Mă uit cum stai cuminte n-arhiva mea şi-mi numeri tristeţea, pasul, plânsul, smerenia, păsarea, mă urmăreşti întruna, mă-ntrebi...eu dau din umeri, nu ştiu de ce, de unde, nu ştiu răspunsul care-a fost martor la pornirea "eu"(lui) meu spre mine, spre oasele şi carnea mereului acesta necunoscut, nemernic, nenorocit...în fine...!... Făptaşii?...cică-s minus Celestul plus Celesta!   Un "eu" cu ochi, cu sânge, pipernicit, uşernic printre atâtea sacre, păgâne, false "eu"(ri).. ...

Şi mi se pare că mama a uitat să-mi spună ce voia să-mi spună ieri, când mă întreba dacă sunt atent! Şi mi se pare că o văd venind tocmai dinspre Nazareth, cu o Steauă-n pestelcă! Şi mi se pare că trece pe la Bibliotecă şi vorbeşte cu nenea bibliotecarul! Şi mi se face frică! Oare nu cumva n-am luat cărţile pe care mi-a poruncit ea să le iau? Şi mi se pare că se apropie de casă, încet, pe Valea Zimbrului, murmurând "foaie verde ca mărarul,/ patru boi leagănă caru ...

Sunt în capăt de "Lacuri". Pe culmea zării, cum zic localnicii. Şi o văd pe mama. Nu-i mama. E Duminica noastră cea de toate zilele. Ea-i Duminica noastră fără sfârşit. Ea ne face Duminică în fiecare zi şi ne dă la toţi, ca şi cum câte o turtă coaptă pe plită ne-ar da. Ea ne arată ce şi cum trebuie să facem pentru a crede că mâine, Luni, este Duminică. Şi pentru a crede că poimâine, Marţi, este tot Duminică. Cum, adică, ne arată ce şi cum? Uite-aşa ne arată! ...

Această vreme bună nu a mai fost vreodată: se vede, se aude... şi pot (frumos) de/scrie cum fulgeră şi tună pe geamul dinspre tine, şi-l sparge, intră norii şi-mi plouă-n farfurie!... De când aştept să plouă, mi-i sufletu-n jeratec, şi ochii în pustiuri, şi mâinile uscate, mi-i seacă-nchipuirea şi inima... (dă, Doamnă!)... şi beau cu două linguri, şi beau pe săturate! Şi fulgeră şi tună... şi fulgeră şi tună... şi Noe-mi face semne, vrea să mă sui în Arc� ...

Ieşirea din satul bunicii spre cătunul meu se află pe-un drum cotit în vârf de pantă, străjuit de muri şi măceşi, de cătină şi tot soiul de scaieţi. Cam trei sute de fluturi pe secundă distanţă am până începe cărarea şerpuitoare spre Valea Zimbrului. Merg destul de încet. De ce să mă grăbesc? Nu are nici un rost să alerg, să creadă Duminica asta că fug de frumuseţe. Chiar am de gând să mă opresc la umbra murului cel mare, înainte de coborâre. Şi chiar mă opr ...

Şi mergem, şi iar mergem, şi mult ni se mai pare pân-unde vrem s-ajungem, şi nu am stat, am mers... am mers fără tăgadă, n-am mers (la întâmplare) pe cale, prin idee, prin vis şi prin demers!...   Şi mergem...nu se vede nici capătul din spate, nici capătul faţă...!...O fi de ne/ajuns? ori (n)-am plecat, dar credem cum/că acestea toate ş-acele toate strânse-s în alt fel de Ascuns?   Ori creierul cel Mare...(cu jururi ne/văzute, ne/spuse)...stă-n plus/minus, n-acest Acum ...

Da...nu am ce-i reproşa rusului blond. Îmi place până la invidie poezia sa. Trebuie să-l citesc pe tot. Femeia îmi dă cartea şi-l rog pe bibliotecar să o treacă la "împrumutate". Îmi dă şi Lucian Blaga, "Poemele luminii". Cer şi Ion Barbu. Omul-bibliotecă îmi dă "Joc secund". Pun poeziile-n traistă, salut cu plecăciune şi ies pe drum. Pe drum...numai duminică. Şi oameni puţini. Unii se duc la biserică. Alţii nu se duc la biserică. Unii se duc spre dealuri, la prăşit. ...

Stă lângă mine, tace, cred că-i moartă... o cercetez cu ochii şi cu gândul, mă răzgândesc îndată: cred că-i vie, dă-n plâns, parcă mă roagă (şi mă ceartă) să i-l pricep (şi să i-l apăr) bându-l, să-mi fie dar, şi elixir să-mi fie această jertfă...!...Jertfa-i mă învaţă cum numai viaţa-mparte altă viaţă!   O cercetez...şi beau (cu-ndestulare) cel mai curat (de când pornirea lumii) trecut prin piatră...(cest jertfelnic poartă prezent şi viitor la fiecar ...

O replică spontană şi crudă a Tăcerii la provocarea celui mai scump şi prost Nimic: acesta-i somnul Tainei, triumful Amăgirii, acesta-i Pur şi Simplu...despic, implic, explic!   Dacă-l (re)vezi aievea, zici că-i banal Zadarnic... dacă nu ştii ce-nseamnă, zici că-i teribil Sfânt... mai zici, apoi: ce farsă! lehamite-ntr-o clipă! gol dat la suferinţă! Eter(n) universând!   Asculţi închipuirea cum umblă cu totemul ca popa cu tămâie şi cruce-n zi de-ntâi... se vede Imper ...

Cum ziceam, intru-n Bibliotecă. De fapt, în Sanctuar. Însă, în loc de şabloane umplute cu vopsea, în loc de sfinţi pictaţi pe pereţi, adică, văd multe cărţi. Cărţi vechi şi foarte vechi. Foarte puţine cărţi noi. Oare de ce? Nu mai sunt scriitori? Nu-mi vine să cred. Dar, oricum, n-am curaj să iscodesc bibliotecarul, să-mi spună dumnealui unde-s prozatorii şi poeţii proaspeţi. Da, iată-l şi pe nenea care ne dă cărţi! Se uită prin cutia cu fişe de împrumut. Ca ş ...