În fiecare an, pe 29 iunie este marcată Ziua Dunării. Această zi este sărbătorită în cele 19 țări din bazinul Dunării, a căror populație ajunge la aproape 90 de milioane de oameni. Ca termen calendaristic, data coincide cu semnarea la Sofia, în 1994, a Convenției privind Cooperarea pentru Protecția și Utilizarea Durabilă a Fluviului Dunărea (ICPDR). Pentru prima dată, Ziua Dunării a fost celebrată în 2004, la zece ani de la semnarea Convenției.
Anul acesta evenimentul marchează și 30 de ani de la semnarea convenției și 20 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Dunării. Evenimentul are ca slogan: "Păstrează Dunărea albastră".
Prin celebrarea acestei zile se urmărește sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța fluviului Dunărea și la politicile și strategiile prin care acesta poate fi protejat. În România, cele 11 administraţii ale Bazinului Apelor Dunării organizează reuniuni speciale dedicate Zilei Dunării.
Ce ar fi Europa fără Dunăre? Greu de imaginat un răspuns, întrucât fluviul are o influență majoră în viața celor aproape 90 de milioane de oameni (o cincime din populația Uniunii Europene) din cele 19 state cuprinse în bazinul său hidrografic. De asemenea, peste 20 de milioane de oameni sunt dependenți direct de Dunăre pentru traiul de zi cu zi (de exemplu, pentru apa potabilă). Nu trebuie omis nici faptul că Dunărea traversează zece țări și patru capitale europene și că adăpostește o biodiversitate unică, circa 2.000 de specii de plante și peste 5.000 de specii de animale: 41 de specii de mamifere, 180 de specii de păsări, 100 specii de pești, opt specii de reptile și 12 specii de amfibieni.
Citește și Dunărea - briliantul Sfintei Treimi româneşti - trebuie cunoscută, recunoscută şi promovată (II)
Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga, Rusia, 3.690 km) şi al 29-lea din lume. Ca o curiozitate, este singurul fluviu din Europa care curge de la vest la est, întrucât majoritatea apelor curgătoare au un curs nord-sud.
Dunărea are un bazin de colectare de peste 800.000 km2, care reprezintă 8% din suprafața Europei, aici trăind 10% dintre europeni. Rețeaua hidrografică a bazinului dunărean este alcătuită din aproximativ 120 de râuri importante. Cel mai lung este Tisa (965 km), afluentul cu debitul cel mai mare este Sava, iar afluentul cu cel mai mare bazin hidrografic este tot Tisa. Doi afluenți importanți au același nume: râul Morava din Slovacia și râul Morava din Serbia.
Citește și Apa dulce, o materie primă critică: doar 2,7 la sută din toată apa de pe glob! (III)
"Regele fluviilor europene" - cum îl denumea Napoleon - are un debit mediu de 7.130 metri cubi pe secundă, fiind al 28-lea fluviu din lume din punct de vedere al debitului. Dunărea s-a micșorat cu 134 de kilometri în lungime în ultimele două secole, din cauza activităților umane, care au generat și o îngustare a albiei cu 40%.
Din lungimea totală de aproximativ 2.850 de kilometri, România are 1.085 kilometri de Dunăre, adică 47% din totalul sectorului navigabil al fluviului, ce asigură legătura directă cu nouă state europene, 22 de porturi fluviale (din care în Brăila, Galați, Tulcea și Sulina pot opera și nave maritime) și două canale navigabile, Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia, care fac legătura cu Marea Neagră și cu portul Constanța.
Anual, circa 28 de milioane de tone de marfă sunt încărcate și descărcate în porturile fluviale din România și doar 119.000 de pasageri au fost transportați pe Dunăre. Spre comparație, pe fluviul Rin, care are un sector navigabil de doar 750 de kilometri, se transportă 200 de milioane de tone de marfă!
Coloana vertebrală a centrului și estului Europei
Desigur, ar putea fi aduse și alte argumente pentru susținerea ideii că Dunărea este coloana vertebrală a centrului și estului Europei. Dintotdeauna, fluviile și râurile au fost căi pe unde s-a pătruns în regiuni necunoscute, pentru că civilizația succede apei. Totuși, apele au constituit și obstacole din cauza debitului sau a profunzimii lor. Dunărea nu face excepție și a fost atât un mijloc de comunicare, cât și un obstacol, axă/cale și graniță/frontieră. Alteori, pe cursul fluviului apar enclave bizare, rezultate din creuzetul butoiului cu pulbere.
Bazinul danubian are și unele ciudățenii. De exemplu, puțini știu că pe Dunăre există o micronațiune despre care nu se cunosc prea multe, Liberland sau Republica Liberă Liberland. Acest stat liliputan este situat pe o parcelă de teren din partea vestică a Dunării. El a fost proclamat pe 13 aprilie 2015 de către politicianul și activistul ceh Vit Jedlicka, în contextul unei dispute teritoriale asupra malului Dunării între Croația și Serbia.
Pentru români, din moși strămoși, susține Mihail Kogălniceanu, există instinctul că "fără Dunăre, România nu poate fi", iar, ca ecou, scriitorul Jean Bart pledează pentru reînvierea Cultului Dunării la români. "Trecătorule!... oprește-ți pașii când ai ajuns în fața Dunării" - exclamă scriitorul. "Oricât de grăbit vei fi, rămâi pe loc câteva clipe; meditează și contemplă în tăcere maiestatea străvechii ape - Fluviul Rege - pe care lumea antică îl diviniza ca pe o sacră personalitate."
"În legendele, în credințele cele vechi, apa aceasta avea darul de a spăla de păcate. Ca și apa Gangelui, ca și apa Nilului, apa de Dunăre se ținea în casete de aur, în tezaur, la curțile regale din Orient. Iar strămoșii noștri daci, de câte ori plecau la război se împărtășeau - după poruncile lui Zamolxis - cu apă din Dunăre și făceau jurământ să nu se întoarcă până ce nu vor fi biruit pe dușman".
"Noi, urmașii dacilor, trebuie să reînviem cultul Dunării. În fața Dunării, subjugat de măreția acestui fenomen al naturii, rămâi pe loc și te întrebi cu mirare: de unde vine? Cum s-a format uriașa masă lichidă? Cum poate curge neîntrerupt, de mii de ani, spre mare? Fără sfârșit? Fără răgaz? Ce bogății poartă în navele care plutesc pe tulburele unde? Ce bogății ascunde în noaptea fundului ei? Ce rol a jucat apa aceasta în istoria omenirii? Câte neamuri și seminții nu s-au perindat pe drumul ei de apă... Unde sunt? Ce urme au lăsat în lunga scurgere a veacurilor? Câte cetăți, orașe, sate s-au ridicat și s-au prăbușit pe malurile sale?"
"Bătrânul Danuvius era la antici o lume întreagă de bogăție, de întâmplări, de vitejie, de amor și poezie. Fluviu despre care cuceritorii, ca și diplomații, și-au făcut visuri fericite, pe care el le-a dus pe rând, pe undele sale spre mare."
Cultura danubiană, născută pe un pământ de cumpănă și având menirea de pod între civilizații
Spiritul Dunării a fost, în timp, și graniță, hotar, frontieră, dar, mai ales, o adevărată poartă comercială și culturală între nordul baltic și sudul balcanic, între vestul manufacturier și estul mătăsii. Spațiul românesc, ca de altfel și cel dunărean, a fost prins în vârtejul panideilor, panslavismului, pangermanismului, panislamismului și panortodoxismului, care au generat efecte majore asupra locuitorilor săi. Din păcate, până acum, nu s-a relevat suficient importanța situării României în zona danubiano-pontică, insistându-se exagerat asupra componentei carpatice.
În concluzie, analiza morfologică și funcțională a culturii danubiene, născută pe un pământ de cumpănă (Lucian Blaga) și având menirea de pod (Mircea Eliade) între civilizații diferite reclamă o mai fidelă surprindere a specificului și nuanțelor. Opțiunea noastră este pentru ce exprimă mai bine combustia vieții noastre istorice, subliniază, mai nuanțat, tragismul poporului de frontieră, sugerează, mai expresiv, starea de echilibru instabil, sub semnul căruia s-au derulat unele clipe de istorie și trimite, fără echivoc, la evadarea în posibil și la virtualitățile eternizate și mereu amânate ale danubienilor semnificând fie potențialitatea (cu ipostaza increatului, postulată de Brâncuși sau Ion Barbu), fie precaritatea existenței sau virtualul pur, dezirabilul care întredeschide calea către convertirea negativului în pozitiv (consecvenți liniei de interpretare Nae Ionescu, M. Vulcănescu, L. Blaga și C. Noica), care face inteligibil raportul dintre cădere și compensație, dintre virtual și actual etc. Încremenirea în proiect, teroarea istoriei, revanșa geografiei asupra istoriei, retragerea din istorie, teme predilecte ale etnopsihologiei românești constituie tot atâtea argumente pentru prezența împreună a noicianului întru și a lui între pentru cartografierea identității danubiene.
Poveştile bătrânului Danubiu
Anul 1989 devine un reper de la care porneşte o nouă realitate, confuză e drept, dar ieşind din criza profundă a comunismului printr-o asumare a argumentului economic inviolabil, orientându-se treptat şi aproape exclusiv prin valori mercantile şi individualism. Etosul instruirii poate reconstitui o hartă unitară a Occidentului, puntea între Europa de mijloc şi spaţiul anglo-american, acolo unde individualismul nu a distrus comunităţile, ci le-a pus în mişcare, etosul instruirii convertit în societatea cunoaşterii fiind spiritul care uneşte şi omogenizează un spaţiu de civilizaţie şi de resurse împărtăşite.
Grigore Antipa, savantul Dunării, afirma și el, fără echivoc: "Cea mai mare dintre toate avuțiile naturale ale țării noastre este, fără îndoială, Dunărea". În opinia lui Radu Tudoran: "Orașele Brăila și Galați au trăit prin grâu și prin navigație", iar pentru Emil Vârtosu: "Portul reprezintă Academia Comercială practică a Țării Românești și Moldovei".
Geograful Al. Rădulescu identifică pentru Dunăre un întreit rol: 1. rolul de arteră de navigație, cunoscută încă din Antichitate şi reluată cu intensitate la începutul epocii moderne. 2. Rolul de hotar: Dunărea desparte Europa Balcanică de Europa centro-orientală, căreia îi aparține şi România. 3. Dunărea a avut rol de "polarizare politică a statului romanesc". Libera navigație la gurile Dunării poate fi asigurată de o Românie puternică, singura interesată ca navigația pe Dunăre să fie liberă.
Anton Dumitriu, în admirabilul eseu "Terra mirabilis sau întîlnirea cu pămîntul natal", se întreba: "Cînd te întîlneşti cu ţara ta? Vreau să spun, cînd eşti conştient că trăieşti într-un univers propriu, cu axele lui de coordonate, cu valorile lui, pe care le-ai admis fiindcă sînt ale tale, pe care nu le poţi ignora, fiindcă nu te poţi ignora pe tine însuţi? Construită într-o unitate perfectă, cu un contur închis aproape circular de către Mare, Dunăre şi rîuri, traversată de o coamă de munţi, care parcă ar vrea să fixeze această circularitate, ţara noastră vorbeşte imaginaţiei, aşa cum plăsmuirile norilor pe cer vorbesc poeţilor şi visătorilor.
Cînd m-am întîlnit cu această formă şi cînd mi-a vorbit atît de mult?... Întîlnirea a avut loc în copilărie, cînd priveam fără să mă satur cursul Dunării şi jocul valurilor ei... şi ascultam poveştile bătrînului Danubiu. Bulboanele sau anafoarele lui sau, uneori, pe timp de vijelie, valurile lui puternice, care făceau un zgomot ca şi cum ar fi fost vocea mării, toate îmi cîntau legende şi vedeam aievea luntrii cu geţi şi daci, sau trireme romane, sau chiar caiace otomane, care înfruntau pericolele şi adîncimea marelui fluviu. Aceasta era ţara mea!" Îmi exprim încrederea că vom asculta poveştile bătrânului Danubiu, ne vor încânta legendele, vom admira plăsmuirile norilor pe cer, ne vor vrăji creațiile poeţilor şi visătorilor, într-un Dunărea Polis grandios și prosper.
Resuscitarea cultului Dunării este necesară și pentru faptul că, în unele momente istorice, românii au avut o relaţie bizară cu Dunărea: deși era (şi) a noastră, cu toate acestea o priveam ca şi cum ne-ar fi exterioară. Abordând acest subiect, Adrian Cioroianu se întreba: "De cînd se întîmplă acest lucru? Unii sînt tentaţi să răspundă «dintotdeauna», iar alţii spun că mai degrabă această realitate acoperă doar ultimul secol şi jumătate".
Stereotipul predilect interpretează Dunărea drept graniţa noastră de sud - ceea ce este corect numai dacă vorbim despre statul român, dar nu şi despre românitate ca atare. Dunărea a fost una dintre coloanele vertebrale ale formării poporului nostru: aşa cum a existat un ax vertical al acestui proces (de la Dunăre în sus, pe linia Carpaţilor), la fel de bine a existat şi un ax orizontal (de o parte şi de alta a Dunării).
Din cei peste 2.600 de kilometri de-a lungul cărora Dunărea străbate Europa, România este învecinată cu peste o mie - aşadar, mai mult de o treime. Altfel spus, nici o altă ţară riverană nu are o atât de lungă (în kilometri, cel puţin) relaţie cu Dunărea. Cu toate acestea, majoritatea intelectualilor noştri preferă să privească spre Munţii Carpaţi mai mult decât spre fluviu, mai ales că munții au oferit adăpost în vremuri neprielnice, în timp ce Dunărea a fost mereu deschisă (şi controlată de alţii). Există şi o altă logică în această preferinţă: avantajul Carpaţilor de a fi fereastra multidimensională prin care poţi privi spre regiunile tradiţionale româneşti: Moldova, Muntenia, Oltenia, Banatul, Transilvania sau Maramureşul. Aşa cum Carpaţii ne deschid, spre Vest, uşa Europei Centrale, tot aşa Dunărea - mai ales în partea ei dinspre vărsare - ne leagă de Balcani şi de fosta lume a şalvarilor, a brăgii şi a cărnii tocate sfârâind pe grătare.
Dunărea este Europa
Insist asupra unui alt paradox - plecat din negarea altui clişeu -, acela că, de-a lungul istoriei, Dunărea nu a fost niciodată graniţa pe care ne-o imaginăm. Oricum ai citi harta - fie pe verticala, fie pe orizontala spaţiului -, fluviul a apropiat mai mult decât a despărţit. Spaţiile din nordul şi din sudul ei au stabilit contacte, au schimbat mărfuri, idei religioase, soldaţi şi cărturari. La fel s-a întâmplat şi între vest şi est, în sensul coborârii apei spre Marea Neagră. Din Occidentul catolic şi protestant, de-a lungul malurilor ortodoxe sârbo-bulgaro-române şi până în Dobrogea musulmană şi în Delta ortodocşilor de rit vechi, Dunărea este în sine o confluenţă a religiilor. Biblia şi Coranul s-au războit la Dunăre (de la Nicopole, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, până la Primul Război Balcanic, de-acum o sută de ani), dar cu mult mai mult au coabitat şi s-au contaminat reciproc.
Am afirmat mai sus că civilizaţia urmăreşte apa, dar, de fapt, apa este civilizaţia. Dunărea este Europa. Dunărea poate fi calificată ca un loc de tranziţie - geografică, istorică, de comerţ şi de cultură, cu caracter compozit. Identitate de frontieră, Dunărea este un creuzet care însumează prezenţa diverselor componente naţionale şi culturale, "un spaţiu în care culturile s-au întâlnit şi s-au separat, ca pe orice frontieră, ce poate însemna loc de trecere, dar şi barieră". Atrăgătoare prin amplasarea şi pitorescul său, Dunărea coagulează neamuri din toate punctele rozei vânturilor". Râu de întâlnire a marilor culturi şi de confruntare a marilor politici, Dunărea este un râu-punte.
Poziţia centrală a acestei frontiere fluviale şi apartenenţa sa la cultura central-europeană generează studii de diferit ordin care, pornind de la delimitarea spaţiului danubian (topos geo-politic, model cultural şi matrice mental-afectivă), analizează specificitatea stilurilor de creativitate literară din această zonă de contact etnic, fenomenele de întâlnire, de colaborare şi de confruntare a acestei creativităţi. Dunărea simbolizează problema unei culturi care se elaborează în mod dialectic între acelaşi-ul şi altfel-ul. Acelaşi-ul generează forța sa economică, iar altfel-ul stimulează polimorfismul și polivalența spiritului danubian. În noul context geopolitic, se întrevăd posibilități de evoluție semnificative. Important este să ne reîntoarcem faţa spre Regele Fluviu și să resuscităm Cultul Dunării.
