Chinezii anunță investiții la Galați/ Înțelegerea de Cooperare cu orașul Wuhan, parafată
Joi, 10 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Autorităţile din Wuhan şi cele de la Dunăre au parafat, ieri, Înţelegerea de Cooperare dintre municipiul Galaţi şi oraşul Wuhan (China), în cadrul unei întruniri găzduită de Prefectură, la care au participat Costin Mihalache, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, reprezentanţi ai Prefecturii, ai Primăriei, ai Consiliului Judeţului, ai Camerei de Comerţ, oameni de afaceri gălăţeni, dar şi o delegaţie chineză, formată din câteva zeci de persoane, pri ...
Diferenţele între masculi şi femele, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii
Joi, 10 Aprilie 2014 02:00 | Publicat în CULTURA
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” a deschis astăzi o expoziţie temporară intitulată „EL şi EA în lumea vie”, manifestare care aduce în atenţia publicului vizitator, într-o prezentare inedită, câteva dintre cuplurile lumii vii la care întâlnim diferenţe între mascul şi femelă, din cele mai variate specii şi medii de viaţă. Sunt expuse 39 perechi de mamifere, păsări, peşti şi insecte din patrimoniul Secţiei Muzeu a Complexului Muzeal d ...
Primăria ne-a confirmat că noul vas-restaurant are liber pe Faleză/ În martie, municipalitatea a oferit autorizaţie
Miercuri, 09 Aprilie 2014 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Firma care va opera la malul Dunării, în dreptul scărilor de la Elice, a obţinut, pe data de 4 martie a acestui an, autorizaţie din partea municipalităţii pentru a-şi instala platforma plutitoare pe fluviu. Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a confirmat faptul că societatea a obţinut certificat de urbanism din partea municipalităţii, în anul 2011, iar în luna martie a anului 2012, fosta administraţie a emis o autorizaţie de construcţie pentru ca firma să-şi ...
Europa în culori/ Preşcolarii expun la Consiliul Judeţului
Miercuri, 09 Aprilie 2014 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de desene ce aparţin copiilor de grupa mare din cadrul mai multor grădiniţe gălăţene vor fi promovate, la sediul Consiliului Judeţului, în cadrul expoziţiei „9 Mai - Ziua Europei”, ce va fi deschisă publicului în perioada 9-16 mai. Vor exista, însă, şi trei lucrări premiate în cadrul concursului „Culorile Europei”, ce precede expoziţia, la care pot participa maximum 300 de desene. Manifestările sunt organizate de Centrul Europe Direct, din cadrul CJ. ...
Moarte sigură pentru Drumuri şi Poduri/ Societatea va fi vândută pe bucăţi şi la fier vechi
Miercuri, 09 Aprilie 2014 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi la licitaţia cu strigare desfăşurată săptămâna trecută, Drumuri şi Poduri a scos la bătaie zeci de bunuri dintre cele mai diverse, doar cinci utilaje, un autoturism şi un încărcător auto au fost, în final, adjudecate. Potrivit administratorului special al Drumuri şi Poduri, Ionel Borcea, au fost vândute trei tractoare, vechi de aproximativ 40 de ani, cu 8.500 de lei fiecare, două autospeciale, cu 4.160 de lei fiecare, un Aro, cu 2.600 de lei şi un încărcător auto, cu ...
Inovativ şi răzvrătit/ Gabriel Mihăilă, expert în... poezie
Sâmbătă, 12 Aprilie 2014 10:00 | Publicat în CULTURA
Gabriel Nicolae Mihăilă (28 de ani) şi-a lansat, zilele trecute, la Universitatea Danubius, volumul de debut, „În mine e Alb, Negru şi Tu la mijloc” (versuri), publicat la Editura „Charmides” din Bistriţa, carte apărută ca urmare a premiului câştigat de gălăţeanul nostru la ediţia din 2013 a Concursului „Porni Luceafărul”, de la Ipoteşti. Nu este primul său premiu pentru poezie, a mai obţinut Premiul Anastasia pentru profunzime a trăirii în scris.Scrie poezie fix ...
Ce peşte punem în farfurie de Florii/ Scrumbia de Dunăre, în mare criză
Marți, 08 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Peste câteva zile, la Galaţi va avea loc Festivalul Scrumbiei, însă peştele încă n-a urcat pe Dunăre, aşa că e posibil să lipsească de la propria sărbătoare * Ce alternative şi la ce preţ au amatorii de saramură
Dacă nu v-aţi făcut din timp aprovizionarea, aveţi toate şansele să puneţi pe masa de Florii orice peşte, numai scumbie de Dunăre nu! Mai ales dacă nu vă place să vă treziţi dis-de-dimineaţa, şansele să mai găsiţi, pe alese, cel mai căutat peşte ...
De Ziua Europei, concurs de afişe destinat elevilor
Marți, 08 Aprilie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 1 aprilie - 9 mai, Centrul Europe Direct, din cadrul Consiliului Judeţului, organizează a patra ediţie a concursului de afişe „Europa prin ochii tăi”, destinat elevilor din clasele I-IV. Copiii ale căror afişe vor primi cele mai multe like-uri pe Facebook vor fi premiate, pe 9 mai, cu un joc educaţional de tranzacţii imobiliare (locul I), un rucsac (locul II) şi un penar echipat cu accesorii şcolare (locul III). ...
Misterul pontonului "invizibil" a fost elucidat/ Pe Faleză va apărea un restaurant nou, cu acordul Primăriei!
Marți, 08 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Platforma plutitoare va face trecerea către nava "Vrancea", un vas impunător, cu două etaje, ce va fi adus la mal şi va funcţiona ca restaurant * Deşi surse portuare au indicat Navrom ca fiind compania ce va opera vasul-restaurant, Căpitănia şi reprezentanţii Navrom au infirmat categoric
Pontonul albastru care se află pe Faleză încă din luna martie, despre care municipalitatea gălăţeană nu a avut habar, până săptămâna trecută, şi despre care s-a spus, în primul râ ...
Iuliana Constantinescu a devenit membru al ATOP
Marți, 08 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Noul subprefect de Galaţi, Iuliana Constantinescu, i-a luat locul lui Gabriel Panaitescu şi în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), organism cu rol consultativ care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţului. Din cadrul ATOP fac parte şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefectul, şase consilieri desemnaţi de CJ, şeful Corpului Gardienilor Publici şi trei reprezentanţi ai comunităţii (desem ...