Regional - Viaţa Liberă Galaţi
ORDINE DE ZI, CONSILIUL LOCAL GALAŢI
Scris de Advertorial Sâmbătă, 20 Aprilie 2019
“CONSILIUL LOCAL GALAŢI În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul local al Municipiului Galați, în data de 24 04 2019, orele 1400, în sala de ședințe a Primăriei…
Programul complet al Festivalului Scrumbiei Dunărene 2019. Trei zile de ospăţ pescăresc şi distracţie pe cinste
Scris de Advertorial Joi, 18 Aprilie 2019
Astăzi, de la ora 13,00, pe Faleza Inferioară a Dunării, zona foişorului, începe marea petrecere de Florii: Festivalul Scrumbiei Dunărene 2019. Vor fi trei zile de ospăţ pescăresc, cu saramură de crap, scrumbie la grătar, păstrăv la proţap, dar şi storceag - regina ciorbelor pescăreşti, precum şi concerte cu vedete…
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Anişoara – store keeper
Scris de Advertorial Miercuri, 17 Aprilie 2019
Crede că poţi şi atunci lucrul este rezolvat pe jumătate. „Activităţile brute, pe care de obicei le fac bărbaţii, mi-au plăcut încă de când eram copil, motiv pentru care eram cunoscută ca fiind „băiatul tatei”. Prefer să privesc un mecanic ce repară o maşină, decât să împletesc, să croşetez sau…
Numai în Galaţi! Auchan îţi aduce cumpărăturile acasă în 3 ore!
Scris de Advertorial Marți, 16 Aprilie 2019
Galaţiul este, deocamdată, singurul oraş din România în care Auchan a implementat sistemul de livrare la domiciliu a cumpărăturilor în 3 ore. Mai sunt magazine în ţară care livrează, dar în maximum 48 de ore. În timp ce tu te poţi bucura de timp cu familia, de o ieşire în…
Anunţ privind abonamentele TRANSURB pentru elevi
Scris de Advertorial Marți, 16 Aprilie 2019
Societatea Transurb S.A. anunță că, elevii care beneficiază de reduceri la transportul public în comun conform HCL 110/28.03.2019, pot circula cu mijloacele de transport public local de călători până la data de 25 aprilie 2019 în baza vechiului abonament de călătorie, valabil până la data de 31 martie a.c.. Condiții…
Azi, un copac! Mâine, o pădure! Campanie inițiată, la sfârșitul săptămânii trecute, de liberalii gălățeni
Scris de Advertorial Miercuri, 10 Aprilie 2019
O amplă acțiune de plantare de puieți, la Galați, mai exact, în parcul din vecinătatea magazinului Selgros a fost organizată de liberalii gălățeni, în acest weekend. 200 de voluntari, membri de partid și cetățeni apolitici, au răspuns prezent, sădind în total 500 de puieți de frasin comun, sub atenta observație…
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Paula – senior purchaser
Scris de Advertorial Miercuri, 10 Aprilie 2019
Paula Băltăgaru se ghidează în viaţă după spusele lui Albert Einstein: „viaţa este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul trebuie să continui să mergi înainte”. Fiică a unui fost navalist, Paula este emotivă, înţeleaptă şi blândă. „Tatăl meu, odihnească-se în pace, a lucrat ca lăcătuş mecanic, iar Dumnezeu…
Taberele de grup în străinătate, cea mai economică opțiune în materie de tabere internaționale
Scris de Advertorial Luni, 08 Aprilie 2019
Toți părinții sunt preocupați de educația copilului și își doresc să îi ofere activitățile extracurriculare necesare pentru a se dezvolta armonios și pentru a deveni un adult de succes și împlinit. Și cum globalizarea a deschis calea spre mobilitatea internațională și în domeniul educațional, părinții au tot mai mult opțiuni…
ANUNȚ TRANSURB
Scris de Advertorial Vineri, 05 Aprilie 2019
”Societatea Transurb S.A. anunță că, abonamentele destinate categoriilor de persoane care beneficiază de facilități la transportul public local de călători, conform noii Hotărâri a Consiliului Local Galați din 28 martie 2019, vor fi eliberate începând cu data de 8 aprilie 2019 în baza următoarelor documente: * Persoanele fără venituri cu…
Damen, dincolo de nave. Investim în educaţie şi sănătate. Investim în viitorul comunităţii
Scris de Advertorial Miercuri, 03 Aprilie 2019
Damen Galaţi este o companie deschisă către nou, implicată în comunitate şi transparentă. Ţintele pe care şi le-a setat conducerea şantierului depăşesc sfera obiectului de activitate şi presupun implicarea susţinută şi constantă în satisfacerea nevoilor comunităţii şi protejarea mediului. Educaţia reprezintă unul dintre sectoarele asupra cărora îşi apleacă constant atenţia.…
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Nelu - Maistru, secţia Mecanică. ”Perseverenţa este un atu în drumul spre succes.”
Scris de Advertorial Miercuri, 03 Aprilie 2019
„Nu-mi place să fac discriminări şi nici să mă simt superior nimănui, cu atât mai mult celor din echipa mea. Nu consider că sunt mai presus decât ei, chiar dacă sunt în subordinea mea. De când ne naştem şi până la sfârşitul vieţii trebuie să fim oameni. Îmi respect colegii,…
Consiliul Judeţean Galaţi lansează proiectul Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Corod – Drăgușeni (DJ 251A), SMIS 118138
Scris de Advertorial Marți, 02 Aprilie 2019
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi, în calitate de beneficiar, anunță lansarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Corod – Drăgușeni (DJ 251A)”, contractul de finanțare fiind semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional. Acest proiect…
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Cristina – analist programator
Scris de Advertorial Miercuri, 27 Martie 2019
„Familia nu o alegi, familia o primești în dar.” „Am venit în şantier deoarece cred în destin şi în coincidenţe. Recrutarea s-a făcut în clădirea şcolii gimnaziale în care a învăţat mama. Pentru că mi-am spus că nimic nu e întâmplător în viaţă şi încurajată fiind de soţul meu, la…
Plata prin SMS pentru autocamioanele care intră în oraş. Anomalii sesizate de Onuţ Atanasiu acum doi ani îşi găsesc rezolvarea
Scris de Advertorial Sâmbătă, 23 Martie 2019
În urmă cu doi ani, în plenul şedinţei de Consiliu Local, liberalul Onuţ Atanasiu le semnala autorităţilor, pentru a doua oară, o situaţie ilogică privind accesul şi circulaţia autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Galaţi. Anomalia sesizată atunci ar putea fi…
ORDINE DE ZI, CONSILIUL LOCAL GALAŢI
Scris de Advertorial Sâmbătă, 23 Martie 2019
“CONSILIUL LOCAL GALAŢI În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul local al Municipiului Galați, în data de 28 03 2019, orele 1400, în sala de ședințe a Primăriei…
Brico Depôt vine mai aproape de clienți la nivel național, acum și în Galați
Scris de Advertorial Vineri, 22 Martie 2019
Acțiunile de transformare au fost gândite ținând cont de modul în care clienții își planifică proiectele de renovare și amenajare Un nou slogan – „it’s good to be home” O premieră: catalogul „Idei pentru grădină și balcon”, inspirat din poveștile a 7 clienți, disponibil în magazine și online București, 20…
Centrul de Formare Profesională - rampă de lansare în carieră pentru tinerii gălățeni
Scris de Advertorial Vineri, 22 Martie 2019
Centrul de Formare Profesională din cadrul Șantierului Naval Damen Galați a fost înființat pe 1 martie 2007 şi a fost conceput pentru a asigura calificarea, recalificarea și perfecționarea propriilor angajați. Centrul este autorizat ca furnizor de formare profesională şi a instruit în cei 12 ani de funcţionare 1831 de tineri…
ANUNȚ ANGAJARE
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 20 Martie 2019
Trustul de Presă Dunărea de Jos angajează VÂNZĂTOR PRESĂ (valabil și pentru PENSIONARI) și MERCEOLOG PRESĂ. Relații la sediul redacției Viața liberă din strada Domnească nr.68, între orele 14,00-16,00, și la numărul 0236460620.
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Neculai – lăcătuş. ”Cel care doreşte să fie cel mai bun dintre toţi, va trebui să fie mereu sprijin şi ajutor pentru ceilalţi.”
Scris de Advertorial Miercuri, 20 Martie 2019
„Despre Neculai aş putea spune că este o persoană modestă, stăruitoare, un om pe sprijinul căruia te poţi baza”, ne spune unul dintre colegii domnului Neculai Voinea. „Sunt un om simplu, modest, care a obţinut totul prin muncă. Nu mi-a plăcut să port ranchiună nimănui, iar umărul meu este oferit…
Finalizarea proiectului Dotare parc utilaje
Scris de Advertorial Marți, 19 Martie 2019
ROMSERV PRODUCT S.R.L., în calitate de Beneficiar, a implementat proiectul „Dotare parc utilaje”, cod MySMIS 111733, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 “Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea…
Consiliul Judeţean Galaţi lansează proiectul ”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Pechea – Măstăcani – DN 26 (DJ 255)”, SMIS 117039
Scris de Advertorial Luni, 18 Martie 2019
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi, în calitate de beneficiar, anunță lansarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Pechea – Măstăcani – DN 26 (DJ 255)”, contractul de finanțare fiind semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional…
Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul vizitei la Galați: Reprezentanții ALDE să fie corecți; lucrăm pentru oameni și reprezentăm interesele românilor
Scris de Advertorial Duminică, 17 Martie 2019
Conducerea ALDE a participat la finalul săptămânii la o întâlnire cu membrii filialei ALDE Galați în vederea pregătirii acțiunilor pentru alegerea membrilor Parlamentului European. Delegația conducerii centrale a ALDE a fost compusă din președintele formațiunii Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general Daniel Chițoiu, vicepreședintele Andrei Gerea și prof. univ. dr. Daniel Barbu.…
Damen Galaţi şi oamenii săi. Astăzi, Alexandra – coordonator navă
Scris de Advertorial Joi, 14 Martie 2019
„Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Învaţă în fiecare zi ca şi cum ai trăi pentru totdeauna.” „Cred că întreaga mea evoluţie şi existenţă s-a ghidat după următorul principiu: unele lucruri cer timp; rămâi calmă şi pozitivă, pentru că lucrurile vor deveni din ce în ce mai…
Cu o mare absorbţie a absolvenţilor pe piaţa muncii, Liceul Tehnologic ”Radu Negru”, tradiţie în educaţie de 50 de ani
Scris de Profesor Mirela Onișor, director al Liceului Tehnologic ”Radu Negru” Miercuri, 13 Martie 2019
Având în urmă o istorie de peste 50 de ani, Liceul Tehnologic "Radu Negru" este o instituţie de învăţământ care se remarcă prin tradiţia profesionalismului şi a performanţei. Actul de naştere al şcolii este Ordinul nr. 142 al Ministerului Industriei şi Construcţiilor de Maşini, din 13 septembrie 1966, care aproba…