Corina Dobre

Corina Dobre

Colectiv este în fiecare zi în multe spitale din România

Marți, 30 Octombrie 2018 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României – incendiul din clubul Colectiv. După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Chiar şi acum, potrivit Pro TV, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile trăite în zilele următoare incendiului. „Nu avem nimic”, spun ei, ”nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor ...

Miliarde de euro pentru infrastructură, pierdute de statul român

Marți, 30 Octombrie 2018 07:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a pierdut între 1,8 şi două miliarde de euro din fondurile totale alocate, în valoare de 19,5 miliarde de euro, într-un domeniu sensibil pentru ţara noastră, cel al infrastructurii de transport, a declarat, ieri, comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu. ”Din anul 2007 până în anul 2011, rata de absorbţie a fost de patru la sută. Am preluat mandatul în 2014, cu o rată de absorbţie de 48 la sută. Încheiem ciclul financiar (...) cu o rată de absor ...

România, în top 3 la abandon școlar

Luni, 29 Octombrie 2018 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
România a ajuns într-un rușinos top 3 în UE la capitolul abandon școlar și are cei mai puțini absolvenți de studii superioare. În disperare de cauză, facultățile investesc acum în centre de consiliere, unde aduc specialiști care să îi ghideze pe tineri, în funcție de abilități, anunță Pro TV. Exemplu este chiar Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Aici, datorită programelor de consiliere, mulți doar schimbă facultatea, nu renunță definitiv. ...

Peste porcină se extinde

Luni, 29 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prezenţa virusului pestei porcine africane a fost confirmată, sâmbătă, 27 octombrie 2018, la doi porci dintr-o gospodărie din Vrancea, care devine astfel al 16-lea judeţ în care boala se manifestă, anunță News.ro. Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie, ecarisarea carcaselor şi instalarea filtrelor rutiere. Proprietarii animalelor vor beneficia de despăgubiri. Joi, 25 octombrie 2018, ANSVSA a ...

Ajutor pentru familiile monoparentale (proiect)

Luni, 29 Octombrie 2018 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mai mulţi deputaţi PSD şi PMP propun un ajutor social pentru familiile cu un sigur părinte. Cei care câştigă mai puţin de un salariu minim şi jumătate ar putea primi lunar un venit suplimentar de la stat. Este vorba despre o sumă netă echivalentă cu salariul minim brut pe economie, iar acest venit trebuie actualizat de câte ori creşte salariul minim, relatează Digi 24. Parlamentarii definesc în proiect şi familia monoparentală. Este vorba despre persoana singură care creşte ...

Juncker, avertisment pentru Guvern și Parlament

Miercuri, 24 Octombrie 2018 07:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi completă, susţine preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, adăugând de asemenea că ţara noastră trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen. Juncker atrage, însă, atenţia Guvernului şi Parlamentului că aderarea României la Schengen nu trebuie pusă în pericol prin îndepărtarea de principiile statului de drept, relatează Digi 24. "România pentru mine nu este o ţară neutră, este o ţară faţă de care am sentimente ...

Salariile bugetarilor ar putea fi ”înghețate” anul viitor

Luni, 22 Octombrie 2018 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Salariile celor peste un milion de bugetari ar putea fi înghețate la nivelul acestui an, iar angajările - blocate, anunță Pro TV, care citează un document înaintat Comisiei Europene de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Informația apare într-o scrisoare trimisă oficialilor europeni și făcută publică de către Comisia Europeană. Măsura este luată în calcul de Guvernul României pentru construcţia bugetului pentru anul 2019.Eugen Teodorovici recunoaşte că a semna ...

CFR Marfă, adusă aproape de faliment

Joi, 18 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Timp de cinci ani, toate guvernările care s-au succedat la conducerea țării nu au făcut nimic pentru a redresa societatea națională de transport feroviar de marfă. Iertarea datoriilor acordată în 2013, în vederea privatizării CFR Marfă, privatizare eșuată, este acum considerată ajutor de stat de către Comisia Europeană, care cere returnarea banilor, relatează Digi 24. Compania de stat nu are banii necesari și, dacă Comisia Europeană va ajunge la concluzia că este ajutor d ...

Cea mai mică populație din ultimii 50 de ani

Joi, 18 Octombrie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
De la un an la altul, România se goleşte. Statisticile spun că populaţia a ajuns la cel mai mic nivel de după 1968, relatează Pro TV. Ţara noastră se confruntă cu un fenomen îngrijorător, cel al emigraţiei. Am ajuns să avem a doua cea mai mare diaspora din Europa, iar în Germania, anul trecut, românii care au emigrat au fost mai mulţi decât sirienii. În 2017, 73.000 de români s-au stabilit în Germania, iar ai noştri au ajuns a cincea minoritate de acolo. ...

CCR a respins contestațiile privind organizarea referendumului

Joi, 18 Octombrie 2018 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, ieri, cele patru contestații legate de procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului național pentru redefinirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria "dintre un bărbat și o femeie", din 6 și 7 octombrie, potrivit unor surse juridice, relatează Mediafax. Curtea Constituțională a avut în dezbatere trei contestații depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă și una formulată de Liliana-Elena Nedelea. O dec ...
Pagina 15 din 362