Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Poliţişti rutieri, alături de cei de ordine publică, au făcut filtre, în prima zi de Crăciun, în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate, aplicând peste o sută de amenziPotrivit Poliţiei Române, poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.În perioa ...

Biletul zilei: Pariuri de Crăciun

Miercuri, 26 Decembrie 2012 10:51 | Publicat în SPORT

Chiar dacă n-am reuşit să dăm lovitura înainte de Crăciun, majoritatea echipelor mari au comis-o, s-au gândit la vacanţă mai mult decât noi, iar surprizele nu au putut fi evitate. Inter n-a reuşit să marcheze golul victoriei din doi metri cu poarta goală şi a făcut doar egal cu codaşa Genoa, în timp ce Betis a terminat meciul mai devreme decât ar fi trebuit. Mai exact, echipa din Sevilla a deschis scorul iar apoi n-a mai jucat fotbal, ci doar a stat pe teren să o încaseze de ...
Guvernul bulgar urmează să ia o decizie până la sfârşitul lui ianuarie 2013 dacă va construi alte două poduri peste Dunăre, a declarat ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Liliana Pavlova, preluată marţi de Novinite.Potrivit oficialului bulgar, aceste noi poduri ar putea fi construite prin parteneriat public-privat. Bulgaria şi România sunt legate în prezent prin aşa-numitul Pod Dunăre 1 de la Giurgiu-Ruse, din 1954, iar un al doilea pod, la Calafat-Vidin, urmează să dev ...
Cinci persoane au murit, marţi, după prăbuşirea unui elicopter al Ministerului ucrainean de Interne în centrul Ucrainei, informează AFP.Trei membri ai echipajului şi doi ingineri au murit în momentul în care elicopterul de tip Mi-8 s-a prăbuşit în timpul decolării de pe aeroportul din Alexandria, în regiunea ucraineană Kirovograd, situată în centrul ţării.Cauzele accidentului nu se cunosc, iar autorităţile aeronautice au declanşat o investigaţie în acest caz. ...
Peste patru milioane de lei, alocate pentru construcţia de parcuri, la ţară * Iluminat foto-voltaic şi spaţii verzi, în loc de drumuri mai bune sau cămine de bătrâni * În cursa înarmării comunale, unele dintre primării, deşi sărace, şi-au luat tunuri şi avioane   S-ar bucura gălăţenii care trăiesc la ţară şi de un parc frumos prin care să se plimbe duminica sau de un monument care să le amintească de vitejia neamului! Şi mai mult le-ar creşte, însă, inimil ...
E nevoie de ani de experienţă ca bunătăţile tradiţionale să iasă ca la carte * Munca din bucătărie nu e puţină, dar merită, atunci când Crăciunul capătă un gust aparte Belşugul mesei de Crăciun ne-ar bucura pe toţi chiar şi dacă bunătăţile au fost cumpărate, pe ultima sută de metri, din supermarket sau de prin alte magazine. Altul ar fi, însă, gustul sărbătorii dacă toate mâncărurile tradiţionale au fost pregătite în casă, de mâini pricepute, care au ame ...

Lupta pompierilor de la ISU pentru vieţile gălăţenilor

Miercuri, 26 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT

Începutul de an a fost foarte greu pentru angajaţii de la ISU. Nămeţii au fost principalii rivali ai pompierilor gălăţeni, care au reuşit să desfăşoare o acţiune unică în ţara noastră. „La începutul lui 2012 ne-am confruntat cu o iarnă foarte grea. În luna februarie, de exemplu, am avut mai multe misiuni de deszăpezire în judeţ. La Hânţeşti am reuşit să distrugem blocajul de zăpadă prin implozie. A fost o acţiune unică la noi în ţară”, ne-a spus căpitanul E ...

Joi, la Teatrul Muzical, Paula Seling şi „Allegria”

Marți, 25 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în MAGAZIN

La Teatrul Muzical „Nae Leonard” puteţi asculta joi, începând cu ora 19,00, „Cântări şi încântări de Sărbători”, un spectacol în regia lui Bogdan Drăgulescu, cu Paula Seling şi corul de copii „Allegria”, condus de prof. Silvia Niţă. Pe scenă îşi vor mai da concursul corul, baletul şi orchestra Teatrului Muzical, sub bagheta dirijorilor Cristian Sandu (Cluj Napoca) şi Eugen Dan Drăgoi. Gălăţenii sunt invitaţi să petreacă a treia seară de Crăciun alături ...

Top cinci scandaluri cu interlopi la Galaţi în 2012

Marți, 25 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT

Împuşcat mortal la Umbrăreşti Anul 2012, deşi nu a adus sfârşitul lumii, a fost plin de evenimente în care au fost implicaţi membrii lumii interlope din Galaţi. Probabil cel mai violent a fost conflictul de la Umbrăreşti, din luna septembrie, atunci când un bărbat a fost împuşcat mortal, iar alţi doi au fost grav răniţi. Atunci, conform martorilor, din zece maşini au coborât peste 40 de inşi, înarmaţi cu bâte, răngi şi pistoale, pentru a se răfui cu victimele. Potrivi ...

Cum eviţi excesele alimentare de Sărbători

Marți, 25 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Ce poate fi mai bun în timpul sărbătorilor de iarnă decât friptura şi cârnaţii de porc, sărmăluţele, cozonacul pufos şi unul sau mai multe pahare de vin? Deşi delicioase, toate alimentele şi mâncărurile enumerate mai sus pot conduce cu uşurinţă la apariţia exceselor alimentare. Fără probleme digestive Conform unui studiu comandat de Unilever în urmă cu aproximativ patru ani, aproape jumătate dintre românii care locuiesc la oraşe au obiceiuri alimentare considerate nes ...