Zona Târgu Bujor, luată la puricat prin cârciumi și magazine (video)

Zona Târgu Bujor, luată la puricat prin cârciumi și magazine (video)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Orașul Târgu Bujor și cinci comune învecinate, din nord-estul județului Galaţi, au fost vizate de o acțiune amplă a poliției, în noaptea de sâmbătă spre duminică, echipaje de Ordine Publică, Poliție Economică, Investigații Criminale, Circulație, Poliție Rurală și trupe speciale fiind mobilizate pentru "prevenirea faptelor comise cu violență, respectarea legislației privind comerțul și încadrarea legală în muncă, asigurarea pazei obiectivelor și siguranța circulației rutiere".

Polițiștii au acționat pe rând la obiective din Tg. Bujor, Jorăști, Fârțănești, Băleni, Cuca și Drăgușeni, legitimând 142 de persoane, verificând în trafic 39 de conducători auto și controlând 11 agenți economici. "Pe parcursul acțiunii au fost constatate în flagrant două infracțiuni, respectiv cea de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept. Au fost aplicate 24 de sancțiuni, în valoare totală de 68.135 de lei, pentru încălcarea prevederilor legislației privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, privind circulația pe drumurile publice și cea referitoare la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, un vehicul care nu prezenta siguranță în trafic a fost oprit din a circula pe drumurile publice, certificatul de înmatriculare fiindu-i retras până la remedierea problemelor constatate", au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Media

Citit 4726 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2024 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.