Cu oile negre printre fiorduri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

O veste bună pentru români a venit în acest sfârşit de săptămână din îndepărtatele fiorduri din nordul continentului. Norvegia, ţară membră a Spaţiului Economic European, a ridicat restricţiile de pe piaţa muncii pentru lucrătorii români înainte de termenul limită din 2014. Este un semnal politic important în condiţiile în care în interiorul Uniunii Europene, în zece ţări, românii nu se bucură de drepturi depline pe piaţa muncii. Autorităţile de la Oslo dau astfel dovadă de o deschidere cum mai rar se găseşte astăzi într-o Europă din ce în ce mai divizată de răbufniri naţionalist-radicale ce-i au drept ţintă pe imigranţi. Măsura este cu atât mai de apreciat cu cât Norvegia a fost, alături de Olanda, până în urmă cu câteva luni, o ţară care şi-a exprimat serioase reţineri faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen.

Dar iată că Norvegia nu numai că a renunţat la obiecţiile sale, dar a făcut un pas, poate, şi mai important prin deschiderea pieţei muncii. Desigur, e puţin probabil ca de mâine românii să se înghesuie să muncească în Norvegia, când mai la îndemână le sunt Spania, Italia sau alte ţări care au deja „cărări” bătătorite, dar românii nu pot decât să se bucure că, măcar o dată, nu mai sunt arătaţi cu degetul şi consideraţi, cel mai adesea pe nedrept, drept sursa tuturor relelor din ţara de destinaţie.

De altfel, la deschiderea arătată de autorităţile de la Oslo a contribuit corectitudinea şi onestitatea românilor care deja, sub o formă sau alta, lucrează în Norvegia. Autorităţile norvegiene au considerat deschiderea pieţei muncii drept un sprijin meritat pe deplin de comunitatea românească. Mai mult, această deschidere va fi una profitabilă pentru ambele părţi, dat fiind faptul că este privită şi ca un instrument menit să stimuleze relaţiile de afaceri. Nu în ultimul rând, important este că acest mesaj de susţinere vine din partea unei ţări competitive, o ţară care fie şi în perioada de criză economică a găsit metode eficiente pentru a o traversa cu costuri care să nu afecteze în mod excesiv societatea.

Este al doilea semnal pozitiv la adresa românilor în acest an, după ce, la rândul ei, şi Islanda, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a decis să elimine barierele de pe piaţa muncii. Nu ne rămâne decât să sperăm că exemplul va fi urmat şi de ţări precum Germania, Franţa sau Austria. Pentru că, nu-i aşa, la urma-urmei, se vede că nu toată lumea îi consideră pe români oile negre ale Europei.

Citit 10197 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iunie 2012 16:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.