Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a mulţumit, pe Twitter, Franţei şi Marii Britanii pentru că s-au alăturat operaţiunii militare împotriva Siriei şi a adăugat că misiunea a fost îndeplinită cu succes. "Un atac perfect executat. Mulţumesc Franţei şi Marii Britanii pentru înţelepciunea şi pentru puterea armatelor. Nu puteam să avem un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită", a scris Trump pe Twitter. "Sunt foarte mândru de Armata noastră, care va fi în curând (...) cea mai bună pe care ţara noastră a avut-o vreodată. Nu va fi nimic sau nimeni nici măcar pe aproape", a adăugat preşedintele american.

Bombardamente cu avertisment

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 4,00 - ora României, un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la preşedintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad.

Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria, în urma unui atac chimic atribuit administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare, acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Obiectivele Pentagonului

Pentagonul a anunţat, sâmbătă, că atacul efectuat de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie în Siria nu a vizat destituirea de la putere a lui Bashar al-Assad, însă a precizat că regimul de la Damasc a primit un mesaj foarte clar.

Locotenent-generalul Kenneth McKenzie a anunţat că au fost lansate 105 rachete asupra ţintelor din Siria, precizând că atacul a vizat descurajarea regimului condus de Bashar al-Assad pentru folosirea armelor chimice. Acesta a susţinut că Statele Unite sunt de părere că armele chimice ale regimului sirian au fost stocate la centrul de cercetare Barzah, care a fost distrus în urma atacului. ”Unele arme chimice şi unele infrastructuri au rămas în Siria, însă atacurile au redus semnificativ capabilităţile chimice ale acestei ţări", a declarat McKenzie, adăugând că Statele Unite sunt pregătite, în cazul în care vor exista acţiuni simetrice ale Siriei sau ale aliaţilor săi.

McKenzie a afirmat că nu au fost înregistrate victime printre civili. Dana W. White, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a susţinut că atacul nu a vizat răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi că nu reprezintă o schimbare a politicii SUA în privinţa Siriei. "Noi am acţionat. A fost o misiune de succes. Ce se întâmplă de-acum încolo este decizia lui Assad", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, adăugând că sistemele de apărare antiaeriană din Siria au fost ineficiente.

Armata siriană a recucerit enclava rebelă Ghouta

Armata siriană a anunţat sâmbătă recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est, de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei, preluată de AFP. O ştire similară a fost difuzată, din surse militare ruse, şi de agenţii de presă din Rusia, citate de Reuters. "Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de est", a afirmat un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat. Regimul de la Damasc foloseşte termenul "terorişti" pentru a se referi la rebeli, menţionează AFP.

Luptele din Ghouta şi bombardamentele care au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1.700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta, în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc. Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime.

Siria bombardată, să priceapă Rusia

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat că, după loviturile aeriene occidentale din Siria, Rusia este cea care trebuie acum să facă presiuni asupra aliatului său Bashar Al-Assad pentru găsirea unei soluţii la criza politică, relatează AFP.

''Să sperăm acum că Rusia înţelege că, după riposta militară (...), trebuie să ne unim eforturile pentru a promova un proces politic în Siria care să permită o ieşire din criză. Franţa este disponibilă pentru a se ajunge aici'', a declarat el, într-un articol în "Journal du dimanche", estimând că cel care blochează acest proces ''este Bashar Al-Assad însuşi'' şi că Rusia trebuie ''să facă presiuni asupra lui''.

În opinia şefului diplomaţiei franceze, prima etapă indispensabilă este ''de a începe cu un armistiţiu care să fie într-adevăr respectat de această dată, cum cer rezoluţiile Consiliului de Securitate'' al ONU.

Parisul estimează că loviturile aeriene derulate în Siria de SUA, Franţa şi Regatul Unit trebuie să permită relansarea procesului de negocieri în cadrul ONU, în timp ce regimul sirian este pe cale de a obţine victoria militară şi diferitele negocieri diplomatice sunt paralizate.

Nu sunt planificate noi lovituri aeriene

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a afirmat că Londra va analiza împreună cu aliaţii săi ''opţiunile'' în cazul în care preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, va folosi din nou arme chimice împotriva poporului său, dar că nu este însă nimic planificat, relatează Reuters. Johnson a susţinut decizia premierului Theresa May de a se alătura SUA şi Franţei, precizând că acesta este demersul corect ce trebuie întreprins pentru a descuraja folosirea de arme chimice în viitor.

Citit 1508 ori Ultima modificare Duminică, 15 Aprilie 2018 15:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.