Primăria Galați, vinovată de ruinarea Palatului Gheorghiu. Obligată la despăgubiri de 55.000 de euro (FOTO)
Foto: Bogdan Codrescu

Primăria Galați, vinovată de ruinarea Palatului Gheorghiu. Obligată la despăgubiri de 55.000 de euro (FOTO)
Monument de patrimoniu lăsat să se demoleze
Evaluaţi acest articol
(39 voturi)

Imobilul de pe strada Domnească nr. 24, monument de patrimoniu cunoscut ca Palatul Gheorghiu, a ajuns o ruină din vina exclusivă a autorităţilor locale. Asta spun magistraţii Tribunalului Galaţi, care au dat o primă sentinţă în procesul prin care Bogdan Iacob, gălăţeanul care şi-a cumpărat, în 1997, un apartament din care a fost evacuat în 2001, revendică locuinţa. Mai mult decât atât, judecătorii au decis ca Primăria Galaţi să plătească peste 55.000 de euro despăgubiri pentru că Iacob nu şi-a mai putut folosi apartamentul. Decizia nu este definitivă, dar spune lucrurilor pe nume.

Despre monumentala clădire ajunsă în paragină în centrul oraşului s-au scris mii de pagini. Şi, chiar dacă tocmai a scăpat de tonele de gunoaie, e greu de spus dacă va mai renaşte vreodată din propria degradare.

La începutul anului, aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă” că Primăria municipiului Galaţi a ratat accesarea unei finanţări europene pentru transformarea clădirii în incubator de afaceri, păstrând şi restaurând faţadele principale. Motivul? Primăria nu este unicul proprietar al imobilului, ci coproprietar, o cotă-parte aparţinându-i unui cetăţean. Acesta a devenit proprietar în Palatul Gheorghiu graţie Primăriei, care i-a vândut respectiva cotă-parte împreună cu un apartament, apoi l-a obligat să plece, tăindu-i utilităţile. Motiv pentru care gălăţeanul îşi cere acum drepturile în instanţă.

Primăria susţinea, la începutul anului, că „reclamantul solicită obligarea instituţiei noastre la restituirea bunului imobil apartament nr. 10 prin despăgubire în cuantum de 45.000 de euro, precum şi despăgubiri în cuantum de 7.200 de euro, reprezentând lipsirea de folosinţă a apartamentului”.

Conform sursei citate, Primăria i-ar fi propus răscumpărarea locuinţei cu 65.000 de lei, sumă alocată din fondul de rezervă, în urma unei rectificări de urgenţă a bugetului local. Cel în cauză contrazice susţinerile autorităţilor locale, afirmând că nimeni nu i-a propus nicio sumă de bani.

Mai mult decât a cerut

Nu ştim cine are dreptate, cert este că Iacob a apelat la judecată şi a câştigat. Chiar mai mult decât a cerut. „Admite cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi. Obligă pârâtul la plata sumei de 48.050 de euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea bunului pierit. Obligă pârâtul la plata sumei de 7.200 de euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă. Obligă pârâtul la plata sumei de 7.252,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, au decis judecătorii gălăţeni. 

Decizia este explicată de judecători, aceştia reţinând atât ceea ce ne spunea Bogdan Iacob, într-un drept la replică transmis redacţiei, cât şi ceea ce noi am tot scris de-a lungul vremii.

Durbacă a vândut, Iacob a cumpărat 

Aşa cum aţi mai putut citi în "Viaţa liberă", drama imobilului din Domnească 24 a început pe când la Galaţi era primar Eugen Durbacă. Bijuterie a vremurilor de odinioară, clădirea, cu subsol parţial, avea spaţii comerciale la parter, iar la cele două etaje erau locuinţe, pe care Durbacă le-a umplut de chiriaşi. Printre aceştia se număra şi Bogdan Gabriel Iacob, care, în 1997, a semnat un contract de vânzare-cumpărare, în conformitate cu prevederile Legii  nr. 112/1995, devenind astfel proprietar, urmând să achite preţul în rate. Numai că, după trei ani de la semnarea contractului, când a mers la Direcţia de Fiscalitate să îşi achite rata, a aflat cu stupoare că nu i se mai primesc banii, întrucât actul de cumpărare a fost anulat, ca urmare a faptului că imobilul este propus spre demolare! Gălăţeanul, însă, a continuat să vireze banii, prin Trezorerie, Primăriei, conştient că doar o instanţă poate anula un act de vânzare-cumpărare. Asta ştiau şi juriştii Primăriei, care, în anul 2003, au deschis un proces pentru anularea actului. Doar că nicio instanţă nu a dat dreptate Primăriei. În timp ce procesul se afla pe rol, Bogdan Iacob a fost obligat să îşi părăsească locuinţa. „Potrivit susţinerilor reclamantului, care nu au fost contestate de către pârât, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului menţionat reclamantul era în fapt evacuat din imobil, dispunându-se de către pârât oprirea furnizării utilităţilor”, se arată în motivarea sentinţei pronunţate recent la Tribunalul Galaţi.

Seria proceselor a continuat, iar gălăţeanul nu a beneficiat nici de locuinţă, nici nu a putut cere despăgubiri. Şi asta pentru că abia în 2017 s-a încheiat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultimul proces de revendicare, prin care se certifica faptul că Primăria este proprietarul clădirii în care Iacob deţine o cotă-parte.

O nouă revendicare în instanţă

După această decizie, gălăţeanul a putut deschide şi el proces civil, prin care să îşi ceară drepturile de care a fost păgubit. „Primarul a fost cel care a evacuat în anii 2000 toţi chiriaşii din imobilul din Domnească nr. 24 şi a dispus tăierea tuturor utilităţilor clădirii, provocându-mi, astfel, o expropriere în fapt, fără compensare şi fără vreo despăgubire nici pentru partea mea de proprietate, nici pentru lipsirea efectivă de folosinţă”, afirma Iacob.

Mai exact, Bogdan Iacob a cerut instanţei despăgubiri pentru „un apartament cu două camere şi bucătărie, în suprafaţă totală de 60,5 mp, situate la etajul 1 cu vedere la strada Domnească, împreună cu cota indiviză de 12,5 la sută din spaţiile comune şi 25 mp de teren în curte, în proprietate exclusivă”.

Judecătorii au luat în calcul toate spusele gălăţeanului, care au fost apoi certificate şi de o expertiză. Astfel, magistraţii au reţinut faptul că în momentul evacuării forţate a lui Iacob, apartamentul lui „era în totalitate renovat, iar clădirea în stare bună”, vinovată de starea actuală fiind municipalitatea. „Instanţa reţine culpa pârâtului (n.r. - Primăria Galaţi), care prin atitudinea sa de negare permanentă a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în cauză a determinat în final evacuarea acestuia din apartament, reclamantul fiind pus astfel în imposibilitatea de a-şi întreţine imobilul pentru a se împiedica ruinarea acestuia. De altfel, scopul declarat în mod constant de către pârât a fost demolarea imobilului, acţionând în consecinţă”, explică judecătorii.

Expertiza decisivă

Spusele lui Iacob au fost confirmate şi de un expert. „Potrivit raportului de expertiză tehnică realizat în cauză, apartamentul este în stare de ruină, lipsesc geamurile, uşile, nu există cale de acces, imobilul fiind oricând gata de prăbuşire, astfel încât nu există nici o posibilitate pentru a putea fi locuit”. Nici clădirea nu este într-o stare mai bună. „Potrivit unei expertize efectuate la cererea pârâtului, cauzele de degradare a clădirii sunt lipsa de întreţinere a acesteia şi probleme de structură şi tasări ale fundaţiei, cauzate de reţelele utilitare ale imobilului, precum şi influenţa traficului rutier, toate în responsabilitatea proprietarului, Consiliul Local Galaţi. Mai mult decât atât, imobilul aflat sub paza declarată public a Primăriei, dar şi sub paza sa juridică, a fost vandalizat continuu, ajungându-se la lipsa acoperişului, a unor pereţi, a tâmplăriei (uşi, ferestre), iar in ultimii trei ani s-a furat semnificativ şi acoperişul de deasupra apartamentului proprietatea reclamantului, precum şi singurul balcon din fier forjat de pe faţada clădirii, balcon aparţinând apartamentului în cauză, precum şi scările de acces la etaje”, se mai menţionează în sentinţa pronunţată de Tribunal. 

Luând în calcul toate aceste aspecte, judecătorii au decis că Primăria este bună de plată, obligând-o să achite 55.200 de euro daune, dar şi 7.252,56 lei de cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia nu este însă definitivă, ea fiind atacată deja de municipalitate. 

Istoria unei demolări eşuate

Cum reţineau chiar judecătorii, singurul scop al administraţiei locale a fost demolarea clădirii, fapt pe care ni-l confirma şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi. Concret, potrivit legii, primarul era obligat „să asigure paza şi protecţia monumentelor istorice aflate în litigiu”. În realitate, din 1994, autorităţile au făcut demersuri pentru declasarea monumentului istoric, cu scopul de a-l desfiinţa şi lărgi strada Domnească. De fiecare dată, Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice din Bucureşti (CNMASI) a refuzat categoric. Mai mult, Comisia a arătat că degradările imobilului sunt „consecinţa proastei administraţii şi a diverselor demolări de ziduri interioare, prin lucrări anterioare «aşa-zise» de consolidare a clădirii” şi a precizat că imobilul poate fi consolidat, cerând măsuri de consolidare-restaurare. Primăria a lăsat clădirea pradă hoţilor şi oamenilor străzii, singura măsură luată fiind construcţia unui pasaj de protecţie. 

În lipsa unor măsuri imediate, clădirea va continua să se deterioreze. Salvarea ei o reprezintă un proiect european, pe care, din păcate, Primăria nu-l poate accesa decât după finalizarea procesului de revendicare şi plata efectivă a despăgubirilor. Să sperăm doar că imobilul va rezista până atunci.

Povestea unui monument uitat

Construită în perioada 1923-1925, Casa Simion Gheorghiu, inclusă încă din 1992 pe Lista Monumentelor Istorice, „este singura clădire reprezentativă pentru felul în care arăta centrul oraşului, mai exact zona de «corso», până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Importanţa monumentului este întărită, însă, şi de memoria acestuia, prin faptul că a fost comanditată şi i-a aparţinut gălăţeanului Simion Gheorghiu, înalt funcţionar la Uzina de Gaz din Galaţi şi apoi director al Băncii Galaţilor”, ne-a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. În plus, clădirea de la nr. 24 este parte a „Ansamblului Urban strada Domnească”, datat secolul XIX, inclus şi el pe Lista Monumentelor Istorice.

„Prin calităţile plastice ale faţadei şi prin amplasamentul său, care marchează începutul rezervaţiei istorice de arhitectură a străzii Domneşti, imobilul îşi justifică păstrarea statutului de monument istoric”, argumenta Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice din Bucureşti, convinsă că monumentul poate fi consolidat „in situ”, "cu păstrarea celor două faţade, principală şi laterală, integrate într-o structură interioară complet nouă”.

Documentaţii în van

Soluţia Ministerului Culturii de păstrare a faţadelor spectaculoase integrate într-o structură nouă a fost propusă şi în expertiza tehnică plătită de Primăria Galaţi şi realizată, pentru 59.381 de lei cu TVA, de firma Atu Consulting SRL.

Aceeaşi firmă a primit bani şi pentru servicii de proiectare, faza studiu de fezabilitate, pentru „Reabilitare Imobil Strada Domnească nr. 24” în vederea derulării proiectului „Facilitarea exploatării economice a ideilor noi de afaceri prin înfiinţarea unui incubator de afaceri sectorial în Municipiul Galaţi - INCUBIC”. O documentaţie necesară pentru solicitarea de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020.

Cererea nu a mai fost însă depusă, din cauza litigiilor. Iar până când va putea ajunge la autorităţile competente va mai trece mult timp, mai ales că autoritatea locală deja a făcut apel la decizia prin care Tribunalul a decis despăgubiri pentru coproprietarul clădirii, Bogdan Iacob.

Important este ca, până atunci, Primăria să facă tot ceea ce nu a făcut vreme de 25 de ani, respectiv să asigure paza şi punerea în siguranţă a monumentului de patrimoniu.

Citit 50629 ori Ultima modificare Luni, 25 Noiembrie 2019 11:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.