Gălățenii de la „Doina Covurluiului”, ambasadori ai tradiției la Tabăra Folclorică de la Cheia

Gălățenii de la „Doina Covurluiului”, ambasadori ai tradiției la Tabăra Folclorică de la Cheia
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Reprezentanți ai Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, maestrul coregraf Ioan Horujenco și membrii Ansamblului „Doina Covurluiului” au participat, în perioada 2-7 august 2025, la cea de-a VI-a ediție a Taberei Folclorice „Reîntoarcerea la tradiții – Prahova, mândră grădină!”, desfășurată în stațiunea Cheia.  

Evenimentul a fost organizat de Asociația Folclorică Doina Prahovei (AFDPH), în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești și Casa de Cultură a Studenților din același oraș. Tabăra a reunit peste 100 de copii din județele Brașov, Brăila, Constanța și Prahova, toți membri ai unor ansambluri folclorice, dornici să aprofundeze dansul popular autentic.  

Participanții au avut parte de ateliere de dans, activități educative și cursuri susținute de coregrafi și specialiști consacrați în folclorul coregrafic românesc. Aceștia au predat suite de dans din diverse zone ale țării, punând accent pe autenticitatea mișcărilor și pe spiritul tradițiilor locale.  

Punctul culminant al taberei a fost spectacolul folcloric final, în care toți participanții au urcat pe scenă într-o veritabilă explozie de culoare, energie și emoție, ilustrând prin dansuri tradiționale bogăția folclorică a României. A fost un tablou muzical-coregrafic ce a celebrat diversitatea culturală, în care dansatorii din Galați au demonstrat încă o dată talentul și pasiunea cu care duc mai departe zestrea populară.

Citit 1695 ori Ultima modificare Joi, 07 August 2025 16:00

1 comentariu

  • postat de Gigel
    Vineri, 08 August 2025 09:46
    86.124.200.***
    Traditiile trebuiesc pastrate, multe tari din ue si-au pierdut traditiile din cauza nivelarii creierelor.Si trendul e ascendent si la noi.
    1
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.