Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Weekend la gura caloriferului

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

* Azi plouă, mâine  ninge * Avem program de 12°C, cu nori şi ploaie* Nici nu s-au uscat bine cele zece cojoace cu care ne-am înfofolit acum vreo săptămână, că iar dă gerul peste noi. Azi încă mai avem timp să ne lăfăim la 12°C, pentru că de vineri spunem pa gradelor multe.După ce ieri am avut o vreme de primăvară, cu cer sclipitor şi copacii dezorientaţi – „Înfrunzim, nu înfrunzim…?” - astăzi ploaia îi dă înainte cât este ziua de lungă, în timp ce vântul ...

Aduceţi scrisorile pentru Moş Crăciun

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

La spectacolul umanitar organizat de „Viaţa liberă”, luni, 13 decembrie ora 17, Moş Crăciun vă va aştepta să aduceţi scrisorile cu dorinţele voastre. Îndeplinind visul Alexandrei Sima de a căpăta încă o „aripioară”, veţi putea fi mai aproape de visele dumneavoastră. Vă amintim că vă puteţi procura invitaţii de la secretariatul ziarului sau sunând la numerele 0722 72 14 30  sau 0755 190 470. Nu uităm să le mulţumim celor care ne-au sprijinit cumpărând invitaţ ...

Sărbătoare pentru copii din centrele de plasament

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

50 de copii din centrele de plasament au intrat deja în spiritul sărbătorilor, cu ajutorul Asociaţiei Respect, împreună cu Kids Zone.  A fost un spectacol pe care cei mici l-au savurat de la început până la sfârşit pentru că cei care au urcat pe scenă sunt tot copii. Este vorba despre clasa de canto de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, condusă de prof. Monica Măciuceanu, trupa „Ritmic dance” de la Palatul Copiilor şi una din grupele şcolii de dans Beija Flor. Spect ...

„Christiana” şi colindul mut de la „P.P. Neveanu”

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

* Spectacolul de Crăciun în limbaj mimico-gestual * Copiii cu deficienţe de auz de la Şcoala de Arte şi Meserii „Paul Popescu Neveanu” i-au regăsit luni, pe vechii lor prieteni şi protectori - viitorii asistenţi medicali de la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Galaţi, coordonaţi de profesoara Nina Streşină. Acţiunea face parte din proiectul „Suntem prietenii tăi”, derulat în cadrul parteneriatului dintre cele două unităţi de învăţământ gălăţene, î ...

Crăciun românesc pentru copii americani

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Clopotniţa din Sipicova: Alertaţi de intenţia autorităţilor sârbe de a dărâma clopotniţa românească din localitate, românii din Sipicova dar şi cei din alte părţi ale Timocului au participat la o slujbă şi au spus rugăciuni, chiar lângă clopotniţa, devenită simbol al identităţiilor româneşti şi a credinţei ortodoxe. La slujba Părintelui Boian Alexandrovic au participat Ambasadorul României la Belgrad, Ion Macovei şi Duşan Parvulovic, şeful biroului Comitetului ...

Poliţiştii învinuiţi de tâlhărie sunt liberi

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Ioan Matei şi Viorel Mizdrea, cei doi poliţişti care au fost arestaţi pe 1 decembrie pentru tâlhărie şi violare de domiciliu, au fost puşi în libertate ieri, după judecarea recursului de către magistraţii Tribunalului Galaţi. Împotriva celor doi nu s-a luat nicio altă măsură. Unul dintre avocaţii celor doi este de părere că aşa s-a făcut dreptate. „Judecătorii i-au pus în libertate, iar măsura nu a fost înlocuită cu nicio măsură restrictivă. Din punctul meu de ved ...
* La 76 de ani o aşteaptă închisoarea * Poliţiştii brăileni de la Investigaţii Criminale au prins ieri dimineaţă doi nou-chiriaşi ai Penitenciarului Galaţi. Primul este un bărbat de 56 de ani, din comuna Şuţeşti, judeţul vecin, condamnat la o lună de închisoare pentru vătămare corporală gravă. Senzaţionalul intervine în cel de-al doilea caz, personaj principal fiind aici o femeie-urmărită naţional, în vârstă de 76 de ani(!), din Brăila, care pe 4 decembrie dispăru ...

„Haoleu, da’s petarde pentru liceenii!”

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* 2.000 de artificii şi alte delicii pirotehnice – în arestul Jandarmeriei * Încununate cu succes, de negocierile dintre ţigăncile Mihaela & Geanina şi liceenii tecuceni de la „Spiru Haret” s-a ales praful când furnizoarele de petarde au fost prinse în fapt de către jandarmi. Femeile transportau 34 de cutii (conţinând 2.000 de petarde), precum şi alte obiecte pirotehnice, cu o geantă şi un rucsac. Mihaela & Geanina urmau să dea genţile în primire unor liceeni din T ...

„Îl aşteptăm pe şoferul implicat în accident”

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Oamenii legii îl asigură pe conducătorul auto că dacă vine singur la Poliţie, beneficiază de circumstanţe atenuante * Nu este prima dată când victima unui accident rutier declară în primă instanţă că se simte bine, iar apoi se răzgândeşte. Aceasta a fost situaţia şi ieri, la intersecţia străzilor centrale Domnească şi Fraternităţii (unde întoarce troleul).Acroşare, discuţii, spital, apoi accidentComisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutier ...

China – ţara jucăriilor defecte din comerţul gălăţean

Joi, 09 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Absolut toate jucăriile de pe piaţă „vorbesc” limba mandarină * Vă gândeaţi că îi daţi copilului ursul de pluş şi gata, aţi scăpat măcar jumătate de oră de griji? Protecţia Consumatorului ne asigură că lucrurile nu stau deloc aşa. Chiar dacă e ferit de frig, ploaie sau căderi de stele, cel mic ar putea să înghită magneţi, ochi-nasturi, fibre din coada calului de pluş sau să se taie – Doamne-fereşte – în vreun avion de plastic comestibil, dar cam tare.În ...