Şi-aşa i-am spus: nu este nimic precum se zice,
nimic precum s-aude, nimic precum se vede…!
Nişte deştepţi în spaţiu şi-n timp mă desenează,
mă bat (frumos) în cuie, cu faţa la perete,
şi cheamă toată lumea…(din lumea asta lungă,
din lumea asta scurtă, din lumea asta bună)…
cu trâmbiţe, cu tobe, cu surle, cu fanfare,
şi-ncepe vernisajul: aceasta-i o lacună,
acesta-i un hiatus, aceasta-i o greşeală,
acesta-i terchea-berchea, aceasta-i puia-gaia,
acesta-i treanca-fleanca, acesta-i coate-goale…!
Cu palmele curate, din uşă, doamna Maya
întinde-nspre deştepţii porniţi să dea verdicte:
luaţi nişte memorii, plecaţi de la perete,
plecaţi în/spre Afară, nimic nu-i cum se zice,
nimic nu-i cum s-aude, nimic nu-i cum se vede!
