Gălățenii de la oraș, codași la autorecenzare

Gălățenii de la oraș, codași la autorecenzare
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Bilanțul primei luni de autorecenzare, publicat de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Galați, arată că, cel puțin până acum, autorecenzarea a avut mai mult succes la sat, decât la oraș.

În perioada 14 martie - 17 aprilie 2022, numărul total al chestionarelor completate prin autorecenzare în judeţul Galaţi a fost de 109.523. Acestea au fost completate atât individual de către populaţie, cât şi în centrele destinate autorecenzării asistate, puse la dispoziţie de unităţile administrativ-teritoriale, informează DJS Galați.

Din numărul total de chestionare completate la nivelul judeţului Galaţi, 45.596 au fost completate în mediul urban (41,6%) și 63.927 în mediul rural (58,4%). În mediul urban, cele mai multe chestionare completate au fost la nivelul municipiului Galaţi - 36.936 de chestionare, acesta fiind urmat de municipiul Tecuci - 6.418 chestionare, oraşul Târgu Bujor - 1.635 şi oraşul Bereşti - 607 chestionare. În mediul rural, s-au evidenţiat următoarele unităţi administrativ-teritoriale, cu peste 2.000 de chestionare completate: Matca - 4.128, Pechea - 3.922, Iveşti - 3.076, Corod - 2.560, Munteni - 2.454 şi Lieşti - 2.323 de chestionare.

Direcția Județeană de Statistică Galați precizează că, din totalul chestionarelor completate la nivelul judeţului, 68,5% din populaţie s-a autorecenzat cu sprijinul unui recenzor, în centrele special amenajate puse la dispoziţie de către UAT-uri. Doar 31,5% din populaţie s-a autorecenzat individual.

Numărul chestionarelor completate nu este egal cu numărul chestionarelor validate şi nici cu numărul de persoane recenzate; o parte din aceste chestionare pot cuprinde date legate de locuinţe, menționează DJS Galați, care reamintește că perioada de autorecenzare şi autorecenzare asistată continuă până la data de 15 mai inclusiv. Instituția îi îndeamnă pe gălățeni să se autorecenzeze în număr cât mai mare şi să utilizeze cu încredere această metodă modernă de colectare a datelor.

Citit 3017 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2022 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.