Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
La catedra de Organe de Maşini şi Grafică a Facultăţii de Mecanică din Galaţi, va avea loc vineri Concursul de Reprezentare Grafică Inginerească, ediţia a III-a, pentru studenţii Universităţii „Dunărea de Jos”, o competiţie organizată de profesorul Ioan Baicu. Decanul Facultăţii de Mecanică, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, spune că scopul concursului este verificarea cunoştinţelor studenţilor într-un context concurenţial şi stimularea şi promovarea acelor studen ...
Aşa cum reiese din situaţiile pe care le deţinea ieri Sindicatul Învăţământului Preuniversitar, 90 la sută dintre cadrele didactice afiliate vor participa la greva de mâine. „În mod îmbucurător, în urma situaţiei primite de la liderii din şcoli, avem foarte mulţi participanţi. Câte un profesor – doi din şcoli nu au semnat pentru grevă”, ne-a declarat Valeriu Diculescu, preşedintele executiv al SIP.De la Inspectoratul Şcolar Judeţean am fost informaţi însă că d ...
Câţiva studenţi ai anului al III-lea de la Facultatea de Arte, departamentul Teatru - Elena Anghel, Radu Horghidan, Maria Miron şi Alexandra Zamfir - au ieşit la public cu piesa pregătită pentru licenţă, pentru a-şi testa calităţile actoriceşti. La sfârşitul săptămânii trecute, au urcat pe scena Teatrului «Jean Bart» din Tulcea cu spectacolul «Nişte fete» de Neil Labute (regia conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu, asist. univ. drd. Didi Cujbă, coregrafia - prep. univ. drd ...
Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (LSG) consideră că Proiectul de Lege a Educaţiei Naţionale, în varianta înaintată către Guvern, are un caracter anti-studenţi, multe drepturi ale acestora fiind eliminate sau încălcate. „LSG se declară total dezamăgită de intenţiile aparent promiţătoare ale Ministerului Educaţiei şi totodată susţine viitoarele acţiuni ale Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR)”.„LS ...
Cinci elevi din Galaţi au obţinut premii la fazele naţionale ale concursului „Cangurul”, cunoscut drept cea mai populară competiţie pentru elevi, deoarece promovează un alt stil de evaluare a cunoştinţelor, acela care se bazează nu pe cantitatea de cunoştinţe asimilate, ci pe logică şi rapiditate.Cel mai mic participant, cel mai mare premiu
Ştefan Nedelcu este elev în clasa a V-a la CNVA şi a obţinut premiul I la Cangurul poveştilor. Este cel mai mic din lotul care a repre ...
* Ultimele medii de admitere din 2009, la cele mai căutate specializări la clasa a IX-a * Elevii din ultima clasă de gimnaziu îşi pot face deja planuri pentru liceu. Înainte de publicarea Broşurii Admiterea 2010, „Viaţa liberă” a realizat pentru aceştia un top cu cele mai căutate specializări ale liceelor din municipiul Galaţi, conform datelor puse la dispoziţie de Serviciul Informatizare al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Datele sunt utile, mai ales datorită faptului că s ...
Au trecut vremurile când elevii plastografiau semnătura mamei în carnetul cu note. Sau cele când un cinci devenea un opt mai chircit. Părinţii ocupaţi cu serviciul, dar preocupaţi şi de ultimele aventuri şcolare ale copilului lor, au un aliat de nădejde în performanţele internetului. Catalogul online, consultat pe calculatorul din biroul mamei sau pe laptopul personal al tatălui, este sau, în orice caz, poate deveni sperietoarea şcolarilor.Iniţiativa părinţilorDeşi, de regul ...
Plictisindu-se în avion, cei doi preşedinţi s-au contrazis: agentul lor secret credincios era mai tare decât al celuilalt! Preşedintele american îl cheamă atunci pe agentul său special şi îi spune: „Sari!” Fără paraşută, of course… Agentul american răspunde însă: „Asta nu pot să fac! Ce, sunt nebun?! Am copii acasă…” Preşedintele celălalt îl cheamă pe agentul român şi îi spune: „Sari!” Şi securistul sare fără să se mai gândească. Scăpat viu ca pri ...
Ultimul drum, cu elicopterul!
Miercuri, 21 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Am auzit şi eu propunerea viceprimarului … idei sunt multe, în general”, a declarat, ieri, primarul Dumitru Nicolae, referindu-se la propunerea viceprimarului Mircea Cristea privind interzicerea coloanelor funerare pietonale în oraş. „Poate că ar trebui să conducem decedatul cu elicopterul, că aşa nu am mai împiedica în nici un fel traficul rutier”, a glumit edilul. Serios de această dată, primarul a adăugat că „dacă obiceiul la români este aşa [să se meargă pe jo ...
Deşi mulţi dintre locatarii blocurilor ANL sunt interesaţi de achiziţionarea acestor apartamente, deocamdată autorităţile nu au normele necesare pentru a le putea vinde. Cel puţin până acum, nu au ajuns cereri de acest tip pe masa administraţiei locale. Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, cel mai devreme în perioada august-septembrie municipalitatea ar putea fi pregătită să înceapă demersurile pentru vânzarea acestor apartamente. ...