Atunci, demult, la Masa cea cu trei Picioare,
sub un Salcâm dintre Matale şi o Stea,
ziceai că Viaţa e un fel de Închisoare,
că orice Viu e obligat să şadă-n Ea!
Steaua aceea foarte Lungă şi Departe,
cea dinspre Stânga, mai din Colo, cum priveşti
din Dreapta asta - (vezi ce mult şi bine Arde?
aşa ziceai printre Celeste şi Lumeşti!)...
Sigur că da! cum să nu cred? se vede-n toate
că-i Închisoare... şi n-avem Nimic de-ales -
(sigur, suntem nişte Cuvinte Condamnate!
aşa ziceai, din când în când, mai rar, mai des!)
Aşa ziceai: aşa să-nveţe fiecare! -
precum în Cer (nu-i tot) Aşa şi pe Pământ!...
şi lăcrămai spunând că Moartea-i Deschisoare...
şi ai plecat cu Steaua-n Suflet şi în Gând!
