Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Seminţe de lumină pe-oglinzi orizontale
trec fără capăt, parcă s-ar duce nicăieri
să stea, să încolţească, să nu le vadă nimeni
când cresc şi-nnobilează tăceri peste tăceri!
 
Şi vin pe-aceeaşi cale seminţe de-ntuneric
şi se-ntâlnesc, surate, şi nu vorbesc nimic,
iar oamenii se uită şi pleacă şi le uită –
ele-şi plutesc menirea prin flăcări şi prin frig!
 
Zici că-s altare negre şi albe – ce orchestră
cu pene cheamă ochii să descifreze, lungi,
sopranele tăcerii cum scriu-şi pe mişcarea
oglinzilor concertul acela, de atunci!
 
Zile şi nopţi pe luciul oglinzii, dimpreună
îşi lunecă şi-şi cară, încet, tocmai din pântec,
majestuos, tăcerea-n esenţe de-alb cu aripi –
merg, zboară, nu aleargă, însă se duc spre cântec!

Citit 1585 ori Ultima modificare Joi, 05 Septembrie 2019 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.