Un SMS pentru primul spital de tratare a dependenţelor din România

Un SMS pentru primul spital de tratare a dependenţelor din România
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Prin programul Prosalvita, Asociaţia “Se poate şi altfel”, organizaţie non-profit cunoscută pentru eforturile sale în sprijinul celor vulnerabili, face un pas curajos şi necesar pentru societatea noastră, construirea primului spital din România dedicat exclusiv tratării dependenţelor.

Iniţiativa îi aparţine psihologului drd. Florian Miu, specialist în tratarea dependenţelor şi preşedinte al ONG-ului iniţiator al proiectului, care spune că "într-o ţară în care problema dependenţei de alcool, droguri sau jocuri de noroc este în continuă creştere, proiectul vine ca o soluţie crucială pentru mii de persoane care nu au acces la sprijinul de care au nevoie".

Nevoia de intervenţie

Statisticile arată o creştere alarmantă a numărului de persoane afectate de diferite tipuri de dependenţe, de la substanţe la comportamente compulsive. România, deşi se confruntă cu această criză, nu dispune de suficiente centre specializate pentru a oferi ajutorul necesar. Dincolo de lipsa infrastructurii, stigma şi lipsa de educaţie cu privire la dependenţe determină ca mulţi dintre cei afectaţi să rămână nediagnosticaţi sau să primească tratament inadecvat.

Spitalul pe care Prosalvita îl construieşte îşi propune să ofere tratamente moderne şi o abordare holistică, axată pe recuperarea fizică, dar şi pe sprijinul psihologic şi integrarea socială a pacienţilor.

O şansă pentru un nou început

Acest spital va oferi:

·Tratament medical specializat pentru dependenţă de alcool, droguri şi jocuri de noroc;

·  Terapie psihologică şi suport emoţional pentru pacienţi şi familiile lor.

·  Programe de reintegrare socială menite să ajute persoanele să revină la o viaţă normală;

·   Centre de consiliere şi prevenţie pentru tineri şi adolescenţi, care sunt cele mai vulnerabile categorii.

Proiectul are nevoie de sprijinul comunităţii pentru a deveni realitate, iar implicarea fiecărui român este esenţială.

Cum pot sa ajut?

Construirea acestui spital este o investiţie în sănătate şi în viitorul societăţii noastre. Prosalvita lansează o campanie de strângere de fonduri şi te invită să devii parte din aceasta iniţiativă.

Poţi face o diferenţă!

Trimite SMS cu textul “DEPENDENTA” la numărul scurt 8845 şi doneaza 2 euro pentru construirea primului spital din România dedicat tratării dependenţelor. Cu fiecare donaţie, oferi şansa la vindecare şi la o viaţă mai bună celor care suferă în tăcere.

Este importantă implicarea ta!

În fiecare zi, mii de oameni se confruntă cu dependenţe care le afectează nu doar sănătatea ci şi relaţiile, carierele şi vieţile. Prin sprijinirea acestui proiect, contribui la schimbarea unei realităţi dureroase şi la salvarea multor vieţi.

Fiecare SMS, fiecare donaţie contează!

Împreună putem construi un loc în care oamenii îşi pot găsi drumul spre recuperare şi speranţă.

FII PARTE DIN SCHIMBARE!

Donează acum 2 euro la 8845 şi ajută la construirea acestui spital, vital pentru comunitatea noastră!

 

 

Citit 7178 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2024 18:23

4 comentarii

  • postat de Nikolae
    Joi, 10 Octombrie 2024 16:08
    82.76.145.***
    Pușcării cu pereții groși și pedepse de zeci de ani fără drept de eliberare condiționată și pentru trafic și pentru posesie. Să vezi cum dispare dependența.
    0
    4
  • postat de Gigel
    Vineri, 04 Octombrie 2024 15:45
    5.13.146.***
    Pentru educatie ceva, cand?
    0
    3
  • postat de Turmentici
    Vineri, 04 Octombrie 2024 11:32
    82.208.137.***
    Ca de obicei.Donam pentru tot ce trebuie sa construiaca statul.Vad ca bani pentru stadioane se gasesc dar pentru spitale nu.
    5
    9
  • postat de Cetățean
    Vineri, 04 Octombrie 2024 11:30
    128.127.118.***
    Ve vorbești ??? Să dea bani ăia cu pensii speciale, kokalarii care trag pe nas și-și bagă în venă, proxeneții !!!
    0
    11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.