Anca Melinte

Anca Melinte

Investiţie (cu hopuri) din fonduri europene/ Când va fi gata Parcarea de TIR-uri de pe Centură

Vineri, 04 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Parcarea destinată autovehiculelor de mare tonaj, investiţie pe fonduri europene lansată cu tam-tam, în martie 2012, de către fostul city-manager al oraşului, Florin Popa, ar fi trebuit să fie gata, oficial, pe 25 ianuarie 2014, dată care a trecut de mult. Vestea bună este că, potrivit Primăriei, construcţia parcării este aproape de final. „În momentul de faţă, suntem în faza procedurilor de atribuire prin licitaţie a lucrărilor de alimentare cu energie electrică a parcări ...

Circulaţie auto restricţionată şi trasee Transurb deviate

Joi, 03 Aprilie 2014 16:42 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit Primăriei Galaţi, circulaţia autovehiculelor pe strada Sf.Spiridon, din Piaţa Centrală şi până în strada Brăilei, va fi complet restricţionată, începând de mâine, 4 aprilie, ora 7.00, şi până vineri, 11 aprilie 2014, ora 24.00. În aceeaşi perioadă, mijloacele de transport în comun ale Transurb vor avea traseul deviat pe străzile Traian – Eroilor – Nicolae Bălcescu – Brăilei. Motivul acestor măsuri îl constituie lucrările de reabilitare a infrastructurii ...

Soţia polivalentă: cu amant şi job la videochat

Vineri, 04 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Telenovelă ratată. Ea: soţie tânără, zglobie, sexy, grijulie şi afectuoasă. El: cu zece ani mai matur (doar în buletin, în realitate părea cu 15), patron cu afaceri imobiliare de succes, bărbat prezentabil cu burtă şi pus deja la încercare de probleme de sănătate. Familia lui n-o înghite pe mai tânăra soţie, iar bănuielile cumnatei şi ale mamei soacre au nevoie de confirmarea detectivilor. Camerele ascunse în vastul apartament al familiei dau în vileag tot. Juna, dis-d ...

Cât costă biletul la spectacolele din Galaţi ale Circului Acquatico Bellucci

Joi, 03 Aprilie 2014 13:40 | Publicat în MAGAZIN
Circul Acquatico Bellucci a revenit la Galaţi, de această dată în parcarea Shopping City. Începând de joi după-amiază şi până pe 14 aprilie 2014, sunteţi aşteptaţi la spectacolele zilnice oferite de familia Bellucci-Medini şi de artiştii şi colaboratorii lor, pe care i-aţi mai putut vedea şi la televizor. Spectacolele din cursul săptămânii încep la ora 18.30, iar sâmbăta şi duminica sunt programate două reprezentaţii, de la 16.00 şi, respectiv, 18.30. Preţul unui bi ...

VIDEO/ O familie gălăţeană, într-o altfel de Odisee

Vineri, 04 Aprilie 2014 11:00 | Publicat în DIASPORA
Mulţi le-au spus în faţă că sunt nebuni… e drept, nişte nebuni frumoşi, care, într-o lume în care totul se desfăşoară pe repede-nainte, au ales să spună "Stop!" şi să trăiască pe îndelete. Au învăţat să călătorească fără prea mulţi bani şi pot certifica faptul că a avea trei copii mici nu te poate împiedica să vezi lumea. Au avut ocazia să locuiască la 27 de familii de naţionalităţi diferite, din care doar două aveau televizor în casă, dar toate aveau p ...

Cotizaţie pentru SMURD de la bugetul local

Joi, 03 Aprilie 2014 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 7.000 de lei pe lună va plăti Primăria Galaţi, sub formă de cotizaţie, Asociaţiei „SMURD” Galaţi. Aleşii au aprobat această cheltuială de la bugetul municipalităţii având în vedere că Legislativul local este, din anul 2006, membru fondator al Asociaţiei „SMURD”, care are ca obiect asigurarea serviciilor de urgenţă pentru populaţia Galaţiului. ...

Patronatul IMM-urilor a scăpat de impozit prin votul Consiliului Local

Joi, 03 Aprilie 2014 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul aleşilor locali, sediul închiriat de Asociaţia Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) pe strada Al. I.Cuza nr. 45, bloc Cristal, în suprafaţă de 129,19 mp, a fost încadrat în categoria clădirilor pentru care nu se datorează impozit. Aleşii au răspuns astfel cererii Patronatului, motivată de faptul că este persoană juridică de utilitate publică, fără scop patrimonial, iar scutirea se menţine pe durata pentru care chiriaşul îşi păstrează utilitatea ...

Primăria închiriază teren pentru o staţie GPL

Joi, 03 Aprilie 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi scoate la bătaie un teren în suprafaţă de 477 mp, situat în Tarlaua 253/1, în vederea închirierii prin licitaţie publică. Municipalitatea răspunde astfel mai multor solicitări ale companiilor gălăţene privind amplasarea pe raza municipiului Galaţi a unor staţii GPL, după ce a făcut verificări şi a identificat zonele de ieşire din municipiu care se pot încadra în vederea desfăşurării acestui domeniu de activitate. Primăria crede că existenţa mai mult ...

Absurd de Galaţi: Directori politici, management defectuos

Joi, 03 Aprilie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Anul trecut, Primăria a organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de directori la cele patru mari direcţii din cadrul administraţiei locale. Concursuri au fost organizate şi pentru managementul teatrelor din Galaţi, şi pentru conducerea Poliţiei Locale, şi pentru Cantina de Ajutor Social, iar acum intră în competiţie managementul spitalelor. F ...

Şi folclorul are piţipoancele lui

Joi, 03 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Piţi folclorista. Regret violenţa limbajului şi conotaţia de argou a ultimului termen, însă comportamentul cântăreţelor Mirela Radu şi Gherghina Stanciu m-a dus la asemenea termeni. Să vă explic şi de ce. Le-aţi văzut vreodată pe marile artiste ale muzicii populare Sofia Vicoveanca, Sava Negrean-Brudaşcu sau Veta Biriş maimuţărindu-se în strai popular în emisiuni de pseudo-divertisment? Mă tem că nu. Ei bine, hai să vă povestesc. Le-am văzut deunăzi, la ştirile Kan ...