Cristinel Luca

Cristinel Luca

Nu e ţeapă cu indexul la ”lumină”!

Luni, 01 Octombrie 2018 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Un cititor ne-a semnalat faptul că, zilele trecute, într-un bloc de pe strada Al. Lăpușneanu, din zona Mazepa, au fost distribuiți fluturași precum cel din imagine. Gălăţeanului i s-a părut ciudată situaţia şi ne-a explicat şi de ce: "E prima dată când aud de astfel de practici din partea Electrica, numărul de telefon este unul de mobil, sintagma lumină este folosită în limbajul comun și nu într-o atenționare din partea unei societăți, iar zona este una îmbătrânită ...

Galaţiul nu mai e mort

Sâmbătă, 29 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
S-or fi aliniat astrele favorabil, adică într-un alt fel decât de obicei... Nu ştiu, cert este că Galaţiul arată în această perioadă ca un oraş în care ai ce face şi unde merge, în funcţie de gust, de chef şi de posibilităţi. Tocmai ce s-a încheiat Street Food Festival în Grădina Publică, un eveniment care a venit în premieră la noi şi care a lăsat o impresie excelentă pentru mulţi din zecile de mii de gălăţeni care i-au trecut pragul. Joi seară a început Oktober ...

Circa 300 de comercianți, la Târgul de Toamnă

Sâmbătă, 29 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Circa 300 de participanţi la tradiţionalul târg de sfârşit de septembrie-început de octombrie, 100 dintre ei fiind producători cu atestat, vă aşteaptă până duminică în cea mai mare piaţă a Galaţiului.   De mult timp, cam de un de zile, n-am mai văzut Piaţa Centrală atât de plină, de colorată şi de veselă. Nu înseamnă că în restul timpului ar fi mai posomorâtă, dar, oricum, Târgul de Toamnă e altceva. Producătorii şi comercianţii scot pe tarabe marfa cea mai ...

UPDATE Campanie pentru REFERENDUM în mijloacele de transport Transurb | Deciziile Biroului Electoral Judeţean în ”războiul afişelor”

Duminică, 30 Septembrie 2018 17:00 | Publicat în JURIDIC
UPDATE, duminică, 30 septembrie 2018 | Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi a avut de soluţionat, duminică, 30 septembrie 2018, patru sesizări în cazuri privind afişele pentru referendumul din 6-7 octombrie. Primul dintre acestea a fost cazul afişelor pe care Transurb a permis să fie lipite în interiorul mijloacelor sale de transport. „Au fost două sesizări privitoare la acest caz. Le-am admis pe ambele şi am dispus îndepărtarea afişelor din mijloacele de transport în com ...

Râuri de bere şi distracţie în stil bavarez la Galaţi

Vineri, 28 Septembrie 2018 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Aseară, „Herr Bürgermeister” („primarul” – n.red.) Ionuţ Pucheanu a dat cep, conform tradiţiei germane, butoiului cu bere al Oktoberfest Galați, ediția a II-a. Până duminică, 30 septembrie 2018, târziu în noapte, la ora 23,00, vor curge zilnic râuri de bere pe esplanada din faţa Sălii Sporturilor, organizatorii aşteptându-se ca aproximativ 130.000 de gălăţeni să participe. Intrarea este liberă! Desfăşurat sub umbrela brandului Ciucaş, a cărui „casă” se a ...

O nouă şarjă de interni ai Şcolii de Vară

Joi, 27 Septembrie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
65 de studenți au absolvit, ieri, cursurile Școlii de Vară a ArcelorMittal Galați și au prezentat temele de cercetare la care au lucrat, timp de 10 săptămâni, alături de mentorii lor, în Combinat. „Atragerea de tineri specialiști nu are doar semnificația continuității, ci și cea a pregătirii viitorului nostru, care va însemna creștere și digitalizare. Suntem bucuroși să vedem la internii Școlii de Vară competențe care se potrivesc cu cele ale specialiștilor noștri de ...

Salariile din Calorgal, plătite până luni

Joi, 27 Septembrie 2018 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Lichidarea pe luna august pentru angajaţii Calorgal, inclusiv pentru cei 221 de oameni care vor părăsi societatea de la începutul lunii viitoare, va fi achitată „până cel târziu luni”, 1 octombrie, ne-a spus directorul general al societăţii, Marian Alexandru, care a invocat „întârzieri în transferul banilor încasaţi, între trezorerie şi bănci”. „Mai rămâne de achitat luna septembrie, pentru care lichidarea, conform legii, trebuie plătită la jumătatea lunii octomb ...

12 parcuri auto second hand, sigilate

Miercuri, 26 Septembrie 2018 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF derulează operațiunea, numită "Xenon", de verificare a achizițiilor intracomunitare de autovehicule second-hand. Sunt controlate transporturile de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât și pe calea ferată, iar inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de proveniență. În ultima perioadă au fost sigilate 12 parcuri auto cu autoturisme și utilaje agricole la mâna ...

Facturi pentru acelaşi consum, de la doi furnizori diferiţi. Au aprins becul o dată, au plătit de două ori!

Miercuri, 26 Septembrie 2018 00:02 | Publicat în SOCIETATE
"Aventura" pe care două gălăţence au trăit-o după ce au hotărât să se porteze la un alt furnizor de energie electrică s-a lăsat cu facturi primite şi de la vechiul, şi de la noul furnizor, pentru acelaşi consum de curent electric, pe care le-au plătit de frică să nu le deconecteze cineva, cu nervi întinşi la maximum, drumuri în zadar pe la instituţiile abilitate şi telefoane la care nu răspundea nimeni. Lucrurile s-au rezolvat după ce s-a implicat ditamai Autoritatea Naţ ...

Controale zilnice în Piaţa Basarabiei

Miercuri, 26 Septembrie 2018 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Directorul general al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Viorica Sandu, spune că instituţia pe care o conduce a introdus controale zilnice în Piaţa Basarabiei, binecunoscuta "piaţă a ruşilor" de pe Calea Prutului. "Am igienizat zona, am pregătit tarabele şi tot ceea ce înseamnă un comerţ civilizat, am pus afişe cu faptul că nu au voie să comercializeze produse de origine animală. De asemenea, în momentul în care ei intră în zona pieţei, semnează un angajament ...
Pagina 859 din 983