Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cea mai înaltă instanţă de apel din Scoţia a considerat miercuri ilegală decizia prim-ministrului britanic Boris Johnson de a suspenda parlamentul pentru o perioadă de cinci săptămâni, până la 14 octombrie, cu două săptămâni înainte de data prevăzută a Brexitului, 31 octombrie, transmit Reuters şi AFP.

Un complet de trei judecători ai Curţii de apel din Edinburgh a dat câştig de cauză unui grup transpartinic de politicieni, care a contestat decizia premierului. Instanţa a apreciat că aceasta are „ca scop să împiedice activitatea parlamentului”.

Vineri, Înalta Curte de la Londra a respins o cerere similară, cazul urmând să fie audiat la 17 septembrie de Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă de justiţie din Marea Britanie.

Verdictul constituie prima victorie în justiţie a opozanţilor acestei măsuri foarte controversate luate de Boris Johnson. El nu va însă efect imediat asupra suspendării actuale a parlamentului, care a intrat în vigoare marţi dimineaţă. „Cerem ca parlamentul să fie rechemat imediat”, a declarat deputata Joanna Cherry, membră a Partidului Naţional Scoţian (SNS), la postul Sky News, după aflarea verdictului Curţii.

Guvernul de la Londra a anunţat imediat că va contesta la Curtea Supremă decizia instanţei scoţiene. "Suntem dezamăgiţi de decizia de astăzi şi vom face apel pe lângă Curtea Supremă", a anunţat Downing Street, într-un comunicat.

Citit 849 ori Ultima modificare Joi, 12 Septembrie 2019 04:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.