Primar PDL, nemulţumit de leafa redusă de Guvern

Primar PDL, nemulţumit de leafa redusă de Guvern
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Eduard Finkelstain, popularul primar de la Tecuci, critică nivelul de salarizare aplicabil edililor din România, care tocmai a fost redus de către partidul din care face parte, aflat la putere * Democrat-liberalul va decide la anul dacă va candida pentru un nou mandat *

Primarul Tecuciului, democrat-liberalul Eduard Finkelstain, declară că salariul pe care îl primeşte, diminuat cu 25 la sută de către Guvernul portocaliu, nu este unul motivant.

„Să fii ordonator de credite pe 70 de milioane de lei pe an (bugetul municipiului Tecuci) şi să ai un salariu de 2.400 de lei pe lună nu este ok”, afirmă edilul de la Tecuci.

Aflat la al doilea mandat consecutiv după ce şi-a spulberat adversarii în alegerile locale din 2004 şi din 2008, Eduard Finkelstain încă nu s-a hotărât dacă va candida şi pentru al treilea mandat. Fişa postului – muncă multă, bani puţini – este un factor care va cântări destul de greu în luarea deciziei.

„Vedeam că sunt şoferi pe la instituţiile publice care au salarii mai mari decât primarii, or, am convingerea fermă că, pentru a respecta demnitatea publică, trebuie să fii plătit ca atare. Mai ales că la primar vin toţi cetăţenii, indiferent de natura problemei pe care o au. Vin chiar şi cei care ştiu că nu de primar depinde soluţionarea respectivei probleme. Iar primarul trebuie să-i asculte”, spune Finkelstain.

Şi-a păstrat pliantele electorale

Viitoarea sa candidatură la Primăria municipiului Tecuci nu depinde, totuşi, în exclusivitate de bani. Bilanţul celor două mandate va avea, cu siguranţă, rolul hotărâtor. Iar Eduard Finkelstain îşi face bilanţul din mers.

„Păstrez pliantele conţinând promisiunile în jurul cărora mi-am construit campaniile electorale din 2004 şi din 2008. Le ţin aici – şi deschide sertarul biroului, scoţând o broşură – şi în maşină. Din când în când mă uit pe ele şi mai bifez câte un obiectiv îndeplinit”, mărturiseşte primarul Tecuciului.

Calculul final îl va face, cel mai probabil, peste un an. „În toamna anului viitor, care precede anul electoral 2012, voi face o analiză a activităţii mele din cele două mandate şi, în funcţie de rezultatul acesteia, voi decide dacă voi candida pentru al treilea mandat. Ştiţi cum e: la scrutinul pentru primul mandat îţi măsori puterile, îţi măsori capacitatea de a te impune într-o cursă electorală”.

„La scrutinul pentru al doilea mandat cauţi să obţii o confirmare din partea cetăţenilor a politicilor tale şi, până la urmă, o reconfirmare a popularităţii tale. La scrutinul pentru al treilea mandat faci o analiză serioasă a ceea ce ţi-ai propus să faci în primele două mandate şi a ceea ce ai realizat”, afirmă Eduard Finkelstain.

El a devenit primar al municipiului Tecuci în 2004, după ce a câştigat alegerile locale cu un rezultat categoric, de 80 la sută din voturi, în al doilea tur de scrutin. Patru ani mai târziu, în 2008, a fost reconfirmat în funcţie de către tecuceni, care, tot în turul doi, l-au creditat cu 67 la sută din sufragii.

Citit 1010 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.