Când va să-nceapă floarea prin salcâmi
şi-n grâuri ciocârlia va să-nceapă,
am să mă-ntorc să-ţi spun că n-am uitat
cum niciodată nu a fost degrabă,
cum nici târziu n-a fost...şi cum a fost
frumos, mult mai frumos ca-n veşnicie,
cu-atâtea mori de dor şi mori de vânt,
pe care nimeni (azi) nu le mai ştie,
pe care nimeni (azi) nu le mai vrea,
şi toţi le smulg din dare şi din fire,
toţi le azvârle cum ar azvârli
visul din lung, rotundul din subţire!
Am să mă-ntorc să-ţi spun c-au început
în păsări calde iar să mugurească
descântece şi scâncete...şi cum
s-aude plânsul trecerii sub mască
de rău şi bun, de dulce şi amar,
de-nalt şi-adânc, de farmec şi tânjire,
de ducă şi uitare până când
visul din lung, rotundul din subţire
m-or îndura, m-or ocărî la toţi
şi mi-or ierta păcatul şi răsplata...!...
Când va să-nceapă floarea prin salcâmi,
am să mă-ntorc să-ţi spun că totu-i gata!
