Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Doar pentru că ne alegem carnea de miel pentru masa sărbătorească de Paşte din magazine, nu înseamnă că ar trebui să fim mai puţin atenţi la calitatea mărfii pe care o cumpărăm.Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Galaţi a emis, în cursul săptămânii trecute, un comunicat prin intermediul căruia ne reaminteşte care sunt principalele însemne care ne indică faptul că o bucată de carne de miel a primit girul unui medic veterinar şi că ...
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, cetăţeanul român B. F., de 30 de ani, domiciliat în judeţul Ialomiţa. Bărbatul conducea un autoturism marca BMW 530, înmatriculat în Bulgaria. În urma verificărilor făcute, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că talonul care atestă inspecţia tehnică periodică nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, f ...

Riscă puşcăria pentru că au furat un cal

Joi, 02 Mai 2013 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Cel puţin trei ani de puşcărie riscă trei indivizi din Ghidigeni, care şi-au unit forţele pentru a-l lăsa pe un consătean fără cabalina din gospodărie. Păgubitul a mers glonţ la poliţie când a descoperit că îi lipsea calul din grajd, iar în urma cercetărilor, suspecţii, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, au fost nevoiţi să dea explicaţii. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat. ...
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit 9.700 de ţigarete (485 de pachete) de contrabandă în autoturismul unei femei, care le colecta în vederea obţinerii unui profit prin revânzarea lor. Angela A., de 43 de ani, conducea un autoturism marca Peugeot Partner, despre care existau deţineau informaţii că este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite, sub banchetele autoturismului precum şi ...

Mâncaţi cu grijă!

Joi, 02 Mai 2013 01:00 | Publicat în SOCIETATE

Carnea de miel - pe care mulţi dintre noi o consumăm doar de Paşti - are un conţinut caloric destul de ridicat. Spre exemplu, o sută de grame de carne de miel, în funcţie de porţiunea corpului din care provine, poate conţine între 200 şi 300 de kcal. Şi cine spune că trece de prânzul Paştilor cu doar 100 de grame de carne, ori nu apreciază mâncarea de sărbătoare, ori minte de îngheaţă apele! ...
Primăria va trebui să mai scoată la licitaţie o lucrare la Grădina Publică - consolidarea zonei scărilor dinspre autodrom! * Cu noua licitaţie, dar şi cu fântâna aflată în lucru, este greu de spus când vor fi deschise porţile Grădinii pentru public * Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost în control pentru a verifica actele şi planşele după care se lucrează Rând pe rând, surprizele din proiectul de modernizare a Grădinii Publice gălăţene ies la suprafaţă ca ...

FC Oţelul şi-a bătut joc de propriii suporteri

Joi, 02 Mai 2013 00:00 | Publicat în SPORT

Organizare sub orice critică la meciul cu Chiajna * Fanii au plătit o dată, dar au stat la coadă la casa de bilete de două ori * S-a adăugat altă coadă la poarta stadionului, de s-a ajuns în tribune după ce începuse meciul * Femeile au fost puse să facă mai multe drumuri între casa de bilete şi poarta de acces În timp ce alte cluburi din Liga I îşi duc starurile din echipă prin şcoli şi la multe alte astfel de acţiuni de marketing, totul pentru a-şi atrage cât mai mul ...
Grav accident de circulaţie produs pe DN 26, în localitatea Ijdileni, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital. Două dintre victime erau pe marginea drumului şi au fost pur şi simplu spulberate de autoturismul condus de un bărbat ce se îndrepta spre Galaţi. Acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism parcat regulamentar pe marginea drumului. În spatele maşinii parcate erau două femei, care veneau de la munca câmpului. ...
Două zile întregi ne-au mai rămas până la Paşte, iar carnea de miel nu scade la preţ nici în ruptul capului. Mai este, însă, vreme. Ziua în care carmangeriile şi halele de carne se vor umple cu carcase de miel este abia mâine. La magazin e mai ieftin Ieri, jumătatea de miel se vindea, în supermarketurile Billa, la preţul de 24,99 lei. Oferta magazinului includea şi pachetele cu spată şi piept de miel, care făceau 25,99 lei kilogramul. Carne de sezon am găsit şi la marketu ...
* Omul de afaceri Nelu Iordache a vorbit în exclusivitate pentru Stenograme TV, canalul care te surprinde oriunde te-ai afla. Iată ce a spus individul despre ministrul Transporturilor: „E un impotent!” Îmi vine să trag următoarele concluzii: 1. Relu Fenechiu nu poate să agreseze sexual fondurile destinate autostrăzilor, nu-l lasă libidoul. 2. Ca să fie ciufuliţi banii Ministerului Transporturilor, Fenechiu are nevoie de prieteni. 3. Până la urmă, Relu nu-i vreun nume de mare mac ...