Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Campania Ministerului Administraţiei şi Internelor “Votul ilegal înseamnă închisoare” a continuat cu acţiuni în zonele intens circulate şi populate * Peste 70 de poliţişti din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au împărţit materiale informative în Piaţa Centrală, pe esplanada din zona Complexului Potcoava Aur, precum şi în pieţele din Ţiglina I, Micro 19 şi Micro 39. La Tecuci acţiunea s-a derulat în zona pieţei centrale, iar în mediul rural au ...
* În primele 10 luni din 2009 – adică în 300 de zile -, 276 de familii de gălăţeni au fost călcate de hoţi * Riscul de a avea o casă frumoasă sau bani e să te jefuiască hoţii * Trăim într-o societate surprinzătoare – pe cât de descurcăreţi şi în largul nostru am ajuns în mediul virtual, pe atât de vulnerabili am rămas în cel fizic, palpabil. Nu mergem singuri pe stradă, de teamă să nu fim jefuiţi. Nu vorbim despre câţi bani câştigăm, pentru că nu ştim cine ...
„În apartamentul jefuit ai sentimentul violului”
Joi, 19 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* „Mi-a spus soţia că ei i-ar fi frică să doarmă singură în casă” * „Acum suntem mult mai precauţi” * Pare mai mult decât improbabil ca tânărului din faţa mea să i se fi întâmplat aşa ceva – e destins, glumeşte şi pare că grijile nu şi-au făcut vreodată loc în inima lui. Se înnegurează însă brusc la faţă când îşi aminteşte clipa în care a găsit casa întoarsă cu fundul în sus. „A fost un sentiment echivalent – cred! - violului. Social vorbind ...
Cupa Naţională de Break-Dance, la Casa de Cultură a Studenţilor
Miercuri, 18 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în MAGAZIN
Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi vă invită sâmbătă la a doua ediţie a Cupei Naţionale de Break-Dance BBOY SESSION. Manifestarea, care va începe la ora 18, va reuni trupe de gen din ţară, alături de care vor evolua invitaţi de peste hotare. Este vorba despre BBOY CICO (Italia), unul dintre cei mai faimoşi şi puternici dansatori din lumea întreagă, recunoscut pentru mişcările sale „air flare” şi pentru spectaculoasele rotiri. Este un membru activ al „Spink ...
(o greşeală a Melancoliei) Cuiburile dorm cu păsările în braţe. Cerul se linişteşte în toate fântânile. Poetul lungeşte în zadar săptămânile. Amintirile curg printre gene, ca nişte haite de câini înspre Lună. Poetului nu i se cuvine focul, apa, aerul şi pământul. Degeaba sprijină literele de pe cruce cu mâinile…Hoţii de frunze forţează porţile pădurii când leoaica este atacată de privighetori. E oră de rouă, e oră de stele pe jos…Se spune că ziua numai ...
Einhorn şi Crihană - două porţii de râs cu „Musca”
Miercuri, 18 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA
Atmosferă caldă şi lume multă, luni seară, la Galeriile de Artă „N. Mantu”, unde a avut loc vernisajul expoziţiei „Musca” realizată de Florian Doru Crihană şi Nicolae Einhorn, după o idee a celui din urmă. Peste 70 de lucrări aparţinând ambilor artişti, aşezate alternativ, impresionând publicul şi prin această tehnică a contrapunctului. Prezentarea expoziţiei a fost realizată de criticul de artă Mariana Cocoş Tomozei: „Este un dialog plastic realizat cu mult ...
Un bărbat de 29 de ani din Smulţi care se întorcea de la discotecă luni dimineaţă, în jurul orei 4, a fost atacat în faţa casei sale de un individ care l-a lovit în creştetul capului. Victima a declarat că nu-şi aminteşte nimic din cele întâmplate şi că nu-l poate identifica pe cel care l-a agresat, deoarece are o groază de duşmani. Bărbatul este acum internat la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi cu capul bandajat şi probabil că încear ...
Săptămâna aceasta a debutat fără noi cazuri de gripă porcină în judeţul Galaţi. Singurul caz suspect, care nu a fost confirmat încă, rămâne cel al copilului de 14 ani cu malformaţii cardiace care a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase. După cum ne-a precizat dr. Valentin Boldea (FOTO), directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, în acest caz nu au apărut complicaţii majore, ţinând cont de starea de sănătate a copilului, dar acesta se află s ...
* Interviu cu Mariana Ghena, preşedinta Curţii de Apel Galaţi * „Viaţa liberă” scria recent despre primul raport realizat în vederea întocmirii pactului pentru justiţie, în care se face referire la principala cheltuială din acest sector. În raportul respectiv se spunea că ponderea majoritară a cheltuielilor curţilor de apel (care sunt ordonatori principali de credite pentru tribunalele şi judecătoriile arondate) o reprezintă bugetul cu cheltuielile de personal (85 la sută ...
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi a soluţionat dosarul cauzei în care este implicat cetăţeanul polonez Nowakowski Miroslaw (41 de ani), cetăţean polonez angajat la societatea „Iacob Trans”, specializată în transport internaţional de mărfuri. Nowakowski Miroslav a fost trimis în judecată pentru contrabandă. Ziua cu ghinion pentru el a fost 14 octombrie a.c. La ora 23,30, acesta a apărut la Punc ...