Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, aproape de miezul nopţii, iar din totalul de 1.829 de membri s-au prezentat la urne 1.453. Potrivit rezultatelor votului, USR se va poziţiona contra Coaliţiei pentru Familie, care are o iniţiativă de modificare a Constituţiei, pentru clarificarea noţiunii de familie ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Decizia a fost luată de 52,7 la sută dintre membri. Fondatorul USR, Nicuşor Dan, a demisionat de la şefia formaţi ...

Nicuşor Dan, despre revenirea în USR

Miercuri, 09 August 2017 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, 9 august, că, în cazul în care rezultatul referendumului intern va fi acela că USR nu trebuie să se poziţioneze faţă de redefinirea familiei, va reveni în partid şi va candida la şefia formaţiunii, la congresul din toamnă, în caz contrar anunţând că va rămâne în afara partidului. USR a dat, luni, startul primului referendum intern de la înfiinţare, pentru a tranşa poziţionarea sau n ...

Nicuşor Dan şi-a dat DEMISIA din USR

Joi, 01 Iunie 2017 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Modificarea Constituţiei scindează partidul. Nicuşor Dan, liderul USR la nivel naţional, şi-a dat demisia din partid, după ce, miercuri seară, Biroul Naţional a votat, într-o şedinţă tensionată, că se va poziţiona împotriva modificării Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie. Conform presei naţionale, Nicuşor Dan a precizat că a ales să facă acest gest din trei motive, cel mai important fiind cel de onoare, în sensul că le-a ...
Nu mai puţin de 108.100 de lei este cea mai generoasă dintre donaţiile oficiale oferite de politicienii gălăţeni în 2016. Iată cine sunt politicienii care au cotizat sau donat din greu în anul electoral trecut. Potrivit Legii finanţării partidelor politice, partidele au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, până la data de 30 aprilie, cuantumul total al veniturilor obţinute, precum şi lista membrilor de partid care au plătit donaţii şi cotizaţii a căror ...

Filiala USR Galaţi are conducere nouă

Sâmbătă, 08 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Într-un sediu nou, dar şi cu feţe noi, USR Galaţi s-a născut din nou, după ce în toamna anului trecut, înainte de alegerile parlamentare, s-a decis desfiinţarea filialei. Cu Giani Toma la conducerea organizaţiei municipale şi cu deputatul Bogdan Rodeanu la şefia celei judeţene, membrii Uniunii Salvaţi România şi-au prezentat obiectivele. "Ne dorim să avem o filială transparentă. Uşile noastre sunt deschise tuturor gălăţenilor, prin programul nostru de audienţe, disponibil ...
Nicuşor Dan, preşedintele USR, i-a transmis în mod oficial fostului premier Dacian Cioloş invitaţia de a se alătura partidului, deşi nu părea să fie de acord cu această idee venită din rândurile membrilor. De asemenea, Nicuşor Dan a mai lăsat de înţeles că, în cazul în care adeziunea lui  Cioloş la USR ar avea loc până în luna mai, acesta ar putea candida la orice funcţie. În opinia lui Nicuşor Dan, “important este că o majoritate îl doreşte în USR (pe Dacian Ci ...
Moţiunea de cenzură, iniţiată de PNL şi USR împotriva Cabinetului Grindeanu, în urma încercărilor de modificare a Codurilor penale, a fost respinsă, miercuri, la vot în Parlament, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a "trece". Parlamentarii PSD şi ALDE au rămas în sală pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat. UDMR s-a abţinut. Potrivit informaţiilor publicate de presa centrală, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR şi susţinută de PMP a ...
Parlamentarii USR, printre care deputatul Bogdan Rodeanu și senatorul George – Edward Dircă (ambii, parlamentari de Galați), s-au solidarizat cu cei peste 300.000 de români care au ieșit în stradă și au protestat în Parlamentul României. USR-iștii au boicotat ședința Camerei Deputaților, au scandat „Hoții” și au afișat mesaje prin care au sancționat coaliția de la guvernare PSD – ALDE pentru  adoptarea, pe furiș, a ordonanței privind modificarea Codurilor Penale ...
Deputatul PSD de Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, i-a apostrofat şi jignit pe parlamentarii USR pentru gestul lor de a boicota, cu un protest, conferinţa de presă susţinute de ministrul Justiţiei, Florin Iordache. Scena a fost transmisă în direct de postul de televiziune Digi24. Aleşii USR l-au înconjurat pe ministrul aflat în plină declaraţie, purtând în mâini foi de hârtie pe care scria mare „Ruşine!”. Deranjat, ministrul s-a oprit şi a părăsit pupitrul de la care făcea d ...
"Viaţa liberă" le-a lansat o provocare celor 13 parlamentari gălăţeni: să-şi nominalizeze priorităţile şi iniţiativele pentru acest mandat. "Mă preocupă, în mod deosebit, tot ce ţine de educaţie, de tineri şi de şomaj. O primă asumare este că voi face vizite de lucru în întreg judeţul, unde voi discuta cu oamenii şi cu autorităţile despre problemele cu care se confruntă. Îmi doresc ca, împreună cu ceilalţi colegi ai mei din Parlament, să lucrăm pentru cetăţeni ...
Pagina 9 din 12