Copiii din Galați fug de-acasă din teribilism și lipsă de atenție

Copiii din Galați fug de-acasă din teribilism și lipsă de atenție
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Teribilismul şi lipsa de atenţie sunt doar două dintre cauzele stabilite de specialiștii care au analizat motivele cele mai frecvente care determină zeci de copii să își ia lumea în cap, părăsind de bunăvoie și nesiliți de nimeni casa părintească ori instituțiile de ocrotire. Găsiți de cele mai multe ori cu Poliția, minorii fugari recidivează, dând naştere unui veritabil fenomen, care se vrea a fi stopat printr-o amplă campanie în care este implicată inclusiv Ambasada SUA în România.

Procentajul copiilor care pleacă voluntar de lângă familii sau din instituțiile de ocrotire este covârșitor, arătând că minorii aleg această cale de a atrage indirect atenția asupra lor din motive care, de multe ori, nu țin atât de ei, cât de mediul care le este oferit de către adulți. Dintre cei 26 de copii din Galați a căror dispariție a fost semnalată oficial de la începutul acestui an, 23 au fost incluși în categoria "dispăruților voluntar", zece dintre ei plecând din centre de plasament. Majoritatea sunt fete, trendul fiind același ca cel înregistrat la nivel național, unde numărul copiilor fugiți în 2023 este, până la acest moment, de aproape 400. Căutați și recuperați de poliție în cele mai multe cazuri, mulți dintre "fugarii de serviciu" recidivează, ceea ce demonstrează că stârpirea factorilor determinanți este o chestiune cu adânci implicații sociale, care ține și de sistemele de ocrotire, și de educația celor mari.

Distanța și lipsa de comunicare

Astfel, factorii implicați în recuperarea copiilor dispăruți, de la polițiști la asistenți sociali și psihologi, arată că principala cauză stabilită în cele mai multe cazuri de dispariție este nesupravegherea de către părinți. Altă categorie extrem de predispusă este cea a minorilor aflați în grija bunicilor sau a altor rude pe perioade lungi de timp, pentru că au părinții plecați la muncă în străinătate. Un alt motiv devenit fenomen este lipsa unei comunicări autentice cu părinții, care ajung să nu își cunoască într-atâţ de bine copiii și să le inspire încredere și siguranță. Starea materială precară, abandonul şcolar sau acumularea de absenţe și notele proaste sunt şi ele de natură să îi împingă pe minori la a părăsi cuibul. Pe fondul factorilor enumerați mai sus, alte cauze precum influența anturajului negativ, spiritul de aventură, de libertinaj sau vagabondaj capătă influențe periculoase și determinante în deciziile copiilor.

Linie telefonică specială pentru copii

Pentru că ambii factori principali implicați în acest fenomen, respectiv minorii și cei are îi ocrotesc, trebuie educați, Poliția Română, alături de Asociația „Telefonul Copilului“, sub patronajul Ambasadei SUA la București, va derula o amplă campanie de informare și educare, până în luna iunie a anului viitor. Specialiștii vor fi prezenți în școli, locuri publice frecventate de tineri, spații de recreere, sau în centrele de tip rezidențial gestionate de către DGASPC Galați.

"În cadrul proiectului, specialiști ai Poliției Române, împreună cu reprezentanții Asociației „Telefonul Copilului“, vor organiza sesiuni dedicate copiilor, în care aceștia vor învăța despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Este important ca în mediul familial sau în mediul centrelor de protecție să se discute despre pericolele la care se pot expune minorii în situația în care aceștia consideră că singura rezolvare a unei probleme este plecatul voluntar de acasă", a punctat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Copiii trebuie să știe că atunci când întâmpină probleme pot suna gratuit la 116.111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia ”Telefonul Copilului”. De asemenea, au la dispoziție o pagină web - https://www.116111.ro/plecatdeacasa - care conține informații despre ceea ce înseamnă plecarea voluntară, situațiile de risc la care pot fi expuși, recomandări preventive, soluții, dar și exemple de cazuri reale consiliate de către specialiștii asociației.

Citit 2497 ori Ultima modificare Duminică, 18 Iunie 2023 13:19

5 comentarii

  • postat de Gigel
    Joi, 15 Iunie 2023 12:22
    5.13.228.***
    @da: ce sa faca? Sa invete si sa iasa din mocirla in care este. Saracia este grea pentru toti. Sau sa plece spre vestul tarii unde sunt scoli profesionale in sistem dual. Daca o sa stea si o sa-si planga de mila nu-l va ajuta nimeni si va ajunge pe Traian la 252.
    0
    0
  • postat de da
    Joi, 15 Iunie 2023 09:58
    5.2.209.***
    Ce sa faca un copil singurel atatea ore cat maicasa sta si da din buci pe tiktok sau insta? Ce sa faca el cand vede cum maicasa cerseste taptap uri si face invitatii pe privat la toti ahtiatii sexuali? Ce sa faca el cand taicasu face partide dupa partide cu ametitele si bombardierii pentru cat mai m
    0
    0
  • postat de Câinii, pisicile, pleacă de acasă, dacă nu au mâncare, afecțiune
    Miercuri, 14 Iunie 2023 23:03
    109.166.133.***
    Sărăcia, neajunsurile, lipsa părinților obligați să muncească peste hotare pentru a-și întreține familia, chiar membrii familiilor, bătrâni, bolnavi, neajutorați, determină copii să plece de acasă, din reședințele inumane a lăcașelor de protecție a copiilor, mulți căutând să fugă, să ajungă în țăril
    0
    0
  • postat de Das
    Miercuri, 14 Iunie 2023 21:11
    89.136.185.***
    Sunt copii care se duc flamanzi la scoala si nu au bani pentru haine, apa, sapun, dero, sampon, pasta dinti, periuta! Familiile lor sunt si ele sarace si multi abandoneaza scoala si pleaca la munca de la 12-14 ani !
    0
    0
  • postat de Gigel
    Miercuri, 14 Iunie 2023 20:10
    5.13.228.***
    Din cauza prostiilor vazute pe net si a rasinilor din cap fug de acasa. Toti analfabetii cu un telefon au devenit influenceri, partea proasta e ca sunt unii dispusi sa-si piarda timpul si sa-i urmareasca.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.