
Anca Melinte
„Mă iubești, dar nu ca pe motani!”
Marți, 16 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Pericol. Pentru că nu i-a plăcut să fie pe locul al doilea în inima iubitei, după motani, a „scăpat-o” de ei. Cam așa sună povestea de dragoste a perechii Robert Braia - Bianca Mitroi, de pe „Insula Iubirii”. Recunosc cinstit, pare o scenă dintr-o comedie neagră, dar e realitate. „Dacă știam ce făcuse el în București, nu mai veneam cu motanii în Craiova, să-i pierd pentru a doua oară!”, mărturisea cu glasul în lacrimi, Bianca. Concret, la București, partenerul ...
Profesoară din Galaţi, finalistă a campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”
Luni, 15 Iulie 2024 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Maria-Isabela Miron, profesoară de istorie la Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza" din Galați, este un model de excelenţă în educaţie, finalistă a campaniei naționale "Liga Profesorilor Excepționali", potrivit unui comunicat transmis redacţiei de Biroul de presă al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Gala Profesorilor Excepționali va avea loc joi, 18 iulie 2024, de la ora 17,00, la Teatrul "Metropolis" din București.
"Maria-Isabela Miron a transformat colegi ...
Ciuma nepăsării noastre
Marți, 16 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ciumă, da! Ştiu, sună arhaic, nepotrivit pentru timpurile în care trăim. Dar la această cumplită boală infecţioasă mi-a zburat gândul când am văzut cum arată Poetul şi Muza lui - grupul statuar din marmură albă, dedicat poetului Mihai Eminescu din parcul care îi poartă numele. Cu o erupţie de pete negre, care acoperă tot mai mult din monument, hrănindu-se parcă hămesite cu albul statuii. "Hai, încă un pic şi o să avem un monument din… piatră neagră", mi-am spus ir ...
Acoperiţi de negreală, Eminescu şi Muza lui aşteaptă anul 2025. Monumentul poetului naţional, în pericol (FOTO)
Luni, 15 Iulie 2024 22:30 | Publicat în REPORTAJ
Pe jumătate înnegrită, statuia poetului Mihai Eminescu din parcul central al municipiului Galaţi oferă o imagine dezolantă. Un soi de erupţie negricioasă acoperă marmura. Sub piciorul julit al muzei, din pricina unui păienjeniş de fisuri, abia se mai poate descifra semnătura celui căruia îi datorăm acest monument - sculptorul Frederic Stork. Desigur, această stare de fapt nu durează de ieri, de azi, ci de câţiva ani buni, iar monumentul continuă să se degradeze. Există chia ...
Pi haraua a voastâ, Elena şi Ianis!
Luni, 15 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Spectacolul tradiţiilor aromâne. "«Numtâ fârâ hlamburâ nu-ari! Hlambura fați numta!», dzâc aușil'i armâńi ș-nu-ari ńic s-nu u știi aestâ". Nădăjduiesc că n-am zis nimic de rău! Doar am preluat, pe armâneşte, o zicere despre acest vechi ritual: "«Nuntă fără flambură nu există! Hlambura face nunta», zic bătrânii armâni și aproape că nu e cineva, cât de mic, să nu știe asta". Despre "hlambură", moştenirea naşilor de la părinţi şi despre alte uimitoare t ...
Arşiţă în prelungiri. Nu scăpăm de Codul roşu de caniculă
Luni, 15 Iulie 2024 10:27 | Publicat în EVENIMENT
„În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a țării”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, care a emis noi avertizări „dogoritoare”.
Aşa cum v-am informat, Galaţiul se află sub Cod roşu de caniculă până pe 16 iulie, numai că tocmai a fost prelungită această situaţie îngrijorătoare şi pentru ziua de 17 iuli ...
Aspirina și... operațiile estetice
Duminică, 14 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Sinceritate. Pentru că am avut șansa de a o vedea în două spectacole memorabile - „La câțiva oameni distanță de tine” și „Genul acuzativ” - pot spune cu tărie că Mirela Oprișor este o actriță complexă, cu sensibilitate, dramatism, umor și un farmec aparte. Nu doar o „Aspirina” de „Las Fierbinți”, interpretând alte roluri. Așa cum mi-a dat senzația „Gianina”, de pildă. Tocmai de aceea, dacă tot „făcusem ochi” devreme sâmbătă dimineață, am urm ...
În dragoste, ca la păcănele
Vineri, 12 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Cum să rişti avansul de nuntă şi rochia de mireasă. "Nu uita, Cornel, m-ai cerut de nevastă şi urmează nunta! Nu mă dezamăgi!"/ "Vai de capul meu! Bine, promit!", este schimbul de replici dintre Iustina şi Cornel, cu care Antena 1 promovează noul sezon "Insula Iubirii". Pentru Iustina, Cornel este "cel mai bun prieten, amant şi iubit!". Pentru Cornel, Iustina este "tot ce a avut şi are nevoie!". Perechea a plecat în Thailanda chiar după ce a stabilit data nunţii, a ales localu ...
Unde putem viziona Cupa Mondială de gimnastică ritmică
Joi, 11 Iulie 2024 21:00 | Publicat în TV MANIA
* Trei zile de graţie. Frumuseţe, eleganţă, acrobaţie, echilibru, măiestrie şi performanţă! Cele mai bune sportive ale lumii vor face spectacol la ultima verificare înainte de Jocurile Olimpice - Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca! Din cele 42 de gimnaste care concurează, 15 sunt calificate la Jocurile Olimpice de la Paris. Între ele se află şi reprezentanta României, Annaliese Drăgan. Numele ei ar trebui să vă fie cunoscut, chiar din această rubrică! Re ...
Unde s-a dus milionul de lei, merge și suta. Dar să știm pentru ce!
Joi, 11 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Bugetul este legea adevărului", am aflat eu la una dintre primele conferințe de presă politice la care am participat - cu ani în urmă! - de la un stimat parlamentar (actualmente venerabil și pensionat... de propriii discipoli din partid). Recunosc cinstit, m-am umplut de respect în fața unei asemenea considerații. Doar că, peste ani, m-am prins eu cum e cu adevărul bugetar! Se mai duce din cifre, se mai trage din condei, după cum este interesul celui care îl analizează: să dea bi ...