Reprezentanți de seamă ai mediului judiciar românesc au vizitat recent Catedrala Arhiepiscopală și Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ocazie cu care au avut un dialog duhovnicesc și cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Vizita distinșilor oaspeți în Eparhia Dunării de Jos a avut loc în contextul în care, în perioada 12 -13 octombrie, s-a desfăşurat la Galaţi întrunirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Curţilor de Apel din România cu reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Ministerului Justiţiei. Gazda evenimentului din acest an a fost Curtea de Apel Galaţi.
”Agenda întâlnirii a cuprins, în principal, puncte importante pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar românesc, volumul de activitate, raportul dintre organismele interne ale profesiei, dar şi relaţia cu organismele interne ale profesiei şi organismele externe, printre care şi relaţia cu Biserica Ortodoxă Română.
Reprezentanţii sistemului judiciar românesc au vizitat Catedrala Arhiepiscopală şi Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, gazdă şi ghid pentru această vizită deosebită fiind ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.
Distinşii oaspeţi s-au închinat în Catedrala Arhiepiscopală şi au primit informaţii despre acest sfânt locaş de cult emblematic din Arhiepiscopia Dunării de Jos şi despre evenimentele bisericeşti de mare însemnătate pentru clericii şi credincioşii acestei eparhii”, se precizează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
De la Catedrală, oaspeţii au vizitat Reşedinţa arhiepiscopală şi au avut o întrevedere cu ierarhul Dunării de Jos în Aula Centrului Pastoral-Misionar ”Sf. Ioan Casian” din incinta Centrului eparhial.