Mariana Constandache

Mariana Constandache

Cod Galben de ploi până duminică seară

Vineri, 10 Iunie 2022 12:45 | Publicat în Regional
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de ploi abundente instabilitate atmosferică accentuată, începând de vineri, 10 iunie, orele 14,00, până duminică, la ora 22.00. Avertizarea este valabilă în toată țara. "În sudul țării și la munte, va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiez ...

Străinii, obligați să își schimbe actele de rezidență

Vineri, 10 Iunie 2022 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Conform celor mai noi prevederi legislative adoptate de Guvern în privința regimului străinilor în România, a fost instituit un termen până la care străinii care provin din state non-UE, dar sunt membri de familie ai unor cetățeni români, sunt obligați să își schimbe documentele. Este vorba de 3 august 2023, chiar și în situația în care valabilitatea actelor depășește această dată. Obligativitatea a fost instituită prin HG nr. 743/2022 pentru modificarea și completarea ...

Puțin peste o sută de refugiați au venit în Galați în ultima zi

Vineri, 10 Iunie 2022 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore au adus o scădere drastică a numărului de ucraineni care au intrat în România pe la Oancea și Giurgiulești. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 105 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 57 persoane. Astfel, 162 este numărul total de refugiați ajunşi în ultimele 24 de ore în judeţul nostru. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Cent ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 10 Iunie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 10 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire și Portului. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați pe DN 25 în localitățile Vameș și Hanu Conachi, în timp ce pe DJ 251 o autospecială va fi prezentă la Pechea. ...

Benzinării din Galați, jefuite cu mașini închiriate

Vineri, 10 Iunie 2022 11:30 | Publicat în AUTO
Trei indivizi din comuna Măstăcani, dintre care unul minor, sunt principalii suspecți ai mai multor furturi de combustibil de la stații Peco din Galați. La această concluzie au ajuns polițiștii, care în ultimele două săptămâni au fost sesizați de reprezentanții agenților comerciali, care au semnalat faptul că unii clienți alimentau mașini la pompă și fugeau fără să plătească. Mergând pe firul poveștii, anchetatorii au ajuns la concluzia că aveau de-a face cu aceeași ...

Un hoț sub control judiciar dă buzna peste oameni în case

Joi, 09 Iunie 2022 19:00 | Publicat în JURIDIC
Prezumția de nevinovăție pierde tot mai mult teren în cazul hoților care au furtul în sânge, lăsarea acestora în libertate până la condamnare dovedindu-se o măsură cel puțin neinspirată din partea instanțelor. Un individ de numai 18 ani din județul Galați a ajuns după gratii abia după ce a fost prins la furat de stăpâna unei case. Hoțul fusese trimis în judecată de două ori de la începutul acestui an tot pentru furt, și se afla sub control judiciar. Lipsită de subst ...

Fostul prorector arestat pentru delapidare a ieșit din arest. Ce a decis Curtea de Apel

Joi, 09 Iunie 2022 16:00 | Publicat în EVENIMENT
O săptămână a stat în arestul Poliției fostul prorector de la ”Dunărea de Jos”, acuzat de delapidarea în formă agaravantă a fondurilor instituției și falsuri în formă continuată. Dragoș Alexandru Opreanu, arestat de Tribunalul Galați vineri, 3 iunie, la propunerea procurorilor, care au cerut ca fostul prorector să stea după gratii 30 de zile, a atacat decizia, iar Curtea de Apel a decis joi, 9 iunie, că măsura a fost prea drastică. Completul de apel a desființat deciz ...

Creștere a numărului de refugiați veniți în Galați

Joi, 09 Iunie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore au adus o creștere a numărului de ucraineni care au intrat în România pe la Oancea și Giurgiulești. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 392 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat 118 persoane. Astfel, 510 este numărul total de refugiați ajunşi în ultimele 24 de ore în judeţul nostru. Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul p ...

Doar doi gălățeni, confirmați ca infectați cu COVID-19 în 24 de ore

Joi, 09 Iunie 2022 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Numărul noilor infectări raportate la Galați a scăzut, în timp ce la capitolul decese provocate de noul coronavirus nu s-a mai înregistrat, din fericire, niciun nou caz. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galați privind evoluția cazurilor de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, au fost testați 309 pacienţi, doar doi dintre ei fiind raportați ca pozitivi. Astfel, numărul total al infectărilor a ajuns la 61.754. În intervalul amintit, nu a mai fost raportat niciun ...

Lovit de camion pe trecerea de pietoni

Joi, 09 Iunie 2022 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Un accident soldat cu rănirea unui bărbat de 71 de ani a avut loc miercuri, 8 iunie, la Tecuci. Bărbatul traversa regulamentar, pe un marcaj pietonal de pe strada Tudor Pamfile, când a fost surprins de un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, al cărui șofer nu a oprit la timp pentru a acorda prioritate. Pietonul a fost rănit serios și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală ...
Pagina 408 din 1289