Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Federaţia Română de Handbal a anunţat că va organiza în acest sezon competiţional ediţia a 28-a a Cupei României la feminin. În prima fază a întrecerii (12-15 ianuarie) vor participa echipele clasate pe locurile 5-12 în ediţia trecută a Ligii Naţionale. Nu este şi cazul celor de la Danubius Galaţi, grupare care a preluat palmaresul celor de la Oţelul (locul cinci în sezonul precedent). Jucătoarele Alexandrinei Soare sunt calificate direct în etapa a doua a întrecerii, dato ...

„ArtMUNDI” - Final de proiect multicultural

Duminică, 28 Octombrie 2012 11:00 | Publicat în CULTURA

La Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, luni, la  ora 11.00, în Sala Artelor, va avea loc închiderea proiectului „ArtMUNDI”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, având ca scop valorificarea obiceiurilor tradiţionale ale naţionalităţilor conlocuitoare, prin realizarea unui festival al acestora, cu scopul de a evidenţia şi promova scenic valorile culturii comunităţilor etnice din judeţul Galaţi şi din cadrul Euroregiunii „Dunărea de Jos”. Proiectu ...
UPDATE ORA 12.00 - Din câte se pare, cei care au spart sediul PD-L Galaţi nu au fost deloc interesaţi de conţinutul actelor sensibile ce s-ar fi putut găsi în respectiva locaţie. Conform oficialilor partidului, aceştia au plecat de acolo numai cu bunuri materiale. Doru Resmeriţă, preşedintele organizaţiei Municipale Galaţi, a declarat: "Au fost nişte hoţi, pe care nu îi interesa partea de conţinut a actelor din respectivul sediu. Au furat două televizoare şi două monitoare de ...

Festival de „filme brici”, la Muzeul de Artă Vizuală

Duminică, 28 Octombrie 2012 10:00 | Publicat în CULTURA

„Filme brici” este numele festivalului de pelicule documentare dedicate drepturilor omului, care se va desfăşura la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, săptămâna viitoare, între 1-3 noiembrie. Proiecţiile vor începe în fiecare zi de la 17.30, iar intrarea va fi liberă. ...
Elevii, profesorii şi foştii angajaţi ai Colegiului de Industrie Alimentară şi Turism au sărbătorit ieri ziua instituţiei de învăţământ. Cu această ocazie, şi-au încântat oaspeţii cu un stand de prezentare a firmelor de exerciţiu, o expoziţie de preparate culinare din bucătăria internaţională, o expoziţie fotografică - „Bogăţia culorilor şi arta turistică”, expoziţie de artă quilling şi împletituri şi una de produse culinare cu decoraţiuni deosebite din fr ...

Succes la Clubul de lectură: Brăila „sună” foarte bine!

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012 11:00 | Publicat în CULTURA

„Am băut cu marele Fănuş, care scotea cuvinte de aur”, tot spunea un mare mahăr la Pensii, fost şef la Abator - de fapt, un personaj al scriitorului Cristian Corcan, lector, miercuri, la Clubul de lectură al filialei S-E a Uniunii Scriitorilor şi Cenaclului „Noduri şi Semne” Galaţi. Lectură pe săturate, râset amar, foarte amar, foarte actual, curajul de a localiza provincia, cu peisaje brăilene, aşa cum au făcut deja Istrati sau Fănuş… Redutabil Cristian Corcan: umor, ...

Gălăţeanca Marlena Røimål traduce din norvegiană

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012 10:00 | Publicat în CULTURA

Marlena Chirilă Røimål este o gălăţeancă din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi. A absolvit Liceul Pedagogig "Costache Negri", a profesat ca învăţătoare timp de 15 ani, iar în 1994 a plecat în Norvegia, prin căsătorie. Prima sa traducere din norvegiană a fost publicată anul acesta, la Editura Univers: Jostein Gaarder - „Castelul din Pirinei”. ”Mă simt mândră că vin de unde vin şi că am şansa, prin intermediul literaturii, să mijlocesc acest schimb de cultu ...
Timişoreanca a făcut posibil proiectul internaţional de xilogravură şi la Galaţi Între filosofia lui Brâncuşi şi cea a lui Goethe, artista trăieşte, creează şi expune în ţară şi străinătate. Profesor dr. Suzana Fântânaru, de la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, cunoscut plastician român, este „vinovată” şi de existenţa expoziţiei internaţionale de xilogravură deschisă la Muzeul de Arte Vizuale Galaţi: cu şapte ani în urmă, plasticiana a in ...

Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", la 35 de ani de existenţă

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" a sărbătorit vineri 35 de ani de existenţă. Evenimentul a avut loc în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, care este şi partener al liceului, dar şi unde lucrează opt dintre foştii absolvenţi. „35 de ani reprezintă vârsta maturităţii. În tot acest timp, liceul a creat specialişti şi a format caractere cu scopul de a obţine excelenţa”, au fost cuvintele directoarei Nicoleta Dominteanu. De la eveniment nu au putut lipsi foşti ...
Recunoaşteţi personajul: ochi încercănaţi, privire obosită, uşor iritat, pe care dacă îl întrebi ce-a făcut aseară îţi răspunde sec „Lecţii!”. Este prototipul părintelui care, la serviciu fiind, de la ora la care ştie că trebuie să fi ajuns copilul acasă de la şcoală începe tirul telefoanelor de control având pe buze întrebările: „Ai mâncat?”, „Te-ai apucat de lecţii?”, „La ce ai de scris?”, „Ce ore ai mâine?”, „Eşti sigur?! Nu ai şi la altce ...