În condiţiile în care măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului au dus la blocaje majore în mediului de afaceri – sunt ţări care au oprit total orice activitate „neesenţială”, „frontul” economico-social este unul cel puţin la fel de dramatic precum cel sanitar. Şi cum în economie toate drumurile duc la… bani, rezistenţa sistemului financiar-bancar, în ansamblul său – clienţi (populaţie, agenţi economici) şi instituţii financiare – este una dintre componentele fundamentale ce trebuie gestionate pe parcursul acestei crize.
Chiar dacă nu avem un precedent în ceea ce priveşte impactul unei pandemii asupra unei economii globalizate, putem, până la un punct, să face o comparaţie cu criza izbucnită în 2008. În fapt, ca sistem, prăbuşirea de atunci a pieţelor financiare a avut un aspect „epidemic”. Iar criza din 2008 a format o serie de „anticorpi” ce ar putea ajuta în prezent la o mai rapidă refacere a sistemului financiar bancar afectat de coronavirus, inclusiv la nivelul Galaţiului.
Miza: păstrarea sustenabilităţii sistemului
Din start, trebuie precizat că principala miză a sistemului financiar-bancar este păstrarea sustenabilităţii, în ceea ce priveşte absorbirea potenţialelor şocuri din procesul de creditare. Acesta este şi motivul pentru care au fost introduse acele instrumente ce permit amânarea unor plăţi la creditele contractate. Asta pentru că, în condiţiile în care mediul de afaceri este blocat, eventualele măsuri coercitive la adresa clienţilor băncilor pe principiul „scapă cine poate” n-ar face decât să accentueze, per ansamblu, criza din sistemul bancar. În prezent, se doreşte o „aplatizare” a curbei potenţialelor credite neperformante, aşa cum în spitale miza este o aplatizare a curbei epidemice, pentru ca sistemul să poată face faţă afluxului de bolnavi.
În februarie 2008, pe piaţa bancară gălăţeană valoarea totală a împrumuturilor era de 3,16 miliarde de lei, iar restanţele erau de doar 12,98 milioane de lei. La sfârşitul lui februarie 2020, gălăţenii aveau împrumuturi de 4,23 miliarde de lei şi credite restante de 97,5 milioane de lei. Între aceste două puncte au fost însă ani de coşmar după ce criza şi-a arătat colţii. Până în 2014 creditele restante pe piaţa bancară gălăţeană au ajuns la un maxim de 823,1 milioane de lei! Iar măsurile de „selecţie naturală” aplicate atunci de bănci – garanţii mărite, creşteri de dobânzi, executări silite etc. – au rămas adânc întipărite în mentalul colectiv…
Schimbări fundamentale în structura creditelor
Există, totuşi, o serie de elemente care s-au modificat de la criza din 2008 până în prezent. În primul rând, a scăzut considerabil expunerea la împrumuturi în valută în condiţiile în care majoritatea populaţiei obţinea venituri în lei. Celebrele credite în franci elveţieni au făcut ravagii, însă astăzi creditele în valută au scăzut simţitor, trendul crescător fiind pe creditele în lei. Astfel, dacă împrumuturile în moneda naţională au crescut de la 1,74 miliarde de lei, în februarie 2008, la 3,17 miliarde de lei, în februarie 2020, creditele în valută au scăzut de la echivalentul a 1,42 miliarde de lei la 1,06 miliarde de lei. Un alt fenomen a fost limitarea „creditelor doar cu buletinul”, adică fără nişte minime garanţii. Desigur, creditele de consum nu au dispărut, dar s-au temperat considerabil. Astfel, dacă în 2008 creditele de consum erau de 1,2 miliarde de lei, în prezent au ajuns la 1,07 miliarde de lei. Asta în timp ce creditele imobiliare au crescut de la 248,7 milioane de lei la… 1,36 miliarde de lei!
Lecţii învăţate din criza din 2008
Un alt element important este acela că, spre deosebire de anii de dinainte de 2008, agenţii economici s-au orientat mai mult spre autofinanţare pentru susţinerea afacerilor. Un lucru nu neapărat bun în condiţii normale, dar poate salvator în noile vremuri de criză, pentru că expunerea mediului de afaceri a rămas relativ constantă în timp. Astfel, în 2008, firmele gălăţene aveau credite de 1,64 miliarde de lei, iar în februarie 2002 expunerea era de nici 1,74 miliarde de lei. Ce-i drept, au crescut împrumuturile la nivelul populaţiei, de la 1,49 miliarde de lei la 2,48 miliarde de lei. Însă nu sunt „bani în vânt”, doar pe consum, ci grosul, e orientat spre investiţii imobiliare. Desigur, şi aici sunt riscuri, mai ales când veniturile cunosc fluctuaţii atât de puternice precum cele din ziua de azi, însă şi aici lucrurile funcţionează incomparabil mai bine – inclusiv cu ajutorul fondurilor europene - pe partea de asigurare, de exemplu, în cazurile extreme, a fondurilor de şomaj sau şomaj tehnic. În plus, posibilitatea de amânare cu până la nouă luni a creditelor previne „sufocarea” financiară a clienţilor aflaţi în dificultate.
În acest context, ar trebui însă să amintim că, pe lângă limitarea expunerii la creditele în valută, mai sunt o serie de „anticorpi” dobândiţi după 2008 care ar putea să ne fie de folos în prezent. În primul rând, prin normele prudenţiale ale BNR s-au introdus plafoane mult mai realiste la contractarea împrumuturilor. De asemenea, băncile au înţeles şi ele că trebuie să fie mai flexibile în relaţia cu clienţii, astfel că, în prezent, deja existau sisteme de refinanţare, reeşalonare sau chiar de acordare a unor perioade de graţie pentru clienţii care, dintr-un motiv sau altul, întâmpină dificultăţi la achitarea creditelor. Măsurile guvernamentale nu fac decât să extindă un sistem de protecţie care exista deja.
Desigur, nimeni nu se aştepta la o „pandemie” în mediul de afaceri, cu inerentele efecte şi în sistemul financiar-bancar, însă deja s-au pus în mişcare, de la instituţiile internaţionale la cele naţionale, o serie de instrumente care, în 2008, păreau de domeniul SF. Accentul se pune în prezent pe „intubarea” mediul de afaceri, la nivel global, cu mii de miliarde de dolari! Pe lângă finanţe, ca „tratamentul” să funcţioneze, este însă nevoie şi de măsuri fiscale sau alte pachete de măsuri economice de sprijin a mediului de afaceri . Dar acesta este un aspect asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare.
