Succesiunea la tronul Marii Britanii - Declarația Regelui Charles al III-lea

Succesiunea la tronul Marii Britanii - Declarația Regelui Charles al III-lea
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

 Charles, noul rege al Marii Britanii, a făcut joi următoarea declaraţie după moartea mamei sale, Regina Elisabeta - transmite Reuters.

''Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele.

Plângem profund trecerea în nefiinţă a unei Suverane preţuite şi a unei Mame foarte iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în Regate şi în Commonwealth, precum şi de nenumărate persoane din întreaga lume.

În această perioadă de doliu şi de schimbare, familia mea şi cu mine vom fi mângâiaţi şi susţinuţi de de respectul şi de afecţiunea profundă pe care i-o purtam Reginei".

Charles, noul suveran al Regatului Unit, va domni sub numele de Charles al III-lea, după moartea reginei Elisabeta a II-a, a anunţat joi premierul britanic Liz Truss, transmite EFE.

"Astăzi, Coroana trece, aşa cum a făcut-o timp de peste o mie de ani, la noul nostru monarh, la noul nostru şef de stat, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea", a declarat şefa guvernului britanic într-un discurs către ţară rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street.

Potrivit protocolului, în dimineața zilei de vineri, 9 septembrie, în ziua de după moartea Reginei, Consiliul de Succesiune se va reuni la palatul St. James pentru a-l proclama pe Charles Regele Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Sute de consilieri de la Consiliul de Stat, inclusiv premierul și alți miniștri vor fi invitați să participe. Proclamația va fi citită la palat, iar Charles va fi confirmat ca nou suveran.

Parlamentul se va reuni, apoi, pentru a trimite mesajul său de condoleanțe. Toate celelalte activități parlamentare vor fi apoi suspendate pentru 10 zile. În cursul aceleiași zile, premierul și cabinetul său vor participa la o întâlnire cu noul rege.

Citit 2995 ori Ultima modificare Joi, 08 Septembrie 2022 21:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.