Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Prefectul s-a arătat deranjat de „kakaroke”-le făcut de manifestanţi şi vrea să măsoare nivelul de decibeli produs de aceştia, „astfel încât să-i aducem la nivelul raţional al protestului”Precizând că, din cauza protestelor desfăşurate zilnic în faţa instituţiei, angajaţii din Prefectură sunt supăraţi şi indispuşi, prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea a declarat, marţi, că va apela inclusiv la inspectorii de mediu, pentru măsurarea nivelului de zgomot f ...
Decanul Facultăţii de Arte din Galaţi, Teodor Niţă, a fost ales ieri, cu votul unanim al Consiliului Local, director interimar la Teatrul Muzical "Nae Leonard". Două luni de zile, incertitudinea a domnit peste instituţia de cultură, aflată încă sub călcâiul directorului demisionar Florin Melinte. Aleşii locali n-au mai putut rămâne surzi şi muţi în faţa apelurilor disperate ale artiştilor şi au decis să facă în sfârşit ordine, forţându-l şi pe primarul Dumitru Nicol ...

Nouă şcoli din judeţ au suspendat cursurile

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Conform situaţiei transmise de ISJ la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din cauza vremii, în judeţul Galaţi, marţi, au fost suspendate cursurile în nouă şcoli. Este vorba de trei unităţi de învăţământ din comuna Buciumeni, patru din Poiana şi două din Nicoreşti (Şcolile Coasta Lupei şi Ionăşeşti).Acestor nouă unităţi li se adaugă şi Grădiniţa Nr. 41 „Codruţa”, din Micro 19, unde copiii au fost trimişi acasă deoarece a fost descope ...

Societatea Jurnaliştilor, dezamăgită de votul USL

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în OPINII

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, „Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” a luat act cu consternare de decizia consilierilor judeţeni membri ai partidelor ce formează USL, care în şedinţa Consiliului Judeţului de luni, 30 ianuarie 2012, au respins o serie de proiecte de hotărâri care aveau ca scop atragerea unor finanţări de peste 1 milion de euro din fonduri europene pentru derularea unor proiecte. Considerăm decizia politică a USL, de a anula drepturile ...
Am încercat, marţi, să vedem dacă hotelurile şi barurile din zonele Micro 21, Micro 20 şi Ţiglina sunt alimentate cu apă rece, furnizarea făcându-se, în zonă, cu presiune redusă. Recepţionera hotelului Magnus ne-a declarat că alimentarea cu apă nu este o problemă, situaţia în zonă remediindu-se luni după-amiază. Şi barul Rustic era alimentat cu apă, marţi după-amiază, ne-a informat barmaniţa de serviciu. Am primit totuşi sesizări de la gălăţenii din zonă că fur ...

Din cauza apei cu ţârâita unele şcoli şi-au redus programul

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE

În special, în cartierul „Dunărea”, lipsa apei potabile continuă să creeze probleme unităţilor de învăţământ. Conform datelor de la ISJ, în aproape toate şcolile din zona respectivă s-au ţinut, marţi, cursuri, dar consiliile de administraţie au stabilit un program scurt, adaptat fiecărei instituţii în parte. Singura unitate despre care se ştie că a suspendat, marţi, cursurile din cauza lipsei apei este Şcoala Nr. 29.La Colegiul Economic „V. Madgearu”, programul a ...

Dreptate împărţită pe algoritm politic?

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL

După ce Adrian Năstase a declarat în mod clar şi fără dubii că magistraţii care l-au judecat şi condamnat nu au făcut altceva decât să răspundă la o comandă politică, nu ştiu cum mi-au venit imediat în minte cuvintele preşedintelui Traian Băsescu, la „intervenţia cu românii”. În prima sa declaraţie publică de după protestele publice, şeful statului s-a referit şi la presiunile exercitate asupra judecătorilor, negând că ar putea face aşa ceva. „Băsescu face ...
  Moş Nică Buiacu (porecla lui Nică Boza) bate tablă pe casă. O bate bine, cu mare atenţie, să nu pocnească la încheieturi, dar nici s-o umfle vântul. Casa e făcută pe-o coastă. Pe marginea coastei trece un drumeag. Lângă drumeag şade o râpă. Dincolo de râpă se află coasta cealaltă. Treaba asta cu bătutul tablei pe casă este una tare migăloasă, însă şi moş Nică-i dat încolo şi al naibii de ghidilmeci. Bate extrem de calm şi alimentează o monotonie care te ...

Cu corupţia mori de gât!

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN

Prim-ministrul Vladimir Putin se atacă parcă… pe el însuşi, acuzând Rusia de corupţie „sistemică”. Păi, cine răspunde de „sistem”, nu cumva chiar premierul?! Candidat la prezidenţialele din martie, Putin promite astfel să facă… o nouă ţară, curată. Insuflând astfel ideea că premierul nu poate face nimic împotriva corupţiei, ci doar preşedintele, „tătucul”, fostul ofiţer KGB, care ar trebui să cunoască pe de rost reţelele mafiote, lasă pe primăvară des ...

Şi vine, deodată, chiar timpul să alerg

Miercuri, 01 Februarie 2012 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

      Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără Ion" (la mormântul domnului Ion Muche, odihnească-se în pace!)//aş zice gata, moartea zâmbeşte prea frumos!/…dar mă înving ideile lui tata./ el a mers până acolo şi înapoi, pe jos/ şi a netezit privirii cărarea cu lopata.// naiv, ca pe o târfă am alungat din vis/ filozofia şarpelui de casă./iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins,/ dar nici nu fac lumină şi sunt o umbră arsă…// şi vine, deodat ...