Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Gruparea gălățeană se află în fața primei partide din deplasare din 2025, în fața unui adversar care luptă pentru un loc de play-off. Oțelul nu traversează o perioadă prea grozavă, nici financiar, nici sportiv, iar în momente ca acestea un rezultat pozitiv scos în deplasare aduce starea de spirit la nivel încurajator pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor. Astfel, meciul Sepsi – Oțelul, programat duminică, de la ora 17,00, reprezintă mai mult decât un simplu joc de dep ...
Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024
Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, Belgia, Estonia şi Republica Moldova sunt ţările în care municipiul Galaţi a fost reprezentat, în cursul anului 2024, la diferite evenimente, reuniuni şi întâlniri internaţionale. Cele mai numeroase, în cadrul unor proiecte europene pe care Primăria Galaţi le derulează în parteneriat cu alte oraşe europene. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să ...
Ceremonie cu huiduieli de Ziua Unirii Principatelor. Susţinători ai lui Călin Georgescu au perturbat manifestările
Sărbătoarea de Ziua Unirii Principatelor a fost pregătită așa cum se cuvine și la Galați. Gălățeni curioși, copiii cu părinți și bunici, cu steaguri în mânuțe și cu tricolorul în piept, au privit cu sufletul la gură statuia Domnitorului Cuza care în câteva zeci de minute s-a umplut de flori. Din păcate, însemnătatea momentului a fost umbrită de prezența unui grup de gălățeni, susținători ai candidatului independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, ca ...
Fostul Palat al Comisiei Europene a Dunării, actual sediu al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, se află în plin proces de renovare. Așa cum „Viața liberă” a scris, fostul Palat a devenit, în anul 2022, singura instituție din Galați care a obținut titlul de Marcă a Patrimoniului European. A reprezentat, totodată, prima și singura candidatură gălățeană la acest prestigios titlu. Contractul pentru renovarea energetică a actualului sediu al bibliotecii județene a fos ...

Poligonul Smârdan, gazda celui mai mare exercițiu NATO

Vineri, 24 Ianuarie 2025 18:00 | Publicat în EVENIMENT

Exercițiul multinațional „STEADFAST DART 25" (STDT'25), planificat să se desfășoare în trei țări, respectiv România, Grecia și Bulgaria, va reuni 10.000 de militari din nouă state membre NATO. Țara noastră este prima care va găzdui amplele desfășurări de forte militare, care se vor reuni în Poligonul Smârdan, în județul Galați, pentru aplicațiile ce vor avea loc în următoarele săptămâni. Oficial, calendarul exercițiului a început cu data de 22 ianuarie, când,  ...

Un magazin a rămas cu galantarul gol după un flagrant

Vineri, 24 Ianuarie 2025 17:40 | Publicat în EVENIMENT

Peste 700 de kilograme de pește proaspăt este paguba înregistrată de un magazin din județul Galați după ce polițiștii au interceptat un transport care venea de la Tulcea. Autoutilitara în care se aflau mai multe lăzi cu diverse specii de pește a fost oprită în trafic la ieșirea de pe podul de peste Dunăre, de un echipaj al Poliției Transporturi, care avea informații că la bord se afla marfă fără acte ce era destinată unui magazin din Șendreni. La volan, un bărbat de 59 ...
Liderul liberal ieşean Alexandru Muraru susţine că Ziua Unirii Principatelor Române a fost confiscată la Iaşi de partidele extremiste, el precizând că inclusiv Biserica a fost batjocorită, întrucât s-au auzit huiduieli pe parcursul slujbei religioase. ”Ziua Unirii Principatelor Române la Iaşi a fost din nou confiscată de membri şi lideri ai partidelor extremiste, fiind umbrită astăzi de huiduielile şi jignirile aduse Instituţiei Bisericeşti, preoţilor şi episcopilor care ...
Preşedintele SUA Donald Trump a ordonat joi declasificarea dosarelor guvernului american privind asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963, a fratelui acestuia Robert F. Kennedy în 1968, precum şi a liderului luptei pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare Martin Luther King Jr, în acelaşi an, relatează AFP, transmite Agerpres. „Totul va fi dezvăluit”, a declarat preşedintele SUA presei în timp ce semna decretul în Biroul Oval al Casei Albe. „O mulțime de oa ...
Marinarul repatriat din Yemen, primit de ministrul de externe
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, l-a primit vineri, la sediul MAE, pe marinarul român repatriat din Yemen, unde s-a aflat în captivitate timp de un an şi două luni, după ce nava la bordul căreia îşi desfăşura activitatea a fost capturată de rebelii Houthi. În cadrul întrevederii, la care a luat parte şi soţia marinarului român, ministrul s-a interesat de starea de sănătate a acestuia şi de modul în care a reuşit să gestioneze condiţiile extrem de dificile impu ...

Voleiul ține interesul treaz

Vineri, 24 Ianuarie 2025 16:00 | Publicat în SPORT

VOLEI. CSM Arcada parcurge o perioadă specială. Este nevoită să joace fără două piese de bază: Bala (bolnav) și Rață (accidentat în precedentul meci). Programul următoarelor două runde este acceptabil: acasă cu Unirea Dej, plus etapă liberă. Dar ulterior vor veni meciurile cu Corona și Zalău. Sâmbătă, CSM Arcada joacă acasă cu Unirea Dej, un meci în care va trebui să demonstreze că acel 1-3 din meciul din tur a fost un accident. Băieții au revenit de la Cluj de mier ...
Pagina 667 din 18251