Lansarea albumului ”ASCOR Galaţi 30”

Lansarea albumului ”ASCOR Galaţi 30”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În Aula Magna din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, a avut loc vineri, 13 mai, lansarea Albumului foto ”ASCOR Galaţi 30”.

Manifestarea organizată de filiala ASCOR Galaţi în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi a fost prilejuită de împlinirea a 30 de ani de activitate a Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români şi de găzduirea Consiliului Naţional al acestei asociaţii studenţeşti de către Eparhia Dunării de Jos.

Prezent la eveniment, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit celor prezenţi despre lucrarea misionară desfăşurată de ASCOR în special în rândul tinerilor şi despre viaţa frumoasă pe care aceşti tineri o trăiesc în comuniunea euharistică şi o continuă exemplar în lucrarea misionară prin fapta cea bună faţă de mulţi semeni de-ai noştri.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost prezentat un film retrospectiv realizat special pentru acest moment festiv, în care au fost ilustrate principalele activităţi desfăşurate de această filială în cei 30 de ani de activitate neîntreruptă de la Dunărea de Jos.

Citit 526 ori Ultima modificare Luni, 16 Mai 2022 07:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.