Scandalul politic pe seama sediului PNL Tecuci a început în august anul trecut şi nu s-a terminat nici acum. În vara trecută, la prima sa conferinţă de presă din mandat, primarul Tecuciului, Cătălin Constantin Hurdubae (PSD), a oferit presei un „vernisaj” al sediului PNL Tecuci, aflat sub sigiliu, după ce edilul descoperise că liberalii s-ar fi extins peste cele două spaţii închiriate. De cealaltă parte, liberalii acuzau „obstrucţionarea contractului de închiriere”. Mai ...

CENTRUL CULTURAL rămâne al comunităţii gălăţene

Marți, 20 Iunie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
După o luptă în justiţie care a durat cinci ani, clădirea Centrului Cultural "Dunărea de Jos" şi terenul aferent acesteia vor rămâne ale comunităţii, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directoarea instituţiei, Florina Zaharia. Avocata Gabriela Dimofte, care s-a ocupat de proces, a povestit câte ceva din etapele pe care le-a parcurs până la obţinerea hotărârii definitive şi irevocabile, dată pe 7 iunie, de Curtea de Apel din Tg. Mureş. "Având în vedere că presup ...
Ruina din centrul oraşului, Palatul Simion Gheorghiu, ar putea renaşte din mizerie şi nepăsare ca sediu al Muzeului de Arte Vizuale, înghesuit, acum, la parter de bloc. Nu e o fantezie, ci o posibilitate avută în vedere de primarul Ionuţ Pucheanu, căruia noi i-am dat vestea cea mare: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că Primăria Galaţi este proprietarul clădirii monument istoric de pe strada Domnească nr. 24, punând punct proceselor de revendicare începute ...
După şapte ani de anchetă, dosarul „Gaze ieftine” ajunge în instanţă. Omul de afaceri Ioan Niculae, fostul ministru Adriean Videanu şi mai mulţi foşti şefi din Romgaz sunt în boxa inculpaţilor. Este vorba despre vânzarea de gaze naturale la preţ preferenţial către firmele lui Ioan Niculae, relatează Digi 24. Acuzaţia principală se referă la modul în care grupul Interagro, deţinut de Ioan Niculae, a beneficiat de gaze din producţia internă la un preţ subvenţionat. ...

BREVIAR JURIDIC | Tranzacţia judiciară în procesul civil

Marți, 02 Mai 2017 11:00 | Publicat în JURIDIC
Tranzacţia judiciară este actul procedural de dispoziţie prin care părţile finalizează, într-o anumită modalitate, procesul civil existent între ele, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturile lor. Pentru a produce efecte juridice, tranzacţia trebuie să fie încheiată de părţi în scris, personal, sau prin mandatar cu procură specială. Conţinutul acesteia este redat integral în dispozitivul hotărârii pronunţate. Din punct de vedere procedural, tranzacţia părţ ...

Conacul de la Ţigăneşti s-a transformat în grajd (FOTO)

Vineri, 14 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
  Din conacul "Costache Conachi" de la Ţigăneşti n-au mai rămas decât ruinele. Acolo unde altădată Nicolae Vogoride îşi amenaja o sală a tronului, sperând să ajungă domn al Moldovei, se adăpostesc acum vacile unui localnic. Paznici nu mai sunt, iar hoţii fac ce vor. Au smuls chiar şi balustradele exterioare ale palatului, cu cabluri legate de tractoare, ca să aibă fier de vândut. Conacul şi terenul de sub el sunt, în continuare, într-un litigiu care nu se mai sfârşeşte ...
După secretarul de stat Cristian Dima, un alt politician gălăţean a pierdut, în instanţă, bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a acuzat de incompatibilitate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de Claudiu Brînzan împotriva sentinţei Curţii de Apel Galaţi, care-i dăduse dreptate ANI.În 2014, instituţia a constatat existenţa stării de incompatibilitate pe motiv că Brînzan a deţinut, pentru o perioadă, simult ...

Cristian Dima a pierdut definitiv procesul cu ANI

Vineri, 31 Martie 2017 00:00 | Publicat în JURIDIC
Cristian Dima, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, a pierdut definitiv bătălia în instanţă cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a acuzat de conflict de interese. Rămânerea sa în Guvern depinde acum de prim-ministrul Sorin Grindeanu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, marţi seară, ca nefondat, recursul formulat de Cristian Dima împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi. Aceasta respinsese acţiunea acestuia în justiţie ...
Autorul unui atac violent comis, în primăvara anului 2015, asupra unui echipaj de poliţie de la Umbrăreşti a ajuns după gratii, în prima zi a lunii martie. Ionel Iacome, acum în vârstă de 67 de ani, a fost condamnat definitiv de magistraţi la şapte ani şi opt luni de închisoare, după ce l-a atacat şi tăiat cu sabia pe agentul Ion Istrate, un poliţist din comună, care alături de trei colegi au descins pe 21 aprilie 2015 la domiciliul său. Iacome fusese în repetate rânduri c ...

Iohannis a pierdut definitiv CASA din centrul Sibiului

Miercuri, 22 Februarie 2017 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea de Apel Piteşti a respins contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Klaus Iohannis, în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanţă, informează Agerpres. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti este irevocabilă. Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, s-a judecat la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 apri ...
Pagina 8 din 21