UPDATE: Traficul pe DN 25, afectat de un grav accident rutier. O victimă a murit și trei au fost duse la spital

UPDATE: Traficul pe DN 25, afectat de un grav accident rutier. O victimă a murit și trei au fost duse la spital
Foto: Facebook/GSDG
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

UPDATE. Un accident rutier extrem de grav a avut loc marți, după prânz, pe cea mai circulată arteră din județ. Două mașini care circulau din sens opus pe DN 25 s-au ciocnit violent pe raza localității Independența, după ce, foarte probabil, unul dintre șoferi ar fi pierdut controlul volanului. În urma impactului, ocupanții celor două mașini au fost grav răniți, cea mai afectată fiind o femeie de 70 de ani, care a și rămas încarcerată în autoturism. Alte trei persoane, respectiv, soțul femeii, șoferul celeilalte mașini și un bărbat de 85 de ani, pasager, au fost grav rănite. La locul accidentului, au ajuns echipaje de pompieri și salvare.

”La fața locului, s-au deplasat o autospecială de la Secția de Pompieri Galați, o autospecială pentru Descarcerare și echipajul SMURD de tip C”, a precizat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia în vârstă de 70 de ani a fost declarată decedată. Ceilalți răniți au fost stabilizați și transportați la Spitalul de Urgență din Galați pentru investigații și îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.


UPDATE ora 13,25 . Una dintre victimele accidentului de la Independența a murit, în ciuda eforturilor de resuscitare depuse de medici. Ceilalți trei răniți au fost stabilizați și transportați la Spitalul de Urgență din Galați pentru investigații și îngrijiri medicale.


Grav accident rutier pe DN 25, la Independența, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite grav. Potrivit ISU Galați, din evenimentul rutier au rezultat patru victime, două inconștiente și una încarcerată.

La fața locului, s-au deplasat o autospecială de la Sectia de Pompieri Galati, o autospecială pentru Descarcerare și echipajul SMURD de tip C. Poliția Rutieră este de asemenea la fața locului.

Traficul rutier este afectat în zonă.

Vom reveni cu amănunte. 

Citit 10745 ori Ultima modificare Joi, 06 Ianuarie 2022 12:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.