Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Victorie! Un prim pas (ce-i drept, mic, dar totuşi…) pe calea transparenţei administraţiei locale. După ce timp de mai multe săptămâni am solicitat graficul de lucrări desfăşurate prin programul ISPA, am primit ieri, din partea viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, o situaţie a străzilor aflate în lucru.Nu am primit graficul de lucrări pentru a vedea stadiul fiecăruia, nu ştim ce fel de lucrări se desfăşoară pe fiecare stradă menţionată.Cum însă vedem un mic semn de tr ...
Ne pregătim să evadăm – de căldură nu mai putem să scăpăm. Ne sfârâie carnea pe noi şi alta nu! Dacă până acum există şi gălăţeni care nu au ajuns la plajă, îi recunoaşteţi foarte uşor – sunt oamenii cu figuri sfârşite, bronzaţi ca tractoriştii şi care visează cu ochii deschişi la concediu. Undeva, cândva – vorba filmului – departe de un oraş care mai are puţin şi se aprinde ca un chibrit încins la peste 40 Cº.Piaţă şi haine supraîncălzite„Doam ...
Astăzi, 24 iulie, la cantina Liceului 3, începând cu ora 10,30, sunteţi invitaţi să vizionaţi spectacolul caritabil numit ,,Muzica e viaţa mea’’. Spectacolul este organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, instructor muzical Andreea Ignat. În cadrul spectacolului, ansamblul ,,Estrada copiilor’’ va interpreta melodii de muzică uşoară, dansuri moderne şi momente vesele. ...
Astăzi voi căuta să vă prezint un cocktail pe cât de bun, pe atât de simplu şi la îndemâna oricui. Înainte de a începe prezentarea reţetei trebuie ştiut că grenadine-ul este siropul de rodii. Acest cocktail este dulce acrişor, destul de tare, fiind destul de potrivit şi pentru nopţile de vară mai “liniştite” din punct de vedere termic.Saxon cocktail- Ingrediente: o parte suc de lime (proaspăt stors) - aprox. 20 ml, o jumătate de lingură de grenadine, 3 părţi rom alb - ...
De luni până vineri inclusiv (27 iulie – 1 august), pasionaţii de privit la lună şi la stele au invitaţie la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi. Secţia Planetarium a instituţiei organizează şi în această vară Şcoala de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”. Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la muzeu, de la ora 17,00 până la miezul nopţii.Pentru a doua ediţie consecutivă, muzeografii le propun celor interesaţi cursuri şi aplicaţii practice. Partici ...
* Ne plimbăm deja de ceva timp prin Europa, cu maşina. După popasurile făcute în Budapesta, Viena şi Frankfurt, săptămâna aceasta am ajuns în Belgia, la Bruxelles, mai exact. Vă reamintim că traseul pe care vi-l propunem se poate face în doar două săptămâni, cu maşina personală * Autostrada te conduce uşor spre capitala europeană, acolo unde muncesc şi europarlamentarii români. Bruxellesul este oraşul extremelor. Primul loc care ţi se recomandă este, normal, centrul o ...
(animal descoperit de mascaţii domnului Gabriel Jecu într-o pădure din Ciolpani) Lângă şofer, în dreapta, frecai un mâţ albastru - cred că-l duceai la ţară sau, poate, la plimbare - purtai pomeţi şi buze ca frunza de jugastruşi-n păr aveai pericol de electrocutare.Brusc, mi-am adus aminte năucitoarea clipăcând mi te-a scos în cale o nu ştiu care naibă;râzând, cu minifustă - ce lungă prototipă!…Visam c-o să-mi salveze destinul de la şaibă.Te-am acostat degeaba şi ...
Astăzi, 24 iulie 2009, în Anul Sfinţilor Capadocieni, creştinii de la Dunărea de Jos vor marca 15 ani de arhierie la Dunărea de Jos. 15 ani de când Înalt Prea Sfinţitul Casian Crăciun păstoreşte peste un milion de creştini drept măritori din Galaţi şi Brăila. Celor 15 ani fructuoşi se adaugă alţi cinci ani de când împreună - păstor şi păstoriţi - călătorim pe drumul învierii în Hristos, al restaurării vieţii materiale şi spirituale din cele două judeţe ale E ...
* Primăria nu are bani să o repare * Are, în schimb, Asociaţia SMURD Galaţi, dar ambulanţa nu-i aparţine * De parcă pentru gălăţenii care au nevoie prim-ajutor ar conta asemenea „precizări”! * Preşedintele asociaţiei promite că „ambulanţa va fi reparată în cel mai scurt timp” * SMURD Galaţi acordă asistenţă medicală de urgenţă cu două ambulanţe (una de tip B, cu dotare medie şi cealaltă de tip C, dispunând de maximum de echipare), precum şi cu un autoturism ...
Un an şi jumătate de închisoare corecţională, aceasta a fost pedeapsa la care „Tribunalul poporului” l-a condamnat pe tânărul de numai 18 ani Mircea Negoiţă, pentru complicitate la „delictul de deţinere de publicaţiuni interzise” şi participare la „organizaţie subversivă”. Vă reamintim că nimic din ceea ce securitatea i-a pus în cârcă nu era adevărat, că însuşi Gheorghe Cazan, cel care a lipit materialul contra regimului comunist, l-a absolvit de orice vină. F ...