Disciplina financiară a fost, până la urmă, elementul – cheie care a transformat Germania în principala forţă a Uniunii Europene. În timp ce alte ţări îşi ascundeau deficitul comercial sau datoriile sub preş, Germania şi-a contabilizat „nemţeşte” toate veniturile şi cheltuielile menţinând o traiectorie corectă din punct de vedere economic. Acest lucru a făcut ca UE în general, zona euro în particular să ajungă în prezent să graviteze în jurul Germaniei. Din punct de vedere politic şi al influenţei internaţionale, acest lucru este un atu puternic pentru Berlin şi pentru ceea ce se cheamă „politică de stat”. În acelaşi timp, puterea, indiferent sub ce formă am privi-o, are un preţ. Germania domină, dar din poziţia de putere dominantă trebuie să ia decizii care, deşi sunt logice pe termen lung, sunt impopulare pe termen scurt. În această situaţie se află în prezent cancelarul Angela Merkel.
La nivel de stat, implicarea Germaniei în salvarea zonei euro a fost corectă, însă e greu să-i explici simplului cetăţean de ce trebuie să plătească taxe din buzunarul său pentru a-i sprijini pe grecii care resping în stradă orice plan de austeritate… Ironia sorţii, deciziile cancelarului Angela Merkel sunt, teoretic, sprijinite de toate partidele politice germane, dar acest lucru nu-i asigură automat un sprijin necondiţionat în Parlament. „Vox populi” a devenit pentru mulţi dintre politicienii germani de-a dreptul asurzitoare şi, dincolo de interesele de stat pe termen lung, de Grecia şi zona euro, mai apropiate „de piele” sunt alegerile din 2012 şi 2013. Şi, fie că are sau nu dreptate, Angela Merkel are destui inamici pe scena politică. Presiunile vin însă şi din afară. Franţa, de exemplu, presează puternic pentru extinderea modului de utilizare a Fondului European pentru Stabilitate Financiară, ceea ce contravine nu numai concepţiilor electoratului german, ci chiar şi viziunii cancelarului Angela Merkel. Săptămâna viitoare va fi marcată de o nouă întâlnire între liderii europeni pe tema crizei din zona euro. Până atunci, Angela Merkel trebuie să facă în aşa fel încât vocea ei să fie mai puternică decât „vox populi”. Dar „vox populi” este, după cum se ştie, „vox dei”, iar înfruntarea ar putea depăşi chiar şi puterile celui mai puternic lider european.
