Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care declanșează procesul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, un pas esențial în modernizarea sistemului forestier, potrivit Ministerului Mediului. Actul normativ modifică atât Codul Silvic, cât și Statutul personalului silvic și reprezintă un jalon obligatoriu în cadrul PNRR, componenta dedicată pădurilor și biodiversității, relatează Agerpres.
Una dintre schimbările importante vizează introducerea evaluării anuale a tuturor managerilor din Romsilva și din ocoalele silvice de stat și de regim. Până acum, verificarea performanțelor se realiza doar la finalul mandatului, ceea ce bloca intervențiile rapide în cazul unor rezultate slabe. În noul sistem, indicatorii vor fi atât financiari, cât și nefinanciari, iar standardele vor fi uniforme în toate structurile.
Procedura de selecție a managerilor este, de asemenea, revizuită radical. Concursurile vor cuprinde o probă scrisă și un interviu înregistrat audio-video, iar materialele vor fi publice, pentru a elimina suspiciunile privind lipsa de transparență. Sunt introduse și criterii ferme legate de profesionalism, integritate și vechime.
Controlul silvic intră într-o etapă de digitalizare: personalul va utiliza camere, dispozitive audio-video și mijloace care permit colectarea de probe legale, oferind totodată protecție suplimentară angajaților. Parcul auto al Romsilva va fi monitorizat prin GPS și sonde litrometrice, care vor urmări consumul de carburant în timp real, pentru a reduce risipa și eventualele abuzuri.
Ordonanța clarifică și activitățile economice pe care Romsilva le poate desfășura: ele vor fi permise doar dacă sunt eficiente financiar, cu obligația ca veniturile să acopere integral costurile, pentru a evita pierderile instituției. Totodată, amenajamentele silvice vor avea o perioadă standard de 20 de ani, însă tranziția va fi făcută treptat, pentru a nu bloca procesul de elaborare a documentațiilor.

