Ce frumoasă floare la ureche,
la urechea ta, nu a oricui,
floare dintr-o margine de râpă...!...
Spune, doamnă...(dacă poţi să spui,
dacă ştii şi dacă vrei să-nveţe
cei care nici râpă n-au avut,
cei care-au spus rău lângă o floare,
cei fără prezentul din trecut)...
ce înseamnă, cum se-ntinde mâna
după toată vraja din adânc,
după tot misterul pur şi simplu,
unde sălcii (toată viaţa) plâng
de tristeţe că se surpă gândul
şi de bucurie că mai sunt
visuri (încă)-n mugur şi în scutec,
pe piciorul plaiului rotund
şi înalt, cu braţele deschise
pentru cei care (mai) vor să ia?...
Râpile sunt floare-la-ureche
pentru toţi sărmanii, doamna mea!
