
Marius Chiriliuc
Bal mascat, pe 26 octombrie, la Opera Naţională Bucureşti
Duminică, 23 Septembrie 2012 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Un bal mascat va avea loc pe 26 octombrie, pentru a marca deschiderea stagiunii 2012-2013 a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), iar fondurile obţinute din organizarea evenimentului vor fi folosite pentru susţinerea activităţilor ONB, potrivit unui comunicat al instituţiei de spectacole.
Organizatorii evenimentului spun că doresc ca acest bal mascat să devină în timp o adevărată tradiţie, marcând an de an, într-un mod aparte, deschiderea stagiunii primei scene lirice din ţara noas ...
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru pachetul majoritar de acţiuni la Oltchim
Vineri, 21 Septembrie 2012 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8 la sută din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.OPSPI a organizat o lici ...
Societăţile din România, transformate în fier vechi
Vineri, 21 Septembrie 2012 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele AVAS, Marius Obreja (FOTO), afirmă că multe societăţi comerciale din România au fost transformate în fier vechi, în ultimii ani, având în vedere numărul mare de insolvenţe urmate de falimente, unele cazuri fiind în cercetare la DNA, în atenţia Corpului de control sau a autorităţilor fiscale.
Obreja a mai declarat că în ultimii trei ani rata intrării în insolvenţă a crescut de patru ori. „Dacă până în 2009 rata era de 20 la sută, după acest an a crescu ...
Sâmbătă, în Liga Naţională de handbal feminin: „El Clasico” dunărean!
Vineri, 21 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în SPORT
Indiferent de numele pe care îl poartă sau de poziţia ocupată în clasamentul Ligii Naţionale, o confruntare între Brăila şi Galaţi la handbal feminin rămâne mereu una atractivă pentru publicul spectator, un adevărat "El Clasico" al Dunării de Jos.
Sâmbătă, de la ora 14.15, în Sala Polivalentă din Brăila se vor duela pentru prima dată în mod oficial două echipe cu numele aceluiaşi fluviu: HC Dunărea şi HC Danubius Galaţi. Dacă predecesoarea HC Oţelul nu a avut ...
Doliu la ambulanţele din ţară în memoria asistentei, şoferului şi pacientului decedaţi la Galaţi
Vineri, 21 Septembrie 2012 14:11 | Publicat în EVENIMENT
Echipajele ambulanţelor din ţară au păstrat vineri un moment de reculegere de jumătate de minut, ca omagiu pentru cei doi colegi decedaţi în urma unui accident în Galaţi şi pentru pacientul care se afla împreună cu ei în salvare, iar vineri şi sâmbătă, când sunt înmormântaţi, vor purta doliu.
În timpul în care a fost păstrat momentul de reculegere, ambulanţele au claxonat continuu, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.Ea a pre ...
PCC, Aisa, Chimcomplex şi Dan Diaconescu au depus oferte pentru privatizarea Oltchim
Joi, 20 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu (FOTO) au depus joi oferte pentru privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea.
"Propun comisiei de privatizare să ia în considerare toate ofertele", a declarat joi şeful OPSPI, Remus Vulpescu. El a precizat că ordinea în care a enumerat companiile ofertante este ordinea cronologică în care au fost depuse.Vulpescu a menţionat că primele trei companii a înaintat ofertele până la ora 12.00, în timp ce oferta lui Diaconescu a fos ...
Oficial ANAF: Piscinele ar fi trebuit să fie deja impozitate
Miercuri, 19 Septembrie 2012 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Piscinele ar fi trebuit să fie deja impozitate, pentru că pot fi considerate un exces în cadrul unei locuinţe normale, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihail Constantin.
"Aşa cum discutăm despre o avere sau o bogăţie, piscina poate fi considerată ceva în plus faţă de un standard. Pe mine mă judecă organul local pe utilităţi, faceţi o deosebire - o locuinţă construită la ţară cu materiale ...
Angajaţii Oltchim primesc de la Guvern ajutoare sociale în cuantum de 1.400 lei
Miercuri, 19 Septembrie 2012 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Angajaţii combinatului Oltchim vor primi ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, din fondurile Ministerului Muncii, decizia fiind adoptată, miercuri, de Guvern pentru a preveni noi probleme sociale.
Câteva sute de angajaţi ai Oltchim au protestat pe parcursul săptămânii trecute în faţa pavilionului administrativ al instituţiei, cerând plata salariilor restante de două luni, identificarea fondurilor necesare repornirii instalaţiilor şi plăţi ...
Vremea se răceşte: "Temperaturile nu vor depăşi 21 de grade Celsius"
Miercuri, 19 Septembrie 2012 12:52 | Publicat în EVENIMENT
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în zilele de joi şi vineri (20 şi 21 septembrie) se va înregistra o răcire accentuată a vremii.„Temperatura aerului va marca o scădere accentuată, în cursul zile de joi în vestul, centrul şi nordul ţării, iar vineri în restul teritoriului, vremea devenind rece pentru această perioadă din an. Răcirea va fi asociată cu intensificări ale vântului şi ploi temporare”, informează site-ul ANM."Pe parcursul zilei de vine ...
Încheierea de asigurări obligatorii pentru proprietarii cu poliţe facultative, suspendată în justiţie
Miercuri, 19 Septembrie 2012 13:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, marţi, la solicitarea Astra Asigurări, suspendarea executării unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) care stabilea, printre altele, că proprietarii de locuinţe care vor să încheie poliţe facultative trebuie să încheie şi o poliţă obligatorie.
"Admite în parte cererea. Suspendă executarea Ordinului CSA 15/2012 şi a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împot ...