Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Aveţi jucării pentru grădiniţa din Vlădeşti?

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Aveţi jucării pentru grădiniţa din Vlădeşti?
* „…copiii sunt copii – visează să aibă  jucării frumoase” * Urcăm treptele pietruite, maaari cât labele Sfinxului pentru cele două fetiţe-gărgăriţe. Care nu se hotărăsc aşa simplu dacă să le coboare sau să le urce! Copiii se opresc la mijlocul drumului şi se odihnesc. Program cu cei mici şi program de bidineaIntrăm în grădiniţa din Vlădeşti în plină curăţenie: „Copiii tocmai au plecat, iar noi ne-am luat iar de datul cu var, de vopsit, de reparat”, râd ...

Şi ei sunt copiii noştri!

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Şi ei sunt copiii noştri!
* „Nu vorbea, nu ştia să mănânce, să meargă şi făcea pe el * Acum e ditamai cavalerul şi ne contrazicem” * „Mi-a murit un copil, într-un tragic accident şi am luat un copil cu handicap grav ca să recuperăm ceea ce am avut” * „Când i-am desfăcut o banană, a început să ţipe, speriat! Nu ştia ce e!” * „Atunci nu putea să meargă, acum joacă mingea şi strigă «Goool!». Mă credeţi că acum nu mai fac deosebire între ei şi copii mei?” * Grădiniţa Andiana ...

Şcoli în Ungaria

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

* Viitor sumbru pentru Micherechi: La şcoala generală din Micherechi învaţă 201 copii. La mijlocul lui iunie vor părăsi băncile instituţiei 28 de elevi, majoritatea lor continuându-şi studiile la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Jula. La toamnă, însă, se vor aşeza pentru prima dată în băncile şcolii din Micherechi doar 7 copii, cu toate că de la grădiniţă ies 13 copii. Sunt zvonuri că din toamna alţi 15 copii vor învăţa în altă parte. Nu trebuie să fii mare matemat ...
Primăria le plăteşte întreţinerea gălăţenilor înglodaţi în datorii
Înglodaţi în datorii la întreţinere, numeroşi gălăţeni au solicitat sprijinul Primăriei pentru că nu se mai puteau descurca deloc cu zerourile de pe statul de plată. Din numărul total de cereri, comisia special constituită a analizat până în prezent 248 de solicitări, aprobând, în urma anchetelor sociale, 19. Aleşii locali au votat acordarea ajutoarelor de urgenţă în vederea achitării datoriilor la întreţinere pentru persoane aflate într-o situaţie foarte grea. Pe li ...

Sus centurile de siguranţă, vine Rutiera!

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Sus centurile de siguranţă, vine Rutiera!
* Încă o lună de controale - poate ne învăţăm minte şi purtăm centurile * Toată luna mai, Poliţia Rutieră promite să stea cu ochii pe noi, că, cine ştie, la sfârşit ne felicită de bună purtare şi ne urează trafic uşor. Dar, până atunci, să luăm aminte la declaraţia comisarului Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Planificată să se desfăşoare la nivel naţional, campania de verificare a portului centurii de siguranţă se va înti ...

Iarba verde de la Selgros

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Iarba verde de la Selgros
* Parcul de la marginea oraşului a reînceput să respire * Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării şi nici un ambalaj aruncat nu a fost iertat. Debordând de energie – verde, cum altfel?! -, 40 de angajaţii ai Selgros Galaţi, împreună cu elevii claselor a IX-a din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” – cu toţii binecunoscuţi protectori ai parcului din Micro 19, din apropierea magazinului Selgros -, au atacat sâmbătă dimineaţa tot ce înseamnă plastic, sticle s ...

Asociaţia nr. 850 a rămas fără apă rece

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Asociaţia nr. 850 a rămas fără apă rece
Asociaţia de Proprietari nr. 850 din cartierul Micro 39 a rămas de astăzi fără apă rece, din cauza datoriilor. Din asociaţie fac parte 8 blocuri cu 24 de scări: blocul J4 cu scările 1 şi 2, blocul K7 cu scările 1, 2, 3 şi 4, blocul Y22 cu scările 1 şi 2, blocul K8 cu scările 1, 2, 3 şi 4, blocul K10 cu scările 1, 2, 3 şi 4, blocul Y23 cu scările 1 şi 2, blocul T11 cu scările 1, 2 şi 3, precum şi blocul T12 cu scările 1, 2 şi 3. Asociaţia îi datorează societăţii edil ...

Generaţia integrării

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Generaţia integrării
* Copiii din grădiniţele gălăţene le-au dat ieri, în Grădina Publică, o lecţie de unitate celor mari * „Succesuri” de la subprefectul Paul Florea – via EBa * Unitate în diversitate este sloganul Uniunii Europene. Deşi îl cunosc şi  îl predică pe la toate manifestările, autorităţile gălăţene nu îl pun în practică. Aşa s-a ajuns ca 9 Mai - o singură zi din calendar însă cu trei semnificaţii istorice, să fie sărbătorită prin două manifestări diferite, organ ...

Start pentru noul transport gălăţean!

Luni, 10 Mai 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Start pentru noul transport gălăţean!
Astăzi, autobuzele Transurb şi microbuzele celor opt operatori privaţi vor susţine un examen greu în faţa gălăţenilor grăbiţi să ajungă la serviciu sau să se întoarcă acasă. Repetiţia generală a noului transport local de persoane a avut loc ieri. Microbuzele şi mijloacele de transport ale Transurb au circulat pe noile rute. Vestea bună este că gălăţenii pot identifica un traseu de maxi-taxi după culoarea distinctă a parasolarului microbuzului. Staţiile cele noi, de pe ...

Învăţământul se pregăteşte de grevă

Sâmbătă, 08 Mai 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Învăţământul se pregăteşte de grevă
* Liderul sindical Valeriu Diculescu crede că reducerea fondului de salarii cu 25 la sută, prin măsurile impuse Guvernului de FMI îi va convinge pe profesori să protesteze * Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă susţine că nu poate şti deocamdată ce vor însemna măsurile prevăzute de Guvern pentru învăţământul gălăţean * Vestea că salariile vor fi reduse cu încă 25 la sută, în condiţiile în care ei se luptă prin tribunale pentru majorarea de 33 la sută, a căzut ca ...