Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Liga secundă de handbal/ Colaps la Danubius: Doar egal pe teren propriu
Duminică, 03 Noiembrie 2013 15:08 | Publicat în SPORT
Gruparea feminină de handbal Danubius a remizat, scor 26-26 (16-12), în derbiul cu Şcoala 181 SSP Bucureşti, din cadrul etapei a VII-a a Diviziei A. Rezultatul poate fi catalogat drept un eşec, formaţia gălăţeană neizbutind să obţină toate punctele într-o confruntare cu o adversară directă la promovarea în Liga Naţională. În condiţiile în care transferurile promise de conducerea clubului nu s-au produs, lipsa interilor de meserie s-a dovedit a fi fatală în rândul echip ...
Religia şi legea: Chinurile la care este supusă femeia musulmană
Duminică, 03 Noiembrie 2013 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Islamul este o religie monoteistă, fiind a doua din lume ca număr de adepţi, după creştinism. Sensul general al cuvântului islam este pace şi supunere faţă de Alah, creatorul tuturor lucrurilor (în oarecare măsură, la fel ca la creştini). Religia a fost fondată în secolul al VII-lea, pe teritoriul Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad, iar cartea sfântă poartă numele de Coran (cum este Biblia pentru creştini). Musulmanii cred cu tărie că Muhammad este ultimul profet ...
Zeci de medici şi asistenţi gălăţeni au luat parte la "Marşul tăcerii"
Duminică, 03 Noiembrie 2013 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Un autocar cu 50 de medici şi asistenţi gălăţeni a luat parte la "Marşul tăcerii", organizat sâmbătă (2 noiembrie a.c.) de Sindicatul "Sanitas" în capitală. Cu feţele acoperite de măşti şi înarmaţi cu toiege, manifestanţii au pornit din Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei până în Piaţa Unirii şi, mai departe, în Piaţa Constituţiei, vizavi de Casa Poporului, acolo unde marşul a luat sfârşit. "Pe tot traseul protestului am lovit cu toiegele în asfalt încercând a ...
Ajutoare de Crăciun: Tichete sociale pentru cei mai amărâţi gălăţeni
Duminică, 03 Noiembrie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Cu ocazia Crăciunului, Primăria Galaţi acordă ajutoare de urgenţă sub formă de tichete sociale. De ele pot beneficia pensionarii, familiile cu mulţi copiii în întreţinere, cele ale căror membri se confruntă cu probleme grave de sănătate, precum şi persoanele cu handicap, cu venitul mai mic decât salariul minim pe economie.Cei îndreptăţiţi trebuie să depună cereri însoţite de actele doveditoare ale veniturilor şi stării de sănătate în perioada 4-30 noiembrie. Gălă ...
Bani pentru zilele negre din agricultură / Primul fond mutual al agricultorilor din România postbelică
Duminică, 03 Noiembrie 2013 12:00 | Publicat în SATUL
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va înfiinţa primul fond mutual al agricultorilor din România postbelică, care urmează să acopere pagubele produse de secetă, boli ale plantelor ori animalelor şi alte calamităţi, a declarat miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele organizaţiei. Potrivit acestuia „fermierii din LAPAR speră ca, până pe 15 decembrie 2013, să se depună dosarul de acreditare la Ministerul Agriculturii, iar pe 1 martie 2014 fondul mutu ...
Deputaţii cer ca pajiştile să fie concesionate pe şapte ani
Duminică, 03 Noiembrie 2013 11:00 | Publicat în SATUL
Membrii Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor vor ca pajiştile să fie concesionate nu pe cinci ani, ci pe şapte ani! O altă modificare adusă Legii pajiştilor face referire la încărcătura optimă de animale pe hectarul de pajişte. „Încărcătura optimă pe suprafaţa de pajişte prevăzută în lege a fost majorată de la 0,3 UVM/ha la 0,6 UVM/ha”, a spus Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei. ...
Gabriela Cristea: "Nu am cui să îi spun "Te vreau lângă mine!""
Duminică, 03 Noiembrie 2013 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Deşi prezintă o emisiune în care invitaţii speră să îşi găsească jumătatea, Gabriela Cristea mărturiseşte că, în ceea ce o priveşte, este singură şi încă aşteaptă să se ivească marea iubire. “La coadă la pâine”, “pe scara rulantă”, “într-un platou de televiziune”, oriunde se poate ivi. Pentru ea, însă, bărbatul acela încă întârzie să apară.
Reporter: Într-o lume în care scandalul este cel care face audienţă, cum de ţi-ai dorit să prezinţi ...
Secretele bucătăriei din Ţara Soarelui Răsare
Duminică, 03 Noiembrie 2013 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Orice reţetă de mâncare japoneză este ocazia unei călătorii imaginare pe un tărâm exotic al aromelor, formelor şi texturilor. Ţara Soarelui Răsare are o cultură culinară bogată, desăvârşită în mii de ani şi care a cucerit încet, încet întreaga lume. Bucătăria japoneză pune pe primul loc orezul, ingredientul preferat al acestui popor de peste 2.000 de ani. Orezul este atât de important pentru japonezi încât la un moment dat în istorie era folosit drept monedă de sch ...
Sens giratoriu la intrarea în noul mall şi opt ore fără apă rece în Traian Nord
Duminică, 03 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Vecinii noului mall, de pe strada Coşbuc, nu vor primi apă rece aproape toată ziua de luni. Apă Canal informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că luni, în intervalul orar 09.00–17.00 (8 ore) va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori din zona cartierului Traian Nord, "pentru executarea lucrărilor de deviere racord hidrant", necesare odată cu realizarea sensului giratoriu care va asigura intrarea în Galaţi Shopping City."Va fi sistată apa următoril ...
FIGHT FOR GALAŢI/ Campania de ajutorare pentru sinistraţii din judeţul Galaţi prin intermediul Superkombat a fost lansată în Italia
Sâmbătă, 02 Noiembrie 2013 17:28 | Publicat în SPORT
Primarul Marius Stan, împreună cu primarul din Carrara (Italia), Angelo Zubbani, preşedintele federaţiei mondiale WKA, Michele Panfietti, eroii din Local Kombat, Ciprian Sora, Cătălin Moroşanu, fraţii Stoica, Alexandru Lungu, Sebastian Ciobanu şi Benjamin Adegbuyi, plus preşedintele Superkomat, Eduard Irimia, au lansatla Carraracampania „Fight for Galaţi”, la conferinţa de presă care a fost organizată în cadrul Festivalului Oriental, cel mai mare show de acest gen din Europa.
...