Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa,
mă rog să-ţi fie sufletul uşor,
să poţi ajunge unde vine trenul…
ultimul tren…cu-n singur călător…
şi pleacă mai departe, mai departe,
cu doi, spre gara fără ne/sfârşit,
spre gara unde felinare sparte
aduc aminte tot ce (n)-am iubit
nici eu, nici tu…şi mai aduc aminte
că trenul merge numai înainte!
Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa,
mă rog să-ţi fie sufletul uşor,
să poţi vedea cum toatele din urmă
se rup şi cad şi rătăcesc din zbor,
din gând şi vis, din cale şi cărare,
din tot ce-am aşteptat n-atâtea ori,
din fluieratul trenului în care
acuma-s doi spre veacuri călători,
singuri şi ultimi…cu luare-aminte
că trenul merge numai înainte!
