Al doilea summit de criză al liderilor europeni a venit, în sfârşit, cu un răspuns clar la provocările pe care criza din zona euro le ridică. Liniile strategice – reducerea cu 100 de miliarde a datoriilor Greciei, creşterea Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) la 1.000 de miliarde şi recapitalizarea băncilor – au fost afirmate la nivel oficial, iar reacţiile pozitive de pe pieţele financiare demonstrează că mesajul a fost receptat. În acelaşi timp, optimismul rămâne unul rezervat, pentru că de la deciziile summitului european până la punerea lor în practică, mai ales că este vorba de unele sacrificii, este o cale destul de lungă.
Cele stabilite de liderii europeni urmează să fie aprobate şi la nivelul parlamentelor naţionale, iar în unele ţări negocierile se anunţă dificile. Parlamentul german va dori, probabil, să afle mai multe despre modul în care va fi folosit EFSF, iar aici nu este un secret că, de exemplu, viziunile Berlinului diferă mult de viziunile Parisului sau Romei. Cu îngrijorare sunt privite şi negocierile din Olanda, unde un guvern minoritar trebuie să facă faţă valului de populism şi extremism ce ameninţă cu blocarea oricărui acord. Dar surprize nu sunt excluse nici în ţări precum Cehia sau Italia.
În cazul acesteia din urmă, la summitul european s-au făcut auzite angajamente ferme de reformă şi austeritate economică, dar deocamdată nu există nici o garanţie că forţele politice din alianţa majoritară îşi vor asuma angajamentele luate la vârf. Nu în ultimul rând, în perioada următoare ar urma să fie anunţate şi un set de reguli privind disciplina financiară, iar acest capitol este un punct sensibil în multe dintre sferele politice şi economice europene. Dar mai există şi alte zone de incertitudine cu multă vizibilitate. Reducerea datoriei Greciei nu este o garanţie că restul obligaţiilor financiare vor fi onorate. Cu sau fără cele 100 de miliarde de euro, guvernul de la Atena are o misiune la fel de dificilă în a pune în practică un plan de austeritate în mare măsură respins de populaţie. Nici recapitalizarea băncilor nu va fi tocmai uşoară, atât din cauza sumelor considerabile necesare, cât şi din cauza îndoielilor că măsura nu va fi suficientă în cazul în care situaţia din zona euro va continua să se agraveze. În aceste condiţii nu este de mirare că, în ciuda tonului optimist al liderilor europeni, mai sunt încă destui sceptici care continuă profeţiile despre o apocalipsă a zonei euro. Dar poate că şi cei mai optimişti, şi cei mai pesimişti are trebui să aştepte şi rezultatele unui nou summit important – G20 – anunţat pentru începutul lunii noiembrie. Zona euro va fi atunci inclusă într-un cadru global, unul cel puţin la fel de important ca planul comunitar. În aşteptarea unei „soluţii globale”, suflatul în iaurt rămâne regulă, pentru că, oricum am da-o, e greu să transformi o criză financiară într-un joc în care toată lumea câştigă.
