Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Vânătoarea, ah ce tainică şi de nestăvilit chemare! Febra pregătirilor de dinainte de ultimul weekend a fost de data aceasta de gheaţă * Fiorii reîntâlnirii cu pădurea încremenită sub plapumă groasă de omăt ni s-au strecurat, reci, pe sub veşmintele noastre verzi, albe pe alocuri. Frig de crapă pietrele, dar n-am pregetat să punem mâna pe fierul armei şi să ne avântăm cu speranţe în necunoscutul alb de dincolo de cenuşiul oraşului.Sâmbătă, însăşi tentativa ...
* Au fost premiaţi „scriitorii lunii” * Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi a inaugurat vineri prima ediţie a Cenaclului „Ion Chiric”. Aşa cum era şi firesc, a fost evocată personalitatea poetului, ziaristului şi editorului dispărut. Mai mulţi scriitori care l-au cunoscut pe poet şi-au amintit întâmplări emoţionante. Au citit apoi din propriile creaţii scriitorii Cezarina Adamescu, Coriolan Păunescu, Paul Sân Petru şi Valeriu Valegvi, dar şi mulţi elev ...
* O plângere adresată DJSP de către o fostă asistentă a maternităţii, Elena Ciorbă, provocă o nouă anchetă * Cazul este în atenţia forurilor superioare ale maternităţii, dar a ajuns şi pe masa DJSP şi a Colegiului Medicilor * Pe 8 noiembrie, o gravidă din Focşani a murit, împreună cu copilul ei încă nenăscut, din pricina unei embolii amniotice * Suferindele de această afecţiune mor, cel mai adesea * Femeii i se administrase un medicament numit Cytotec, neomologat în Ro ...
„Aş dori să ştiu dacă tatăl meu îmi poate lăsa mie totul prin testament. Iată care este situaţia mea, după decesul mamei mele: cei trei fraţi pe care îi am au renunţat la moştenire după mama, iar în prezent doar eu mă ocup de tatăl meu (de vreo 7 ani)”, ne spune doamna Cristina M.Ca principiu, orice persoană poate lăsa prin testament moştenirea oricărei persoane doreşte. Însă în cazul în care există moştenitori rezervatari, care beneficiază de o parte din moşte ...
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva gălăţeanului Napoleon P., pentru evaziune fiscală. În calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Galaţi, în perioada 2008-2009, bărbatul a dedus şi reţinut de la salariaţi sume reprezentând taxe şi impozite cu reţinere la sursă, în valoare de 6.400 lei, pe care nu le-a vărsat în contul special în cel mult 30 zile de la scadenţă. Cercetările continuă cu învinuitul ...
Dosare multe, efort pe măsură la Parchetul local
Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
Urmărire, dar şi supravegherePe lângă cele 17.134 de cauze pe care le-au avut de soluţionat, în 2009 procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au avut de rezolvat şi 1.224 de plângeri. Au reuşit să rezolve 924 din acestea.În aceeaşi perioadă, după cum ne-a informat Ionel Gîlcă (FOTO), noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în sectorul de activitate judiciar, procurorii instituţiei au formulat 208 apeluri şi recursuri la hotărâri ...
Taxe de primă înmatriculare restituite la Tribunal
Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
Judecătorii de la Tribunalul Galaţi, Secţia Comercială, au avut de văzut luni 15 dosare în care gălăţenii au solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare sau a taxei de poluare. După cum „Viaţa liberă” a mai scris, majoritatea celor care formulează astfel de cereri au şi câştig de cauză. Aşadar, în plină criză, unii au noroc şi îşi recuperează banii plătiţi la înmatricularea maşinilor noi sau second-hand. ...
La „Davila” se cultivă şi sentimentul patriotic!
Marți, 26 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Unirea, omagiată de elevii şcolii * Una dintre tradiţiile de suflet ale Şcolii postliceale sanitare „Carol Davila” Galaţi este, lucru rar într-o epocă destul de cinică, participarea la evocările marilor evenimente din istoria ţării. Şi în acest an, cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, elevii şcolii au participat la o adevărată lecţie de istorie, chiar dacă aceasta nu este o materie de studiu pentru viitorii asistenţi medicali. Astfel, vineri 22 ianuarie, un grup de 80 elevi ...
Elevii navetişti de la şcolile din Movileni, Brăhăşeşti, Ghidigeni au stat ieri acasă, pentru că microbuzele şcolare îngheţate bocnă nu au putut porni ca să-i ducă la destinaţie. Nici elevii de la Cerţeşti nu au plecat spre şcoală, deoarece drumul spre Cudalbi, unde învaţă ei, este înzăpezit. Conform datelor de la Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, si maşina de la Gohor a avut probleme. Acestea au apărut însă abia după ce şoferul şi-a făcut treaba şi i-a ...
* Cât timp se vor menţine temperaturi scăzute, unele instituţii de învăţământ vor avea program redus * Ieri, elevii de la Colegiul Naţional „C. Negri” au fost serviţi cu ceai fierbinte, ca să se încălzească * Ieri, puţine şcoli au făcut cu adevărat faţă gerului care a muşcat din plin. Hainele de iarnă, căciulile şi mănuşile au fost accesoriile purtate de elevi şi profesori şi în sălile de clasă. Foarte frig a fost în şcolile din Lieşti, Brăhăşeşti, la ...