Moto: "Înainte de naştere/am fost ce sunt după moarte:/nimic înainte de aproape,/nimic după departe,/nimic între acestea două/deşertăciuni fără capăt.../Câtă fericire (şi fals):/n-am ce să dau şi n-am ce să capăt!"                                (Iolanda Cremene) Zice că sunt când nu mai sunt!... când nu mai sunt?...ce întrebare!... şi n-am răspuns...şi mă strecor în miezul clipei următoare,   unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n sem ...

Sau trebuia să fi plecat mai înainte de-a fi-nceput cest crud spectacol ordinar... sau trebuia să fi rămas atunci, în urmă, printre nimicuri sfinte, singur şi hoinar!   Să fi rămas unde stă timpul şi-unde locul (n)-are nimic în legănare şi-n descânt, unde văzduhul e sfinţit de ochii mamei şi naltul umblă (omeneşte) pe pământ!   Atunci, acolo, sub secanta selenară, sub cerul plin cu ochii tatei, trecători pe cest rotund (încă-nvârtindu-se-n rotire) hrănit cu viaţă ...

Cum să nu mă inunde stupefacţia când fotografia de pe displayul doamnei este chiar acea venerabilă domnişoară (aproape doamnă) de atuncea...care mi-a administrat pe supra/faţă câteva rafale scurte de palme lungi, de mi-a venit să mă sui pe umerii hatmanului şi să urlu până-n Ucraina? Şi cum să nu-nlemnesc (în continuare) când femeia/colega de bancă lăcrămează fără oprire, şi tot şterge poza/ecranul, şi tot tace, şi nu-mi dă (şi dânsa) măcar o rafală cu amintir ...

Deschid "Ce zgomot face cântecul când moare" la pagina 44. Înghit întru-un fel de sec, simt că mi-i de iască esofagul, dar îndrăznesc. Aşa, cu voce aproape pierdută. Aşa, cu-n ochi în carte şi cu-n ochi la doamnă. Să văd şi să-i "gust" reacţia. Să ştiu de ce şi cum să mă feresc. Aşa-i "torc" aproape de ureche un "Descântec de vreme rea". Şi mâţa ciuleşte urechile. Chiar şi căţeaua mă priveşte şi parcă-mi face semn că-i bine, că n-am ce să păţesc, de parc ...

Trebuie să facem ceva împotriva cestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător... şi chiar acuma să-l pedepsim (aspru şi definitiv) pe Regele-fiu al Vântului, care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor! Trebuie să-i smulgem (din minte şi din inimă) ideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise... un aventurier şi mai şiret, care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer, a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise! Să scoatem Poezia din acest Cuvânt şi din altele a ...

Atunci, la sfârşit, iar (te)-auzi din adânc: ce viaţă rapidă!... Începi să te miri, ca şi cum nici nu ştii că-i gata să-nchidă... te miri şi începi să-nfăşori un zadar, un fir [oare care (?)] pe ghemul (de) unde ai fost des/făcut şi dat la Uitare... şi pus la ocară, la colţ şi la stâlp, s-auzi cum se-(n)toarce nimic tot, nimic tot, sub semnul (fatal?) aceloraşi Parce! Atunci, la-nceput, iar (te)-auzi din adânc: ce moarte rapidă!... Şi iar desfăşori a/cel ghem des/ ...

Fără să vreau (şi fără nici o intenţie clară) îmi aştern ochii pe doamna de lângă mine. Parcul Libertăţii freamătă. Ea nu zice nimic. Oare-i place să mă chiorăsc la ea? Designul colegei de bancă e destul de atrăgător. Chiar ademenitor, mi se pare. Tot rulează nişte poze pe displayul uneltei de zis şi de făcut. Stă cam câte-o clipită pe fiecare fotografie, oftează intenţionat şi adânc (aş crede eu)... şi nici de-a naibii nu-mi arat-un ochişor. Devin din ce în ...

De când (frumos) o târcolesc pe lady Miţa, visez (mereu) în susul apei, colorat, mă dau rotund într-un pătrat fără scăpare, mă dau pătrat într-un rotund fără păcat! Mă străduiesc, fac levitaţie, am grijă să nu greşesc nici cu adulţi, nici cu minori, să (nu) le spun: bă, sicofanţilor, e jale, scrieţi o dată... şi citiţi de două ori! Ştiu... lady Miţa este-n stare, este gata să-mi smulgă visul din sărite, din ţâţâni...!... Deci, aşadar şi prin urmare: su ...

Vară. Şi ce vară! Mai caldă şi mai frumoasă decât vară-mea primară, fata cumnatului mamei, dinspre tata, prima şi ultima mea vară, fiindcă, în rest, am numai veri! Vorba ceea: o vară, doi veri...!... Ce ţi-i şi cu vara asta! La singular, face numai ca vară-mea! Iar la plural, face şi ca văru-meu! Şi ce splendid anotimp! Ce splendidă anotimp(ă)! Nu? Sigur că da! Răceala de vară nu-i efectul încălzirii globale? Ce vară! Cam la vremea sânzienelor, să zic! Cam când lum ...

!stai liniştită, doamna mea de cruce, şi fii atentă... iată: chiar de cade mărimea sa, ne/totul, nu am frică... doar ştii că am ferestre luminate cu zori din ochii tăi, cu manuscrise scântei din toate gândurile tale, din somnuri, din visări şi din iluzii umblate şi-ascuţite prin walhalle... ştii c-am strigat o lună pe lucarnă să stea, s-o desenez, să am lumină când cineva îmi suflă-n lumânare... şi ochii tăi nu mai au timp să vină!... !şi înc-odată, doamna mea ...