Copiii din Târgu Bujor, în excursie la mănăstirile dobrogene

Luni, 09 Septembrie 2024 14:40 | Publicat în SOCIETATE
Reîntoarcerea pe băncile școlii a fost precedată pentru 17 copii din Târgu Bujor de o excursie de neuitat la mănăstirile dobrogene, organizată de Parohia "Adormirea Maicii Domnului", în cadrul programului eparhial "Vacanța din pridvorul bisericii". "Excursia a avut scopul de a le oferi tinerilor o experiență spirituală de neuitat, îmbinând rugăciunea cu explorarea unor locuri deosebite, cu o mare încărcătură religioasă și istorică (...) Grupul de pelerini a avut prilejul ...

Sprijin pentru elevii cu posibilităţi materiale reduse

Sâmbătă, 07 Septembrie 2024 14:00 | Publicat în SOCIETATE
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, continuă programul eparhial "Hristos în şcoală", prin care 3.300 de copiii din judeţele Galaţi şi Brăila primesc ghiozdane şi rechizite pentru noul an şcolar 2024-2025, în valoare de peste 330.000 de lei. Ghiozdanele complet echipate cu rechizite şcolare au fost achiziţionate în săptămânile premergătoare începerii noului an şcolar şi predate protoieriilor din cele două judeţe ale eparhiei pentru a fi distribuite parohiilor şi apoi copiil ...

Copiii din Măcișeni, în pelerinaj la Mănăstirea Adam

Sâmbătă, 07 Septembrie 2024 09:30 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial de vară "Vacanța din pridvorul Bisericii", 25 de copii din localitatea Măcișeni, județul Galați, însoțiți de preotul paroh, cadre didactice şi părinți au avut prilejul de a vizita recent Mănăstirea Adam, unii dintre ei pentru prima dată."Ziua a început, cum se cuvine, cu rugăciunea de dimineață, o scurta cateheză şi o mică gustare. Ajunși la mănăstire, copiii s-au închinat în sfântul locaș, au înălțat cântări către Maica Domnului ...

Vacanță în pridvorul mănăstirilor nemțene

Vineri, 06 Septembrie 2024 11:31 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial de vară "Vacanța din pridvorul bisericii", 50 de copii din parohiile comunei Matca, protopopiatul Tecuci, împreună cu slujitori ai Sfintelor Altare, preotese și cadre didactice voluntare au fost marți, 3 septembrie, într-un pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Pe drum, copiii au aflat despre istoria, cultura și spiritualitatea deosebit de bogată a locurilor pe care urmau să le viziteze. Au fost vizit ...
În cadrul programului de tabere pentru copii şi tineri "Vacanța din pridvorul Bisericii", derulat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, 50 de copii din Parohiile Frumușița și Fântânele, împreună cu preoții parohi din cele două localităţi, au participat marți, 3 septembrie, la o serie de activităţi cultural-educative și recreative. "Programul a debutat cu rostirea rugăciunilor de dimineață în biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Adormirea Maicii Domnului" din comuna Frum ...

Hram la biserica ocrotită de Sfântul Dionisie Exiguul

Luni, 02 Septembrie 2024 14:59 | Publicat în SOCIETATE
Odată cu începutul noului an bisericesc, pe 1 septembrie, Biserica "Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul" din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit hramul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos "Sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a continuat a doua zi, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preo ...

Excursie la mare pentru 20 de copii din Suceveni

Vineri, 30 August 2024 18:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial de vară ”Vacanţa din pridvorul bisericii”, 20 de copii din localitatea Suceveni, judeţul Galaţi, însoțiți de preotul paroh, au petrecut, în această săptămână, o zi de bucurie și relaxare la malul Mării Negre, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.”Primul popas a fost la frumoasa Mănăstire Techirghiol, unde s-au închinat în sfântul lăcaș, au fost înălțate rugăciuni și a fost vizitată chilia vrednicului de pomenire părinte Arse ...

Copiii din Smulți, în excursii la mănăstirile dobrogene

Miercuri, 28 August 2024 18:22 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial de vară ”Vacanța din pridvorul bisericii”, 120 de copii din parohiile Smulți 1 și 2 din judeţul Galaţi, însoțiți de voluntari, preoții parohi și doamnele preotese, au avut bucuria de a merge, săptămâna aceasta, într-o excursie în județul Tulcea, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. ”Ziua a debutat cu rugăciunea din biserica parohială, apoi s-a mers spre primul obiectiv – Mănăstirea Saon. Pe drum, copiii au aflat despre istoria, ...
De sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, vineri, 16 august, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi a îmbrăcat haină de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din protopopiatul Tecuci. La slujbă au participat oficialităţi locale, preoţi ş ...
Pelerinajul cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam s-a încheiat în seara zilei de miercuri, 14 august, la cunoscutul așezământ monahal din județul Galați. Acest pelerinaj a precedat marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, marcată cu evlavie de toți creștinii joi, 15 august. În ultimele două săptămâni, de la începutul postului Adormirii Maicii Domnului, prețioasa icoană a Mănăstirii Adam a fost purtată în procesiune și oferită cr ...
Pagina 4 din 10